Nu contează cât am muncit și cat am câștigat, ce aseturi avem si unde ne-am plasat investițiile. Ce studii și ce cunoștințe deținem. Timpul trece la fel.
Tot ceea ce facem nu este decât un pretext pentru a lega relații, indiferent de natura lor. Succesul nu e decât un mijloc prin care tânjim după legaturi. Poeziile, și ele sunt niște punți. Reducând ființa, materia este tot un pretext.
Ne alegem decorul, epoca, stilul, contextul in care dragostea se poate manifesta. Ma opresc din munca și realizez acest Adevar. In acest moment incep sa exist! Sa văd liniile de forța divine care ne transcend.
In momentul in care exist cu adevărat nu mai am nevoie de nimeni și de nimic. Nici măcar singurătate nu se poate numi (căci singuratatea plânge după opusul ei) Dar oare nu existam decât pe jumătate când avem nevoie de iubire? De succes. De Relatii?
Relatiile sunt o esenta. Chiar daca nu suntem intotdeauna constienti de asta. Cum ar fi sa te duci la o scoala, sa zic, si sa nu te imprietenesti cu nimeni...?
RăspundețiȘtergereAsta ar fi o definitie buna pentru scoala: un spatiu sub presiune unde inca de mic esti constrans sa legi relatii pe termen mediu si lung. Tare!
RăspundețiȘtergere