Este, ca de nu este
Nu se povestește
o țeava din cupru
copiii se scaldă
Moara se-învârte.
intr-o zi oarecare
țeava de sursa fu tăiată
de un meșter bătută
Din care sa iasă
Un ibric cum poftește
O prea mărita Domnița
Cafea neagră măcinată
De peste Mari culeasă
Mai soarbe, mai cânta
Mai trece o vreme
Și Lumea se-navete
Si baba se piaptănă
Spre târg se gătește
Sa vândă ibricul
Pe-o pâine și-un ciur
La un țigan cu mustață
Cu ochii sclipindu-i
A fier forjat și alama
Țiganul topește ibricul
Alege doar cuprul
Si Lumea se-navete
Si-un popa visează
Cupole, Biserici și turle
De trei Meșteri făurite
Si Lumea se-Înalta
Peste câmpiile întinse
Ce domina cuprinsul
O vreme și încă o vreme
Când zidul se surpa
Și Zeul de mult se uita
Prin pietre se scurge
Pământul totul înghite
Si fierul, și aur și cuprul
Un negustor din alte zări
Ce bate la porți închise
Cu o limba de foc
Își cere peșcheșul
Si schimba o vorba
Pe-o Lira si-un Penny
Caci vrea sa-și procure
O țeava de cupru
Prin care sa-aduca
In satul din vale
Substanța vitala
Si graul sa cerne
Copiii sa scalde
Domnițe sa soarbă
Și lampa sa ardă
Căci totu-i iubire…
Elementara !