luni

Beau o socata “La Băiatul Vesel” și ma gândesc la ziua de azi. Am lucrat de la ora 10 la 15. După masa m-am dus la piscina o ora și 30 de minute. Ce am făcut acum un an pe vremea asta? Am băut o socata la Băiatul Vesel. 

Vara m-am dus la mare, mi-am trăit depresia de început de toamna, a venit iarna și apoi iar primăvara. Nu, nu exista timp. Suntem lasati sa retrăim același moment pana ne plictisim. Beau in surdina, beau fără graba a nu știu cata oară. Îmi place rutina. Îmi place vara in care nu se întâmpla nimic. 



sâmbătă

Fiecare cuvant, fiecare propozitie e o constrangere. Odata ce am inceput nu mai pot sa scriu orice. Trebuie sa tin cont de timpurile verbale, de intamplari, cu greu pot schimba pasaje, reinventa trecutul. Cu fiecare cuvant, povestea moare. Cu fiecare cuvant aluneca spre sfarsit. Si ma frustreaza asta. Pai cum asa, cum naiba? Imaginatia nu e libera? Am crezut ca pot sa scriu ce vreau, ca nu am nici o limita...