Romania profunda

Iubesc o Romanie launtrica pe care o descopar intr-o relatie intima, in acest mariaj care nu striga in piete dragostea, care nu se implica in lupte ideologice, care nu face jocul de culise al politicienilor, care sta departe de tot acest spectacol ieftin, care nu se pierde in discutii sterile la un pahar de bere punand tara la cale. Ma doare sa vad Romania cum sufera, dar stiu ca voluptatea de a sta cu piedica pustii trasa, celelalte popoare nu o cunosc. Iubesc Romania cu sufletul ei de fata melancolica, cu nostalgiile ei, cu regretele ei, cu doinele ei...O iubesc impreuna cu Brancusi, cu Eminescu, cu Grigorescu si cu Enescu. Caut un om! Pentru un singur om sunt gata sa iubesc o tara 'ntreaga!

doar o vorba sa-ti mai spun

Sunt cateva lucruri pe care trebuie sa le stii ca sa deosebesti falsul de autentic cand vine vorba de beletristica. Intr-un ocean informational, printr-o sumedenie de bloguri unde valorile sunt relative si fiecare are dreptate in felul lui, poti urmari aceasta grila ca sa nu te ratacesti. Toti vrem sa trecem de la stadiu de simplii spectatori si sa participam la creatie. Dar, ca exista mereu un dar, si nu un har...nu trebuie sa ne lasam sedusi de formele fara fond. Asadar,inainte sa te asezi in fata computerului trebuie sa stii:

- sa citesti; omul e singura fiinta din care iese mai multa informatie decat intra. Dar ce sa iasa daca nu ai bagat nimic in cap?

- trebuie sa ai o idee; nu poti sa substitui lipsa de idei prin stil. Vei patina in gol, vei pedala pe o bicicleta fara lant. Si nu vei ajunge prea departe...De aici si antisentimentalismul. Dau de o sumedenie de poezii sterile, care nu exprima decat incapacitatea si disperarea celor mai multi de a se exprima. E adevarat, folosesc figuri si "smecherii" frumoase, dar mi se par kitsch-oase. Frumusetea la indemana oricui nu inseamna arta, cum nu orice fata care pozeaza dezbracata se poate numi nud. In alta ordine de idei, orice fata dezbracata ne pare frumoasa, dar goala.

- Povestea; sa spui lumii ceva, nu doar sentimente confuze. Care ti-e povestea?

- Sa traiesti; Exista aceea maturitate care da valoare scrierilor tale si care nu poate fi inlocuita prin geniu sau inteligenta;

-Vocabularul; Trebuie sa ai un vocabular destul de elaborat ca sa exprimi cele mai intense trairi. Altfel, vei ajunge din lipsa de cuvinte, la casa de nebuni. Pe cati nu-i auzim spunand: "Stiu, dar nu pot sa ma exprim". Aici se naste drama celor mai multi, care au un suflet artistic, dar nu au si ustensilele, tehnica, sau sansa...

-Sa spui cuvintelor pe nume; Ceea ce se poate spune, se poate spune simplu. Nu mai sugerati atata un Univers inefabil.

-Stilul sa iti lase un gust placut, dar sa poti trage si o concluzie cat de mica. Trebuie sa existe un echilibru intre ethos, pathos si logos.

- Sa iti definesti targetul si sa fii consecvent cu tine insuti; Carui public te adresezi?

-Si nu in ultimul rand, trebuie sa ai calitate sufleteasca...

P.S. Clik pe diagrama: Citeste mult, invata cat poti, dar cu aceeasi pasiune, transpira pe masura si apoi scrie!

Totul e filosofie

Sa-ti intre bine in cap! Viata nu-ti da nimic in plus fara sa-ti ia ceva. Daca iti da bogatii, iti ia placerea de a trai in saracie fara griji si fara bani. Cand iti da un serviciu, iti ia timpul liber si placerea de a pierde vremea scriind baliverne. Daca vrei sa devii om mare, va trebui sa renunti la copilarie. Si daca nu vrei sa renunti la copilarie, va trebui sa fii un om imatur, adica nebun. Daca iti da sansa sa iubesti, iti da la pachet si posibilitatea sa suferi pe masur. Daca prin minune iti da faima si recunoastere internationala, atunci iti ia pacea unei vieti anonime. Viata nu-ti da nimic fara sa-ti ia ceva in schimb. Nici macar intelepciunea care vine o data cu trecerea timpului, ci nu cu desteptaciunea unei minti erudite, nici macar ea nu recompenseaza fericirea celor saraci cu duhul. Adica a celor cu mintea clara, limpede si simpla, in speta, fericirea dobitocului.

