Domnul Torhe alearga spre marginea ferestrei și se aruncau in gol așa cum un portar se arunca după o minge. O prinde in brațe ca și cum ar vrea sa fie sigur ca nu o sa ii  scape niciodată printre degete, printre picioare. In acele clipe. Secunde. Etaje. Isi aduse aminte.Golul acela nu putea fi umplut oricâte ședințe cu parintii și-ar fi amintit, oricât ar fi fost urecheat in fata clasei, sau pus cu fata la zid sa privească o harta care se termina brusc, abrupt, ca orice mare destin ce atârna de un cui. Degajează!  Simți o palma calda după ceafa.

Publicul dispăru in ceata și un un proiector îl orbi. Își puse mâna la ochi ca Fecioara Maria  la aflarea Bunei Vestiri. Degaj!  Degaj! Striga îngerul Gabriel cu aripile întinse !  O sa fluiere însuși Dumnezeu! Sut! Bara! Gol! Dar el strângea mingea  in brațe și mai tare.  Se puse jos, si o acoperi ca o Cloșca ce-și intoarce ouăle cu ciocul. Ascunse bine când începu sa plângă!  Copilul meu, copilul meu. După lupte interioare grele, un șut prinse avânt Iar mingea își lua zborul ca un balon umplut cu heliu și dispăru in necunoscut.  Se agata de o raza de speranta și ieși din scena in aplauze frenetice. Privea de la etajul zece zabrelele dintre el și spectatori. Ce spectacol! Un milițian consemna totul așa cum se întâmpla, și delimita zona ca in filmele de acțiune.