*
Mut de uimire in fata acestei evidențe
as vrea sa fiu eu coasta care te strânge.
sa îți întinzi nesfârșitele brațe moi
peste ape negre și peste galaxii cu sori
sa ploua cu foc și pietre din comete
ca ziua in care te-ai zămislit din flori.
*
Iata, privesc uimit, fără sa știu ce vis ești
fără sa îți înțeleg umbrele in fulgere și tunete
fără sa știu de ce se cutremura zidurile
căci martor sunt, esti mai presus de mine,
esti ceea ce se trezește din pământ si vine
esti ceea ce ma va supune dintr-o privire.
*
Imi place "coasta care te strange."
RăspundețiȘtergerePoezia are o nota aia de mister, poza nu...
Când m-am apucat sa scriu versurile nu aveam de unde sa știu ca un cuvânt face mai mult decat o mie de poze. :)
RăspundețiȘtergereNu stiu cum reusesti, zau!
RăspundețiȘtergereEu cand trag fermoarul de la piept, e gol. Emptiness. Si m-am uitat bine.
Pentru mine poezia asta are esente. Multe.
Cleo, nici eu nu știu. Sincer. Lucrurile merg de la sine. Fără efort. E o întâmplare.
RăspundețiȘtergereDespre fermuar. Du-te la o cizmărie. Acolo repara orice. Vezi de cât de putine lucruri e înconjurat cizmarul. De cât de puțin avem nevoie sa fim…