Cântecul Pamantului

Gustati și vedeți ce bun este pământul! Ne indemna Mica Zeitate, in timp ce decojea un mar. Ia și tu, na, ia și mănâncă pământ cu gust de coji de portocale. Pământ cu gust de flori de salcâm dulce ca mierea de Mai. Pământ cu gust de frunze verzi de nuc, pline de seva și iod.

Las-o mama sa pasca iarba, nu vezi cu ce pofta mănâncă ? Sa bea apa...și se uita la vaca cum soarbea pana ni se făcea sete. Si după ce l-am crescut mare, i-am tăiat urechile și le-am papat frăgezite in sare cu pofta unor naufragiați in căutarea altui pământ.

Pentru ca avem o burta care digera miei și pietre și curele. Și nu mancam doar atât cat putem înghite, fapte și alte cuvinte. Dar avem un burdihan cât doua case și trei mașini, linguri de aur digeram. 

Când eram mic îmi imaginam ca stomacul freacă in gol ca o mașina de spălat. Acum știu ca de fapt e un șarpe Boa care ne înghite și ne digera pe toți. Pana ne consuma din interior, ca pe o larva când ne îndrăgostim. Ne va transforma in fotosinteza dintre lumina și pământ. 

Vom

Digera 

fluturi

Ca doi 

Îndrăgostiți 

După

Primul

Sărut.

 

Dor de..

 

O beție din aia crunta, sa ma facă de rusine

Sa ma poarte pe brațe acasă 

Sa o sărut când se împotrivește mai tare

Sa ii citesc pe buze “nu mai bea”

Sa ma faca sa plâng, penibil, ca un adult...

Cand ma descalta,

imi ia capul in brațe și-mi sufla la tâmple 

Ca intr-o rana veche din copilărie.

Mai cânta-mi, o rog printre suspine

Un cântec de leagăn, un cântec de dor

O adiere de vara printre perdele

Tu, care nu știi sa judeci pe muritori,

 Iartă-ma!

Cum altfel pe nenorocit, pe Tata-Mare?

Când venea uneori de la carciuma și o bătea 

Cu cizma in pântecu-i greu de-o Lume

Na! O ții? O lepezi? De ce ma minți, fa?

ce însemna 32 de ani înfășurat intr-o pătura!?!

Parca așteptând, nu ziua învierii, ci a mortii

fara nas, cu doi bani in loc de ochi, înghețat 

Cu un picior strâns in brațe de arterita taiat.

 a trebuit sa il rostogolim cu fata la zid

 sa facem loc, sa depozitam încet și sigur

ca pe o sămânță rară, un tezaur

In brațele unui Tâlhar Ce l-a iubit

Prea mult...

 

Leave a light on! 

 

 

 

de dragoste

sunt mai incantat de o floare noua 

decat de o pereche de sneakersi

un viciul de care nu ma simt vinovat.

in acel moment realizez

ca tot ceea ce iubesc e trecator si moare. 

florile imi sunt prietene

ma inconjoara si ma incanta prezenta lor

ma aduce acasa

imi iau florile cu mine

le duc la tara in brațe ca pe niste nepoți 

sa ia aer, sa prinda vigoare.

nu iubesc toate florile

am grija doar de florile mele

pentru ca o floare se imblanzeste greu

ea nu apartine locului, omului

ea e in captivitate

si asta ne face cumva solidari

ne suportam

avem obiceiuri diferite, vise difereite

dar ceva ne leaga, 

ceva mai puternic decat vointa noastra,

pamantul...

 

https://m.youtube.com/watch?v=ZS0WvzRVByg

 

Nostalghia

 ***

Și eu stau și privesc cu ochii pierduți in zare

Și nu am o intrebare clară, o anume stare

Doar o presimțire de sfârșit, de nou început 

O neliniște in mijlocul zilei de vara

O casa pe care o las sa ardă tot mai departe 

Un oraș pe care îl privesc încă o data 

Înainte sa devin o stâncă de sare. 

Ochii mi se închid, spaima dispare din încordare 

Greutatea se lasă in pământ ca o pasare moarta

o coloana sonora curge cu pelegrini și sfinți 

Peste acest moment dintre mine și tine 

Între A inspira și A expira, un legământ...

Te vei trezi la ciripitul unei păsări

Deslușind mai întâi umbrele copacilor 

te voi aștepta la marginea apei

Acolo unde Cerul atinge Marea voi striga 

si ne vom prinde in dans de Zorba

Fără început și fără sfârșit 

 cu toți cei care au făcut posibil acest vis.