Ah, democratia nu e buna pentru tine. Pentru ca are la baza teoria conform careia doar speciile puternice vor supravietui. Cu alte cuvinte selectia naturala, organica, pe care o vedem in societate. Pentru cei care nu se zbat pe mal ca pestii aruncati de valuri, pentru cei care stau la soare si nu cauta o oaza de speranta, democratia e ca un desert. Davide, tu trebuie sa privesti in oglinda, pentru ca viata nu e doar o competitie. In burta unui peste se afla alt peste. Tu poti ajunge un om destept, dar mereu va fi unul care se va crede si mai destept. Pentru ca de-asupra ta sta cineva. Ah, Davide, cand te-ai nascut, toti ti-au spus ca viata asta e o competitie, ca trebuie sa te lupti sa ajungi in varful piramidei. La scoala tot o competitie bazata pe note si calificative. Dar nu ti-au spus cu cine te lupti, nu ti-au spus nicioata care e varful pe care trebuie sa-l cuceresti. Si astfel ai luat-o din deal in vale sa urci piscuri noi ca sa vezi mai apoi altele mai inalte, sa vezi ca lumea se deschide ireversibil inaintea ta ca o usa cu doua fete. Si mereu ai rostogolit un bolovan, ca apoi sa il urci pe culmile gloriei, ca un Sisif absurd.

Davide, ce vrei tu de la viata? Nu a fost suficient ca ai facut saltul ontologic, ca ai ajuns om, nu e suficient ca viata ti-a dat o constiinta care te chinuie noaptea? Si atunci petreci in tine, pentru ca ce e val ca valul trece. Iti mai spun o data ca sa-ti intre bine in cap, viata asta nu-i o competitie, pentru ca toti vom ajunge la final, fie mare fie mic, bogat sau scund peltic, cu masina sau pe jos, linia de sosire ne va face o primire cu flori si crengi de brad. Ne vom potrivi perfect in barcuta noastra din lemn si vom aluneca atunci pe marele fluviu spre lumina. Iata dar aici e secretul vietii, sa te lasi dus de val.

Nu vezi ca toata lumea alearga? La ghiseu toti vor sa ti-o ia in fata. Nu te-ai intrebat oare cine i-a alungat din linistea patriarhala? Cine i-a antrenat intr-o cursa care nu-i a lor? Supravietuirea?! Nu-i suficient ca Pamantul se invarte, te mai ameteste si lantul amagirilor, tiribomba vietii frumos colorata, cursa dubla...Cand te uiti in oglinda, iti dai sema ca acceasta curs trebuie sa o pornesti altfel. Sa te intorci spre tine, nu sa o iei inainte ca un cal cu ochelari. Aceasta cursa trebuie sa te cucereasca pe tine, sa petreci timp in tine si sa o termini acolo unde te-ai nascut. Ah, Davide, Davide, n-ai sa te-ntorci, n-ai sa revii, pentru ca timpul niciodata nu se intoarce chiar daca ai da ceasul inapoi, pentru ca ai ajuns prea departe. Esti prins intre oameni, inghesuit si dus din inertie la Scoala, la Primarie, la Biserica, si mai apoi Acasa... Ah, Davide, totul e filosofie.

De dragoste absolut absurda

Nu stiu daca acest blog este despre mine sau despre lume. Dar stiu ca in dorinta de a lasa ceva in spate, asemeni unui avion cu reactie ce lasa urme efemere pe cer, toate faptele noastre se agata cu disperare de posteritate, si de ce nu, de eternitate.

Mai stiu ca toate operele artistice, toate dorintele ascunse, toate reusitele noastre si ambitiile, se leaga de un nume. Si acel nume nu poate fi decat un nume de femeie. Catre ce fiinta se indreapta dorinta de a creea, de a poseda si de a cuceri? Care este muza care ma inspira? Voi ajunge vreodata sa descopar iluzia care m-a tinut in viata atata vreme? Pe parcursul vietii, silueta femeii se sterge si ramanem doar cu ambitiile absurde, ramanem doar cu reusitele pe care nu le mai inchinam la picioarele zeitei noastre. Si atunci toate faptele noastre par iluzorii, ne dam seama ca am luptat fara sa stim pentru ce am luptat. Viata noastra devine o paradigma, uitam care ne-a fost scopul, dar ne folosim in continuare de aceleasi mijloacele.

