Canonicul il acuza pe Don Quijote ca si-a pierdut mintile din moment ce ia ca drept reale fapte din carti de cavalerie pe care le-a citit, incercand chiar sa le imite. Pentru Canonic adevar nu poate fi decat ceea ce s-a intamplat in realitate, adica adevarul istoric, orice carte fiind o minciuna care trebuie luata ca atare. Don Quijote ii opune argument bazat pe evidenta: "caci a voi sa dai inteles cuvia ca nu s-au aflat nicicand pe lume nici Amadis, nici toti ceilalti cavaleri aventurieri de care-s intesate istoriile, e totuna cu a dori sa incredintezi pe cineva ca soarele nu te lumineaza, nici gerul nu te degera, nici pamantul nu sta sub picioare!"
[In arta] "parca si cerul e mai limpede si soarele luceste cu o lumina mai proaspata". A trai conform cu adevarul artistic(Don Quijote) inseamna sa iesi din aceasta lume plina de posibilitati, inseamna sa ai curajul sa-ti traiesti destinul. Sa-ti descoperi adevaratul sine. Don Quijote avea nevoie de acest drum. Cuvantul scris trebuia sa fie implinit, ca cel ce Intrupatu-sa. Sa traiesti realitatea profunda a lucrurilor. Canonicul pe buna dreptate e orb, pentru ca pe el nu-l insufleteste Adevarul. Traieste intr-o Lume prea saraca, caci el nu vede in pietre ceea ce, pe buna dreptate se vede, un inger inca neeliberat.
