Ah, iarta-ma Tata ca pe atunci foloseam poante, idei vechi intoarse pe dos, cuvinte cu sensul rasturnat care sa ma exprime. Aveam destule lucruri de spus, eram prea plin, aveam chiar si un stil, dar ce e stilul fara om? Un clopot suna in mine chemari goale ca o oala sparta, o tanguire de vioara, un apus de soare si un lan de grau sangereaza greu in inima mea acum. Printre nori statici, in jocul de lumini si umbre, cand Soarele-si intorcea fata de la mine te-am zarit pe tine, Dumnezeul meu. Esti ca o raza ce strapunge Marea. Esti lumina adancurilor mele obscure. Nu-ti cer cuvinte ca sa Te cuprind si nici instrumente ca sa Te cant. Vreau sa trezesti in mine imaginea Ta Divina, imaginea caprioarei care doarme, imaginea Mamei care alapteaza sau a Tamplarului care lucreza. Da-mi susurul dulce al raului de munte, si sete. Invata-ma dansul, sa joc in fata ta ca un nebun. Atunci buciumul va suna iar seara pe deal, ne vom strange toti in jurul tuciului de magiun pana noaptea taraziu, povestea noastra va fi cantul unei mandoline. Te vom iubi fara sa stim. Vom mosteni Tara pe care ne-ai dat-o si vom numara stelele sub care ne-ai asezat de la strabuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu