A 

Sunt tatăl copilului care am fost
Ma uit cu duioșie la pașii lui nesiguri
La căutările și regasirile de odinioară
Îl privesc cu multă compasiune
Răbdare și înțelegere
Îl încurajez rătăcirile, pasiunil.

E bine sa gresesti, îl șoptesc
Adolescentului care suferă
închis in camera căminului studențesc.
Nnumai adolescenta poate iubi așa 
La limita rațiunii
Numai ea mai îndrăznește sa citeze din Kant
Ca și cum ar aminti de Ciclopi 
De ursi care au popular cândva ținuturile astea.

Sunt tatăl Ce își caută copilul
prin gări Triste și murdare
sa-l ia in brațe, sa-l aducă acasă!

B

Sunt tatăl copilului care am fost

Ma uit cu duioșie la pașii lui nesiguri

La căutările și regasirile de odinioară.

Îl privesc cum vine alergând, plângând 

Ca si-a julit coatele, genunchii. 

Sunt tatăl adolescentului care am fost

Îl încurajez rătăcirile, pasiunile:

“ E bine sa gresesti” îi șoptesc 

Numai tu in nesăbuința ta 

mai citezi din Imamul Kant și Moș Martin

De parca ar mai crede careva in flori 

In buze și in morminte. 

Sunt tatăl care Îsi cauta copilul

prin cartier, pe sub poduri, 

prin gări triste și murdare, 

bate din doua nuci, ii spun 

ca atunci când chemam veverițele in parc 

Sa ne recunoaștem, sa ne întâlnim. 

Copilul se zbate in mine 

ca un gâscan prins in brațe 

Il strâng mai tare, il îmbrățișeaz, 

Zbaterea e din ce in ce mai moale.