Dorul meu ne-ncetat se avanta spre cer, spre femeia care s-a ridicat dintre noi si ne-a lasat cu inima grea. Si atunci ea ne-a trimis un mangaietor, femeia concreta, buna si rea, bondoaca si scunda, grasa si frumosa, urata si desteapta.

The connels '74-'75

Mama buna, mama mica, mama scumpa...

Mama a crescut 12 copii. Si-a purtat crucea cum a stiut mai bine, crezand ca asta e menirea ei pe pamanat. Din pantecul ei ca din pamant ne-am tras seva si calciu si vitamina D3, de care are atata nevoie acum. Pentru ea, noi am fost ratiunea de a trai. A trecut prin numeroase necazuri. A dormit sub cerul liber atunci cand ne-a ars casa. A luat-o insa de la capat si a construit alta mai mare si mai frumoasa, ca un pod de piatra, o insula de pace, undeva la margine de padure. A sperat atunci cand doctorii nu-i mai acordau nici o sansa la viata. In ultimul stadiu de septicemie, cand nici perfuziile nu o mai puteau hrani, cand ii udam buzele cu apa, tata nu a incetat sa creada ca Dumnezeu o va face bine, cumparand chiar biletele pentru vacanta. Toti doctorii il compatimeau, crezand ca a innebunit, saracul om... Dar el le-a promis ca mama o sa se faca bine si ca vor pleca amandoi la Baile Herculane.

Mama se trezea in fiecare dimineata sa ne puna masa, impartea treburile de dupa zi la fiecare, iar seara ne citea povestiri la gura sobei. Imi placea sa stau in dreapta ei, cu nasu langa subsuara, sa-i simt mirosul trudei de dupa zi, acel miros de lapte fiert. Niciodata nu am dus lipsa de mancare sau de haine, ba din contra, eram mai privilegiati decat multi copii din generatia noastra. Mama era primitoare de oaspeti si nu era sambata sau duminica sa nu avem la masa in jur de 20 de persoane, uneori mai veneau si copiii vecinilor. Cand era timpul frumos ne duceam sa mancam pe deal, pentru ca in bucatarie nu aveam loc. Mancarea se inmultea ca prin minune intr-atat ca mai si ramanea. Pe langa asta, mai tinea in gazda si copii orfani. Pana si gastele o iubeau pe mama, cand ma intorceam de la izlaz cu ele, cand o vedeau inca de la 30 de metri, isi luau zborul si faceau mare galagie. Parca vroiau sa spune, eu am ajuns prima, ba eu am ajuns prima, iar atunci mama le rasplatea cu boabe de porumb din sort. Mare garagata! :)

Acum a ramas cu cele cinci pisici, ca orice bunica ce se respecta. Si le iubeste si le mangaie ca o nebuna. Parca ar vrea sa le spuna ca feciorii ei si-au luat zborul in tarile calde, ca nu a mai primit un telefon de la craciun, dar ea intelege, ca noi avem probleme noastre si avem lucruri extrem de importante de facut si proiecte mari cu viata noastra. Noi o sa devenim omeni MARI, cu doua trei facultati si pe oriunde vom trece vom face fapte marete. Poate ca am vrut prea repede sa ne facem oameni MARI, poate ca ne-am aruncat prea repede in bratele altor femei. Si dupa ce paradisul a fost pierdut in definitiv, incerca-vom in zadar sa il regasim.

Mama iubeste in mod patologic verdele. E culoarea ei preferata. Nu am vazut un om mai devotat, mai loial, mai indragostit de o culoare, oricare ar fi ea. Si nu imi explic aceasta "preferinta" dusa pana la absurd. Cand vede verde, ochii ii sclipesc asemeni unei feline inteligente, pulsul ii creste si nu mai vede nimic in jur decat dragostea ei pentru verde. Pe langa culoarea verde, iubeste rochiile cu buzunare. Daca o roche e verde si mai are si buzunare, atunci e cea mai frumoasa rochie din lume.

