O beție din aia crunta, sa ma facă de rusine
Sa ma poarte pe brațe acasă
Sa o sărut când se împotrivește mai tare
Sa ii citesc pe buze “nu mai bea”
Sa ma faca sa plâng, penibil, ca un adult...
Cand ma descalta,
imi ia capul in brațe și-mi sufla la tâmple
Ca intr-o rana veche din copilărie.
Mai cânta-mi, o rog printre suspine
Un cântec de leagăn, un cântec de dor
O adiere de vara printre perdele
Tu, care nu știi sa judeci pe muritori,
Iartă-ma!
Cum altfel pe nenorocit, pe Tata-Mare?
Când venea uneori de la carciuma și o bătea
Cu cizma in pântecu-i greu de-o Lume
Na! O ții? O lepezi? De ce ma minți, fa?
ce însemna 32 de ani înfășurat intr-o pătura!?!
Parca așteptând, nu ziua învierii, ci a mortii
fara nas, cu doi bani in loc de ochi, înghețat
Cu un picior strâns in brațe de arterita taiat.
a trebuit sa il rostogolim cu fata la zid
sa facem loc, sa depozitam încet și sigur
ca pe o sămânță rară, un tezaur
In brațele unui Tâlhar Ce l-a iubit
Prea mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu