miercuri
35
Nu exista vârsta mai pământeană, mai atașata de obiect, mai pragmatica, mai serena, mai lipsită de vise și drame, mai consumatoare de betoane și materii prime, încremenită in proiecte faraonice, lipsită de scenarii. Nu am cum sa ma sustrag. Trăiesc timpul meu. Îmi trăiesc vremea. Sunt contemporan cu mine însumi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Imi place faza cu "consumatoare de betoane si materii prime." Si comica. Te si vizualizez cu o casca dinaia de protectie galbena sau portocalie :)) Ma gandeam si eu zilele astea, oarecum deranjata--prea mult casa, proiectele, bucataria...
RăspundețiȘtergereAveam impresia ca esti la 34 :))
Între timp a mai trecut un an :)) așa pe furiș. Mie îmi place ca sunt contemporan cu mine :))
RăspundețiȘtergereEu cand am trecut la 30, m-am deconectat de nr. Aproape ca trebuia sa fac un fel de "brainstorming"-- 34 or 35 ?, 36 or 37?, etc :)) Parca nu mai conteaza numerele. Suntem intr-un mare timp...
RăspundețiȘtergereSi contemporanitatea asta o inteleg ca o traire a varstei; ca sunt si unii care nu si-o traiesc.
Exact. A fi contemporan cu tine înseamnă sa îți trăiești destinul, sa fii in prezent.
RăspundețiȘtergereHaha, :)) sa știi ca și eu uit uneori Cati ani am, nu sunt sigur dacă e plus sau minus unu. Tocmai de-aia notez aici, ca sa știu in ce fel de etapa sunt.
David