sexul ca forma de cunoastere

Se zice ca "orice fiinta in urma actului sexual este incercata de tristeti nebanuite." Astepti ca misterul sa se implineasca, iar cand ai crezut ca l-ai prins pe Dumnezeu de calcai, totul se disipeaza intr-o senzatie inefabila. Nu e nevoie sa flirtezi doua-trei luni cu persoana cu care te culci, ca dupa ce actul se consuma, ai impresia ca o cunosti de cand lumea. Si totusi, nu poti patrunde insemnatatea acestui lucru. E langa tine, o cunosti, dar nu poti sa-ti explici. Orice cunastere e o golire de sine, o tristete. Cunoastera nu e decat un act sexual. E o cunoastere in adancime, niciodata cum s-a pretins ca ar fi o cunoastere de suprafata, generala, superficiala si vulgara. Deasemenea, e o cunoastere nemijlocita, pentru ca nu exista intermediar. E o cunoastere de la sursa la sursa.

Pe cand cunoasterea mijlocita, filosofica, poetica, empirica, religioasa etc, nu e decat un act sexual mereu amanat, iar cand acesta vine iremediabil, creeaza senzatia implinirii, a unei sigurante psihologice. Nu dintr-un instinct de conservare ne procreem, ci dintr-o frica de necunoscut. Vrem sa stim ce urmeaza. Curiozitatea este mult mai mare, de aceea in momentul in care am mancat, ni s-au deschis ochii. Vedem, dar nu pircepem. Cunoasterea dinaintea caderii in pacat era o cunoastere de tip sexual, pentru ca nu implica reflexivitatea momentului, era o cunoastere continua si neintrerupta. Nu ne putem intorce reflexiv asupra actului, cum nici asupra vietii. Singurul lucru pe care il putem face e sa traim. Vacile par sa ne spuna asta din priviri. Cand vorbim cu ele ne sfideaza intelepciunea prin tacere. Ele stiu, dar nu vor sa spuna! Vorbeste-le, cu siguranta te vor lasa in ignoranta ta, sau se vor balega!

Dupa actul sexual te copleseste o cadere intr-un vid existential. Il intelegi pe Don Juan, pentru care orice femeie cucerita era un mod de cunoastere ireversibila. In fiecare act te consumi iremediabil. Absurdul vietii nu poate fi inteles decat in actul sexual. Cu cat cunosti mai multe femei, cu atata devii mai gol, pentru ca pierzi esenta lucrului. Dar tocmai acest lucru ne scapa: pentru ca nu putem pierde decat cea ce am avut candva... Si viata nu ar fi atat de absurda prin repetara actului sexual, pentru ca in fond, nici o aventura nu seamana cu alta, chiar daca poarta acelasi nume, ci prin faptul ca realizezi cat de efemer si trecator esti. Nu poti prinde momentul, pentru ca iti scapa.

Vrei sa te pierzi in fiecare femeie, pentru ca nu poti trai absolut decat intr-un mare anonimat. Si nu din dorinta patologica de a te inmulti sau de a domina cat mai multe femei, de a-ti lasa samanta intr-un trup fertil, ci din implinirea pe care o simti cand te consumi. Stii ca vei muri cu fiecare daruire, ca vei ajunge un scai uzat si simti voluptatea nefericirii, ca ai posedat ceva ce n-ai putut pastra niciodata.

Nu vrei sa mori, de aceea te agati cu disperare de toate fiintele care iti ies in cale. Nu vrei sa mori, de aceea te reversi in fiecare fiinta, crezand ca astfel vei trai in amintirea ei, in corpul ei, in carnea pe care ai patruns-o, purtat in pantecul ancestral al originilor. Ne intorcem astfel oare la "mama pamant" din care am fost nascuti? Este actul sexual cea mai mare spaima a vietii, deci si cea mai mare voluptate? Nu simtim oare o fericire mai mare cand stim ca am lasat urme adanci in sufletul celor pe care ii iubim? Nu ne-am visat oare niciodat morti la gandul ca ceilalti ne vor plange amarnic lipsa? Actul sexual e ceva ce mie, cel putin, imi scapa...

Fericirea care nu se poate spune, se transforma intr-o disperare acuta. Ai vrea sa iubesti toate acele fiinte pana le strivesti, sa le spui ca tu stii ce inseamna sa fii fericit, iar ele sa te priveasca cu scepticism ca pe un Don Juan. Fericirea surzilor si a mutilor e mult mai grea, precum fericirea celor care nu pot sa planga sau sa rada in hohote de extaz se intoarce impotriva lor ca un sarpe hranit la sanul stapanului. Cand nimeni nu vrea sa traieasca cu tine fericirea, vei fi ca un om legat, ca un diavol care nu mai are pe cine sa insele. Pentru ca nu poti sa-ti aduci aminte de lucurile placute decat cu durere in suflet...Iata dar, cum Domn Juan este un insetat de cunoastere, dar este o cunoastere in adancime, cantitativa. Pentru ca exista doua moduri de a iubi: sa te consumi intr-o singura dragoste neimplinita, sau sa iubesti de fiecare data cu aceeasi tristete si profunzime.

E foarte intersant cum in vechime, chiar in Biblie,(nu stiu daca traducerea este universala) se folosea formula: A intrat la ea, si a cunoscut-o, si ea a ramas grea. Genesa cap.4 primul verset: "După aceea a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain şi a zis: Am dobândit om de la Dumnezeu". Apoi versetul 17: "După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh." Deci, in limbajul popular s-a pastrat aceasta notiune de cunoastere, ca act sexual, desi in viata cotidiana a suferit diferite extensii.

Actul sexual imita actul creator, pentru ca doar in dragoste putem fi seriosi. Priveste cu cata seriozitate se joaca un copil...Nimeni nu ar vrea sa-l minta ca barcuta pe care a facut-o nu e decat un cosciug fara catarg. Suntem seriosi si imitam ceea ce credem ca vom face devenind parinti. Daca nu ar fi functia de metalimbaj, atunci gemetele noastre de extaz nu s-ar diferentia de grohaitul unuor porci. Asadar, daca nu dam o dimensiune mult mai mare actului in sine, daca nu il incadram intr-o anumita aura, atunci riscam sa dam in gol... Functia de metalimbaj ar fi contextul. Iar contextul nu e decat cadrul in care se consuma actul, adica in familie sau intr-o relatie bazata pe dragoste... Asadar, fara Dumnezeu, fara sa transcendem simpla impreunare biologica, totul se transforma in zadarnicie.