Astazi reparam zidurile lui Hadrian
din pietre si bolovani
dar pana la locul cu pricina
am trecut pe langa o cireada de vaci
cireada care a luat-o la goana
cand m-a vazut.
Dupa un timp, cand soarele ajunse la ora doua
am zis sa ma pun jos ca sa trag un pui de somn
ca e soare de februarie care te mangaie
si nu apuc eu sa atipesc, ca,
vad o turma de vaci cum se apropie
precauta, speriata, curioasa, nevinovata.
normal ca am zambit.
si cand s-au apropiat mai mult am vazut
ca nici macar nu erau vaci, ci erau juninci
ca abia daca le dadusera tatetele
si erau in jur de 14 la numar.
s-au oprit asa la o distanta oarecare
si s-au uitat la mine exact cum zice vorba aia:
ca vitelu la poarta noua.
dar nu s-au multumit sa ma vada de la distanta
ci s-au apropiat din ce in ce mai mult
se impingeau una in alta si isi faceau curaj
ciudat instinct de turma mi-am zis
si normal ca am zambit.
s-au strans asa cam la 3 metri departare de mine
si ele ma studiau din cap pana in picioare.
iar cand am vazut eu asa, m-am proptit in cot
o vacutelor, ciutelor, voi il cutati pe Dumnezeu
si iata ca ati dat de Om.
au lasat capul jos si incercau sa ma miroase
caci una mai indrazneata si baltata
le-a dat curaj si celorlalte
s-au apropiat si mai mult
si au facut asa cerc in jurul meu
toate cate-s paispe'.
Si atunci am zis, o vacutelor, preafrumoase zeitati
daca tot insistati am sa va tin o predica pe cinste,
si m-am suit pe un bolovan in picioare
am ridicat glasul elogios
si din cate imi aduc aminte cam asa spuneam:
Voi, nevinovatelor, voi pasteti si nu stiti ce pasteti
ca si Omul traieste si nu stie ce minune traieste,
O, voi vacutelor, icoana a umilintei
voi nu stiti pentru cine traiti si va hraniti
caci bucuria asta de-a trai
ramane ascunsa vointei voastre.
Uitati-va la oameni si la casele din vale,
dar ele nu si-au intors capul si pareau nedumerite
uitati-va cum alearga Omul,
si el crede ca pentru familie munceste,
sau ca pentru cei dragi mananca,
caci nici voi, Vacutelor, nu stiti ca spre lauda Omului
mancati, beti si va odihniti.
Numai eu, aflat aici de-asupra orasului
vazandu-l de sus pe Om, cum e supus la munci grele
am un suras pe buze, si normal ca zambesc
caci numai eu cunosc fericirea lui.
photo: dm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu