Fetele mele sunt certate. Grupul celor patru muschetari de pe whatapp a rămas in doi. Nasol! Dar poate ca necesar. No, bine! ieri ne-am întâlnit la restaurant. Uite Doamne, ce bine le sta împreuna, ce frumoase sunt, și le-am făcut o poza.
După masa s-au dus in parc sa plimbe nepoțelul. Eu la terasa la meci. Pe la 10 seara se întorc cu un pisoiaș in brațe. L-am salvat!! In nici un caz sa nu mi-l aduceți mie pe cap! Ca ma supar rău pe voi! Azi dimineața, nu știam ce miorlăie in wc-ul de serviciu.
Am fost toata ziua furios. Ca n-au invatat nimic in orele alea de terapie. Ca nu te poți salva pe tine salvând pe alții. Ca binele nu se face pe seama altuia. Ca au uitat prea des ca mai sunt și eu pe aici. A nu, baietii sunt scutiți de probleme. Ei sunt mereu bine. Stabili. Emoțional. Sentimental. Financiar. David e răsfățatul sortii!
De ce trebuie sa plătesc eu pentru împăcarea lor, Doamne? De ce mereu ne ceri un sacrificiu? Sa rezolvam un paradox.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu