E o scena memorabila in Oglinda de Tarkovski. Doi oameni privesc cum le arde casa. Nu se agita, nu se zbat și nu se împotrivesc. Oricum nu au ce sa facă. Exista un fel de eliberare după orice despărțire, dacă o privești ca pe o casa in flăcări. Acel sentiment de împăcare cu starea lucrurilor. De fapt, viața, iubirea/focul și vremea nu le putem controla. Sa le lăsam așadar, sa fie!
Am tot auzit in ultima vreme de Tarkovski, in corelatie cu arta, si mai ales la tine, ca am zis... hai sa vad si eu despre ce e vorba. Nu stiam. Si s-a intamplat ca tocmai acest film a fost valabil pe YouTube, tot. Intr-adevar, imaginile pe care care le creeaza sunt asa artistice, cu referinte din istoria artei, si parca sunt facute sa te puna intr-o stare meditativa. Actiunea cam dezlanata, cred ca asta i-a si fost intentia, ca scopul pare trairea artistica pura. Inca meditez la ideea asta, sa traiesc arta fara sa explic. Si este sentimentul de familiar, de deja vu, poate pentru ca am prins niste ani de mai multa influenta rusa. Interioare intunecate, oarecum imbacsite, perdele in vant, tristete... care nu fac altceva decat sa adanceasca starea asta meditativa in care cred ca ma regasesc intr-o forma...
RăspundețiȘtergereTrebuie sa iei scena cu scena și sa o desfaci tu. Filmul artistic nu e un film in de acțiune. E nevoie de o stare. Chiar și atunci când te plictiseste, trebuie sa te intrebi dacă nu asta e starea in care trebuie sa rămâi, sa meditezi.
RăspundețiȘtergereSunt multe filme artistice grele, nu le pot vedea. Grobiene chiar.