Imaginea de sine.

Importanta actului reflexiv in evaluarea acelor momente din viata noastra este mai mare decat credeam. Ma uit pe facebook la pozele celor mai multi, la statusuri si stari de spirit, si vad ca viata lor e minunata. E ca un vis, fara pauze, fara intreruperi. Iti poti alege momentele cele mai frumoase din viata, iar celelalte sunt ca si inexistente. Viata fara pauze, fara plictiseala. Viata asa cum o prezinti in fata lumii, canonizata. Nu vreau sa fac diferenta intre virtual si real, pentru ca tot noi suntem. Ideea ar fi in ce masura ne alegem "o viata oficiala"? In ce masura suntem sinceri cu noi? Pentru ca ne alegem acele momente care ne-au punctat existenta, avem impresia ca viata a fost un continuu tumult. Sunt prea sincer cu mine ca sa nu recunsc serile in care stau degeaba. Faptul ca nu ma pot bucura de simplele iesiri. Plictiseala. Caldura. Nevrozele. Invidia. Nu as vrea sa neg o parte din mine. Sunt tot eu.

Lumea iti spune, FII TU INSUTI! N-am intalnit o formulare mai gresita, la nivelul simtului comun, ca acceasta. Esti tu insuti in poze? Noi lucram cu imagini, nu cu realitatea. Ne fixam o imagine despre ceea ce credem ca e lumea, despre iubirile noastre, despre societatea in care traim, despre altii. Nu putem cunoaste lucrurile in esenta lor. Naivitatea mea e ca pe celalalt mereu il vad hiperbolizat. Si chiar daca ai mai multe fete, tot tu esti. "Nu te stiam asa, David." Imi spun cei mai multi. Te stiam baiat cuminte, sensibil, frumos, etc. Pentru ca ei deja imi fabricasera in mintea lor o imagine ideala. Probabil ca vina e a mea. Am lasat sa se vada doar ceea ce mi-a convenit. Eu INSUMI, eram ceea ce ar fi asteptat ei sa fiu...

A te RATA, inseamna sa scapi de aceasta obsesie de a mai fii tu insuti. Ce prostie. Esti, si atat. Nu poti fi tu INSUTI, insa iti poti alege imaginea pe care vrei sa ti-o dai, printr-un act reflexiv. Ca sa fii INSUTI, trebuie sa impaci contrariile, sau sa le accepti. Sa admiti ca poti fi ORICE. Si ca nu poti fi tu insuti din moment ce eul in sine, nu poate fi cunoscut. Este un eu dual, imprevizibil, care nu are o evolutie liniara, si se substrage cunoasterii de sine. Toate faptele iti apartin in egala masura. Esti si bun, esti si rau. Iar aceasta calitate nu poate fi atribuita decat din afara. Imaginea ideala ar inseama sa FII TU INSUTI. Dar ar insemna sa lucrezi cu termeni confuzi. Ca si cum ai spune, "eu stiu rostul existentei mele, eu stiu cine sunt, de unde vin si unde ma indrept." Nu poti FII TU INSUTI din moment ce omul e devenire. Nici macar pietrele nu pot fi ele insele, pentru ca niciodata nu se scalda in aceeasi apa. Suntem in continua schimbare, de aceeea avem nevoie de poze pentru a ne fixa "imaginea de sine", adica pe noi insine in raport cu lumea. Si ne evaluam bine, ne mintim frumos.

Cand te uiti in spate, totul pare frumos. Si nu trebuie sa fii romantic sa poti valorifica trecutul, o simpla poza e suficient ca sa iti spuna "cine esti". Dar oare iti spune cine esti, sau ce ai fost? Cand ma uit la poze, uit de fapt starea de spirit in care au fost facute. Si atunci noi proiectam propria imagine ideala asupra momentului. Sa nu mai spun de pozele altora. Sunt naiv si paranoic sa cred ca vita celor mai multi este atat de frumoasa. Dragii mei, viata povestita sa transforma inveitabil in adevar artistic. Pentru ca sunt poze frumoase pe care le-am facut din plicitseala, poze la mare sau la plaja unde nu aveam ce face, chiar daca era un loc superb. Poze pe care le faci din disperarea ca treci, ca nu te-ai bucurat suficient de moment, si ca acest moment iti scapa printre degete. Nu stii ce pierzi, din cauza asta faci poze... Pentru ca daca am trai cu tot extazul fericiri, nu am mai avea nevoie de memorie.

Am vazut de curand pe Facebook, un album de la o nunta in care erau mii de poze. Si atunci m-am intrebat, oamenii astia au facut nunta doar pentru o "simpla sedinta foto"? De frica faptului ca momentul nu se ridica la nivelul asteptarilor, au facut ei cu disperarea atatea poze? Abia peste ani va insemna ceva acel moment. Pentru ca poza va proiecta toate acele sentimente, trairi, iluzii, toate sperantele noastre pe care le-am investit in ea. Traim pentru a ne aduce aminte? Traim pentru a povesti? Este oare viata mai frumoasa atunci cand ne intoarcem asupra ei in mod reflexiv? Nu este trecutul cel care ne alimenteaza prezentul? "Carpe diem", sau traieste-ti clipa, se transforam intr-o ironie atunci cand vrei sa "imortalizezi momentul" in plina petrecere. Probabil ca dintr-un defect ontologic, nu ma pot abandona clipei. Asta inseamna a te rata. Acei oameni ratati nu mai au dreptul la memorie. Sunt oameni care traiesc in imediat ca animalele. Numai ele stiu sa traiasca dupa dictonul "paste momentul".