Îmi povestește mama o întâmplare de ieri. Era în oraș cu tata, și ii spune sa o ia înainte și sa o aștepte pe banca la Curtea Veche, ca ea mai zaboveste la un magazin.
Și când ajunge mama la locul de întâlnire , unde e tata? Nu e tata. A plecat. Poate are treaba acasă. Cand ajunge acasă, nu e nicăieri. Sta, așteaptă, se îngrijorează, tata nu are telefon. Sa ma sune pe mine, se întreabă, eu sunt plecat din oraș.
Într-un târziu vine tata. Ce ai făcut mă, omule, ca m-am rugat și îngrijorat de tine? Unde ai umblat toată ziua? Tu nu te gândești asa un pic la mine? Pai cum unde am fost, ii răspunde tata cu stupoare și revoltă. Nu mi-ai spus sa te aștept pe banca la Curtea Veche?
Mai bine de 7 ore a stat acolo și a așteptat-o pe mama. Numai ca el o astepta pe banca din spatele curții și bineînțeles ca mama nu l-a văzut.
***
Poate ca dragostea nu vine asa cum ne așteptam noi, si totuși...Ea stă si așteaptă pe o banca!
Dacă am fi o specie mai inteligenta, am recunoaște frumusețea după mărimea ochilor, ci niciodată după calitatea dinților.
Problema cu Veșnicia e ca durează prea puțin. Nu mai mult cât sa te bucuri de un apus de Soare, de un cireș inflorit, și de o pisică care toarce.
