Ma uit la acest măgar intins
in pajiștea cu flori de păpădie
Și nu ma recunosc in chipul lui
Doar ca iubirile și fericirile
sunt și-ale lui, sunt și-ale mele.
Cu credincioșie m-a purtat
Prin viața și prin durere
Chiar dacă nu ma recunosc
In urechile lui blegi, amintirile
Sunt și-ale lui, sunt și-ale mele.
Eu parca nu aveam copite
Și totuși, aveam aceleași umbre
Nici blana pe care sa o tund
Și totuși, am trăit aceleași frici
Pe masa de operație întinși
Când l-am privit de sus in jos
in pajiștea cu flori de păpădie.
***
Omu' trece prin diferte faze/ipostaze, zic si eu, daca inteleg bine...
RăspundețiȘtergereSf Francisc de Assisi numea măgar corpul pe care îl purta in fiecare zi.
RăspundețiȘtergere