Aş vrea să pun o poveste pe toate momentele subiectului, dar amintirile mele curg ca diapozitivele unui film. Totul merge din amintire în amintire, totul se leagă de sensul ultimului cuvânt. Nu ai cum să nu sfârşeşti ceea ce ţi‒ai propus la început decât într‒o melancolie şi mărturisire continuă. Niciodată nu ştiu când deschid o pagină nouă ce se va întâmpla şi unde mă va purta. Mereu am visat, copil fiind, că voi scrie despre familie. Îmi ziceam în sine, lucrul ăsta îl voi păstra aşa cum e, îl voi povesti, e demn de împărtăşit. Sunt multe poveşti excepţionale, multe familii, şase miliarde de oameni, dar capitalul afectiv din care mă hrănesc niciodata nu îl voi epuiza. Toţi avem propria noastră poveste. Ideea nu e să mi‒o spun pe a mea, ci să vă regăsiţi în ea pe voi, copii uitaţi de timp şi vreme.

Poate că sunt lucruri pe care le‒aţi trăi, altfel nu‒mi explic cum aţi fi în asentimentul meu. Apriori? Mă îndoiesc... Mai degrabă incoştient. Trăim incoştient! Între trecut şi viitor, în această fundătură de timp ne aflăm noi. Azi e mâine, mâine nu va mai fi. În adolescenţă, când personalitatea mea era încă în formare, am încercat să mă cunosc mai bine. Nu am aflat nimic nou între timp. Abia acum mi‒am dat seama că niciodată nu voi ştii cine sunt, dacă nu mă uit la ce am fost. Cu privirea spre trecut, merg înainte. Ştiu cine sunt. Preţuiesc prezentul pentru că ştiu că el îmi va spune cine voi fi. Stau cu picioarele între aceste două luntre. Voi cădea definitiv din timp? Timpul există doar atunci cand îl conştientizezi? Copilăria e în afara timpului ? Timpul sunt eu ? Timpul trece sau eu trec prin timp? Copilăria e prezentul continuu trăit în fiecare zi la modul absolut, Paradisul Pierdut. Copilăria este mitul eternei reîntoarceri. Plină de simboluri şi semnificaţii, ar putea să explice originile noastre primordiale. O pierzi în momentul în care începi să o regreţi, iar ignoranţii nu au ce pierde.

sinceritate

nu va mint, si ca sa nu va mint
imi pun degetul intre ciocan
si nicovala si ma lovesc
cat pot eu de tare
ca sa pot sa zic mai tarziu,
si zic,
intr-un vers frumos si viu,
ca stiu,
nu trebuie sa-mi zici,
stiu dureros de dulce
ce inseamna sa bati cuie.

Despre frustrare

david, 8 ani, copil frustrat.

In ultima perioada se vorbeste atat de mult despre frustrari, incat incep sa ma suspectez ca un ipohondru de toate bolile. Se pare ca prin acest cuvant-minune, lumea poate fi explicata. Frustrarea e sistemul de referinta al oricarui pseudo-psiholog, care incearca sa explice de ce asa si nu altcumva. Frustrarea a inlocuit orice paradigma, prin ea se explica totalitarismul, despotismul, se explica injuraturile, se explica razboiul intercurtural si rasismul, se explica sentimentalismul, se explica nevoia de a-ti tine un blog.

In ziua de azi, cine ia atitudine, e considerat un frustrar. Cine mai indrazneste sa spuna ca lucrurile stau si altcumva, este etichetat drept frustrat. Si in fata unui astfel de argument, nu argumentezi. Frustrarea e absoluta, evidenta, inalienabila, suverana. Chiar acum, pentru simplu fapt ca am indrznit s-o atac, sunt etichetat drept, FRUSTRAT! Exista o presiune psihologica pentru cei care, pe langa inteligenta speculativa, intligenta asta descurcareata, mai au si inteligenta emotionala. Eu unu, ma simt marginalizat, expulzat, pentru ca oricat am miza pe diversitate, oamenii sunt speriati de indivizi. Ei mereu au iesit la suprafata ca un ghimpe, au incomodat cu frustrarile si pretentiile lor. Se simte o discriminare, iar daca asta va naste o frustrare, ei bine, eu sunt primul frustrat. Intrebarea se pune, mai poate fi frustrat un om care isi recunoaste frustrarile?

