exigentele ratarii

Vreau să laşi în spate toate obiceuirile care trag de tine în jos, vreau să fii un învingător, să urmezi fiecare pas pe care l–ai scris în agendă. Vreau să devii un om de succes! Cu programul Step by step, refuzi să pierzi, fără să eziţi, fără să te plângi, fără scuze. Vreau să îţi eliberezi energia creatoare în lume şi să te realizezi. Să devii ceea ce eşti cu adevărat, să te trezeşti din letargie şi să bei trei căni cu apă în cinci minute. Să te întinzi, să zâmbeşti şi să te speli pe dinţi...

Vreau ca în dimineaţa asta să nu mai pătezi cu dulceaţă cămaşa cea nouă. Vreau să te uiţi în oglindă şi să repeţi: Sunt cel mai fericit bărbat din lume. Să faci jogging aşa cum ţi–ai propus ieri. La prânz să citeşti ziarul financiar, iar seara să îl scoţi pe Bubico prin parc ca să–şi facă nevoile. Vreau ca visele tale să devină realitate, să te trezeşti la etajul 24 închis într–un birou cu aer condiţionat. Vreau să îţi faci o asigurare pe viaţă, ştii cum zic eu, pentru orice eventualitate.

Nu e timpul să–ţi faci griji, rata la casă am plătit–o luna trecută chiar eu. Ţi–am lăsat lapte şi cereale în frigider. Să nu dai pe jos cum îţi stă în obicei. Să nu te întorci târziu de la serviciu, ştiu eu cum e traficul în Bucureşti, nu mă păcăleşti. Şi să bei multă apă ca să nu te deshidratezi. Pune ceasul să sune ca să nu întârzii la serviciu. Dacă te întorci înaintea mea, să ştii că am lăsat cheia sub ghiveci. Dacă tot faci efortul şi te apleci, nu uita să uzi florile. În caz că nu îţi găseşti pantalonii, nu te panica, i–am băgat în maşina de spălat. Ne vedem în pauza de masă... te iubesc! Cheile de la maşină le–am luat eu.

A doua zi... Ţi–am spus eu că esti un ratat, că nu eşti în stare de nimic! Ştiam că o să uiţi iar telefonul pe noptiera de la pat. Nici nu mă aşteptam să găseşti cheile dacă nu te împiedicai de ghiveci. Ştiam eu că o să pătezi cămaşa pe care tocmai ţi–am spălat–o. Nu apreciezi niciodată gesturile mărunte. Dacă tot nu–mi aduci flori, atunci nu le rupe, nu le călca în picioare. Nu ai fost bun nici măcar să scoţi câinele prin parc. Ţi–am spus să bei apă minerală, nu să îmi umpli coşul de gunoi cu sticle de bere. Ai uitat de pastile sau le–ai înlocuit cu somnifere? O să te dau afară din casă dacă nu plăteşti rata data viitoare... O să te trimit pe jos la maică–ta. Cheile de la maşină îmi aparţin. Iar te–ai certat cu şeful la serviciu, o să ajungi şomer... ! Cu siguranţă nu eşti în cea mai bună perioadă din viaţă, dar eu nu am de gând să te aştept. Adio şi sănătate dragul meu!

A treia zi... Eşti ceea ce eşti. Nu eşti nimic din ceea ce pretinzi că eşti. Viaţa poate trece pe lângă tine fară să te cunoşti, fară să îţi dai seama cu adevărat ce vrei. Nu contează pe ce drum ai "optat" să mergi, important e să crezi că îţi aparţine. Drumul pe care îl desenezi şi pe care îl urmezi ca pe o şină de tren. Nu ştii când macazul se schimbă, când din învingător devii învins. Te mişti pe aceste două linii fără să te abaţi la stânga sau la dreapta, fără să cunoşti destinaţia... Te poţi opri pe o linie moartă, sau poţi merge mai departe... Poţi face acest drum între birou şi pat fără să recunoşti că decorul e neschimbat. Când apare bliţul aparatului foto, ca o normă protocolară, ca o lege nescrisă, trebuie să zâmbeşti.

Când ai trecut de o anumită vârstă, trebuie să munceşti. Lenea este cel mai mare atentat al vieţii. Lenea e starea care dezactivează toate iluziile, toate funcţiile vitale. Te suspendă din această lume, te face să pluteşti în formol, e o stare amorfă. Leneşul e acuzat de lume şi dus la spânzurătoare. El devine periculos, judecă lumea prin inactivitatea lui. Lenea este un bun natural pe care societatea l–a inhibat, starea originară cu care a fost înzestrat omul primitiv. Lenea e un protest naiv, inofensiv, starea apolinică la care ar trebui să râvnească orice Guru, începutul filosofiei. Prin lene te apropii mai mult de sinele tău ignorat. Lenea nu speră, nu blamează, nu acuză, nu aveţi de ce să vă temeţi... Iubiţi lenea, pentru că e singura cale de a evada din această lume.

