Ruddaresa mea femeie.

Eu cand v-am spus ca o sa-mi iau femeie.... nu m-ati crezut. M-am dus in satul de rudari si mi-am ales o femeie. Frumoasa foc. Simpla Domne'. Sa invarta facaletu in tuciu cu mamaliga fara pretentii erudite. O femeie vesela si cu solduri late, ca sa imi faca copii. Habar n-aveti voi cum stie femeia asta sa iubeasca...cand ma intorc flamand si cu oasele rupte de pe camp se apleaca si-mi spala picioarele, apoi mi le sterge cu parul ei lung. In a treia zi, dupa cununia civila, am dus-o in balci. Tin minte ca era Sf. Marie, 15 august. Mare balci in Arges. Langa rau. Sute de carute. Am dat-o in tiribomba si am invartit-o bine in lanturi. Mergea ca beata si eu muream de ras. A zis ca niciodata nu s-a mai dat in lanturi. I-am cumparat si turta dulce, am lasat-o sa traga cu pusca si sa dea cu pumnu in sacu de box. Avea mai multa forta ca mine. Eu eram plictisit de toate, dar ma bucuram enorm de femeia mea. Cand am luat-o de la parintii ei, la 17 ani, fratele ei era sa ma omoare. Cand am luat-o de la mama ei, era desculta si nepieptanata. Era inca o fata...

Fiecare om cu lumea lui.

Photo. D.M University of Glamorgan

Daca ar trece Dali pe strada in zilele noastre, in ciuda snobismului, in ciuda clopoteilor pe care i-ar purta, ar fi de neobservat. Cum asa? Simplu, astazi majoritatea tinerilor de-o seama cu mine isi baga capul intre casti. Parca s-ar inchide intr-o camera polifonica. Si nu-i mai intereseaza nimic din ce se intampla in jur. Poti sa strigi dupa ajutor, poti sa strigi ca esti "violata" (mai bine strigi foc!), ca nu te aude nimeni. Fiecare inchis sub un clopot de sticla. Imposibilitatea comunicarii intre oameni e un subiect vechi. Dar acum pare mai evidenta. Ea iese in strada intr-un "spatiu public" care presupune minimul de interactiune, sa-ti dai castile jos. Nu-i vorba aici de politete, ci de a lua cunostinta de ce e in jur. Ma intreb, cand asculti "Metallica" te gandesti ca "eu stiu, ei nu stiu"? N-am reusit sa-i inteleg pe melomani. Probabil ca nu ma desoesbesc de ei cand ma cufund in ganduri. E si asta o forma de alienare, anxietate,  la fel ca a-ti pune castile pe urechi si a-ti vedea in continuare de "lumea ta".

Trei ani petrecuti in Anticamera D.

Se implinesc trei ani de cand tin Anticamera. Trei ani in care multi au trecut pragul acestui interior. Multi chemati, putini ramasi...Dar chiar si asa in trecere, poate ca n-au plecat cu mana goala.  Toti suntem pierduti intr-un spatiu (fie si virtual), iar pentru a ne forma trebuie sa ne adunam unii cu altii. As fi vrut ca usa de la intrare sa fie ca la biserica, special facuta ca sa te-apleci. Eu le multumesc celor care s-au ratacit pe-aici, le multumesc celor care au facut cerc in jurul meu si celor care m-au blamat. Am vrut uneori sa renunt a mai posta ceva in Anticamera, dar acei prieteni, care nu pot trai fara mine si nici eu fara ei m-au facut sa ma razgandesc in doua randuri. Pentru mine, pentru sapte ca mine: Anna, Alexandros, Lore, Bartleby, Edu, Dani, Yonne, Silvia, Badafly si cativa care ma urmaresc din umbra. Sunt acolo, le simt prezenta, respiratia calda in ceafa. Va multumesc!