Un om urat, daca ia atitudine impotriva unui om frumos(fizic), e considerat frustrat. Oricate argumente ar avea, in fata unei astfel de "evidente", nu ai castig de cauza. Adica, tu nu te uiti la tine? Unui om considerat "frustrat" i se opune argumentul ab hominem sau atacul la persoana. Pe ce se bazeaza ipoteza faptului ca el e frustrat, daca nu pe propria ta frustrare? Pentru ca astfel de lucruri nu ai cum se le testezi empiric, ci doar apatizand, sau prin revelarea ideolectului. Ce inseamna asta?adica incerci sa te pui in pielea celuilalt, si cand gasesti similaritati, te autoidentifici. Nu orice dezamagire inseamna obligatoriu frustrare.

Sa luam un exemplu de "frustrare": In urma examenului de capacitate, am fost admis la un profil real, matematica-informatica. Desi preferam un profil umanist, nu am avut media necesara, pentru ca in tot orasul era o singura clasa cu profil filologic din 6 licee. Deci, daca prin absurd, as contesta sistemul de admitere computerizat, sau sistemul de invatamant, as fi declarat drept "frustrat". Orice reforma e o frustrare. Adica cum, nu ai invatat suficient ca sa intri la aceasta clasa, si acum vii sa "schimbi tu ordinea lucrurilor"? Get a life!

In ce masura confundam lucrurile? Pentru ca si invidia, si ura, si agresiunea, si simpla opinie, acum sunt bagate in aceeasi oala pe care scrie, frustrare! Frustrare, frustrare, frustrare. Asta da frustrare si inversunare, sa repeti acest cuvant de atatea ori. Poate ca singura frustrare e ambitia. Copiii plang pentru ca sunt frustrari, adica privati de anumite obiecte. De cand sunt la facultatea asta am invatat sa nu fiu frustrat, ADICA sa nu mai am putetrea de a ma indigna de ceva. Si oarecum dreptatea au si ei pe undeva. Starea apolinica e lipsa oricarei frustrari. Ce te doare pe tine? Pai da, n-ar trebui sa ma doara, dar daca toti am gandi asa... Aceeasi intrebare mi-a pus-o un tigan cand am avertizat-o pe una ca tine ca ii fura portofelu. Da, ne-am pierdut putearea de a ne indigna, de a mai schimba ceva in lume. Si nu stiu de ce am convingerea ca frustrarea nu e decat scuza mediocritatilor de orice varsta.

Asadar, frustrarile pot fi ca o supapa pentru actul crator. Frustrat poate fi si un pictor cand arunca vopsea cu pensula pe un tablou la intamplare si apoi isi vede opera intr-un salon din Paris. Ramane insa de vazut cu ce sens utilizam in limbajul cotidian acest cuvant si in ce masura conotatiile lui sunt negative sau pozitive.

Badaflay spunea:"frustrarea e scuza mediocritatii", dar poate fi aplicata doar acum,in timpurile acestea. Pentru ca, privind in spate si vazand toti oamenii care au revolutionat ceva observam ca si aceia au avut anumite frustrari, precum o copilarie ratata, saracie etc. De acolo au aparut frustrariile, apoi ambitia si intr-un final scopul:reusita! Si e ingrijorator ca acei oameni au vrut sa faca ceva, au vrut sa depaseasca marea masa, pentru ei, iar apoi implicit si pentru ceilalti.

Dar acum nu pot sa-mi explic cum de oamenii nu mai reusesc sa revolutioneze ceva,sa bulverseze mentalitati, avand in vedere ca sunt si mai multe posibilitati decat erau la inceputuri. E un paradox...si ma pune mereu pe ganduri. Oare am degenerat atat de mult? Oare ne-a fost furata ambitia de prea multe ispite (cotidiene)?"

Edu Spunea: Frustrarea e in definitiv o emanatie a psihologiei, una din stiintele al carui rost nu l-am gasit niciodata si care nu conteneste sa ma scoata din sarite. Conceptul de frustrare nu stiu cat de real sau inventat este el, dar stiu sigur ca fara al am putea trai la fel de fericiti, sau nefericiti ca si inainte.

La fel de frumos se poate spune in loc de "frustrat": prost de bubuie, nemultumit, uracios, cusurgiu, gica-contra... ce vreau sa zic, e ca "frustrarea" e un bun exemplu a ceea ce observam peste tot, o simplificare catre anulare, paguboasa, a vocabularului, ideilor, optiunilor...Interesanta nota, m-a facut sa ma gandesc!