J.S.BACH Toccata and fugue Re min

Cu ruperi de decor, cu lovituri de scenă la tot pasul, această piesă vine ca un duş fierbinte alternat cu apă rece, te căleşte.

Acordurile minore mă îmbată mai rau ca vinul, sunt nişte acorduri închise, cu o speranţă interioară mereu orientată spre sine. E ca şi cum îţi ridici mâna dreaptă cu cealaltă mână, ca apoi să cadă amândouă. E ca şi cum un orb călăuzeşte un alt orb spre prăpastie. Nu ne putem ridica prea sus, dar ne putem refula, putem să ne certăm, putem asta da. Putem să sfidăm aceste legi care ne guvernează prin rebeliune sau prin supunere. Să fii, din lipsă de cuvinte mai prejos decât tine însuţi, iar muzica asta face, te ridică, dar nu te poate susţine prea mult timp sus. Îţi pune cârje te propteşte ca pe un beţiv, dar vei cădea iar în mocirlă. Dă cu tine de pământ, apoi te ridică pe braţe suav mai sus. Ca pe un posedat de duhuri rele, mă seacă de toate puterile. Când am senzaţia că am scăpat definitiv de rău, atunci mă trânteşte şi mai puternic. Împreună cu îngerii nevăzuţi strig de trei ori Sfânt. Acest joc tenebros de lumini şi umbre trag de tine în dreapta şi în stânga, aşa cum eşti cu mâinile crucificate. Dar nu, El nu apare nici în tunete, nici în fulgere, nici în focul care mistuie apa.

După toate acestea un susur lin şi melodios se aude ca izvorul unui râu de munte. El este blând, vine la tine ca o adiere, ca o frunză ce se leagănă în căderea ei. Vine, dar tu te retragi în peştera ta întunecată, nu poţi privi lumina ce se prevesteşte la capătul tunelului. Primăvara şi frumuseţea unei femei te neliniştesc în aceeaşi măsură. Simetria ca şi dezordine creează confuzie, ca un labirint perfect, ca nişte haine impecabile în care nu te poţi mişca. În noi totul e repulsie. Această piesă ne situează între Cer şi Pământ, între om şi Dumnezeu, între Nimic şi Tot, între Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, Fărtatul şi Nefărtatul. Sunt într-o continuă cădere, dar cad spre Ceruri, cad în acest infinit care mă aduce mai aproape de El.

Des-cantec In Doi

Scriu sicriu si scriu o disperare a disperare
Iarasi scriu si scriu si scriu sicriu sicriu sicriu
Te iubesc te iubesc te iubesc de fapt de drept
De fapt de drept ma plictisesc ma plictisesc
De dor de dor ma dor ma dor si iar ma dor
De ce nu vii de ce nu vii când eu nu plec
Nu plec te-astept sa pot sa pot sa sper dar
Eu disper disper disper si iarasi scriu sicriu.
Si scriu si scriu si scriu si scriu si iarasi scriu
Sicriu si scriu si scriu si scriu sicriu sicriu
De ce de ce de ce de ce de ce de ce nu vii
De trefla de inima de rosu de ckycky-micky
De tot ce-a fost frumos frumos si nu va fi
Si scriu si scriu si sicriu sperând sa pot sa
Scriu la infinit un infinit plus înc’un pic
Sa uit ce-a fost ce-a fost de n-ar fi fost
Un infinit scazut din infinit alipit de o
Clipa,de o veioza doua veioze o lumina
Doua lumini cât o iau razna de speranta
O viata-n minus-plus o marja de eroare
Si viata-n roz de rozmarin de verdes
Scriu si scriu si scriu si scriu si scriu…
De douazeci si doi de ori plus înca doi
Din doi în doi care din noi va fi un doi
Nu vreau nu pot as vrea sa pot sa tip
Sa strig sa uit sa sper sa cred sa stop.
Si scriu si scriu si scriu sa vad ce scriu
Si te iubesc te prea iubesc de fapt ma
Plictisesc ma pedepsesc pe mine ma
Ma pedepsesc ma chinuiesc de dor
De scaun de masa de casa de piatra de
Ceas de perete de doisprezece fara cinci
Un sentiment la schimbul valutar un rest
Lasat pe noptiera de la pat de la caminul
Cultural,camin cu aragaz cu patru ochi
Si baie comunala si apa calda minerala.

imagini suprarealiste

stanga dreapta
rahela estera
centru hihihi
picior peste picior
vrajitoarea din oz



asezare aleatorie
pisica serioasa
noroi si fundite
invazia carabusului
mamaie zgarcita
prune coapte
toamna-iarna
fotograf burtos
turta dulce