miercuri

Despre jurnalul lunui Om Ratat

V-am mintit inca de la inceput sau mai bine zis am omis acest "detaliu". Am sa va spun cum a pornit toata povestea din Jurnalul unui om ratat. Prima data a fost vorba de ea. Caci ce poveste e demna de atentie daca cele mai ascunse dorinte nu sunt animate de dragoste? Credeam ca lipsa ei e sursa nefericirii mele. Credeam ca o pot face responsaibila pentru toate neimplinirile mele. Credeam ca dragostea trebuie sa mi se dea. Vroiam ca ea sa sufere pentru asta, dar nu stiam ca de fapt eu eram cel care se biciuia. Apoi pe parcurs ce inaintam imaginea ei devenea tot mai confuza si ma apropiam de adancurile obscure ale sufletului. Am inteles atunci ca dorintele mele, instinctele si chiar ceea ce numeam eu dragoste aveau radacini mult mai adanci. Cu lampa in mana, la inceput timid, am inaintat tot mai mult in pestera sufletului meu. Am gasit atunci comori ingropate, imagini ale copilariei, chiar si pe Iisus rastignit pe cruce, dar am gasit si cutii de conserva ruginite, pet-uri aruncate peste tot, haine invechite, paine mucegaita. Imaginea ei s-a micsorat ca eu sa cresc. M-a condus spre drumul regasirii si al implinirii prin ceea ce poate oferi un om, nu prin ceea ce poate primi.

Caci nimic nu se compara cu dragostea care se jertfeste, care iarta si care trece mai departe pe suprafata apei. Pentru ca nici o carte nu-si merita numele daca nu-si recucereste dragostea, dragostea de viata, de sine, de lume, dragostea de caini si de pisici. Da, asa a inceput totul dragii mei, ca o ploaie acida ca abia toamna sa devina vis de vara. Unii oameni au inteles in manifestarea libertatii zborul pasarii inaripate, au inchis ochii si au intins mainile in bataia vantului. Libertatea adevarata nu vine decat atunci cand devi indulgent cu tine insuti, cand incetezi sa iti mai dai termene. Asta inseamna sa te ratezi, sa fii liber cu adevarat. Si cred ca am reusit de aceea am decis sa inchei acest jurnal, nu si povestea vietii mele (sau acest blog) care va fi una scrisa pe frunze, pe frunte crestata cu fiecare zambet sau in inimile in care m-am inchis. Sunt liber pentru ca am urcat muntele in genunchi cand as fi putut sa iau telefericul. Dar imaginea care mi se deschide acum in fata ochilor nu ar mai fi fost asa de frumoasa, nu ar mai fi avut nostalgia paradisului si nici semnificatia pe care i-o atribui azi.

Am apelat la pathos cu riscul de a deveni patetic, pentru ca el exprima focul si ardoarea tineretii, un foc de paie puternic, dar care arde repede. Am uzat uneori de imagini frumoase nestiind ca le tocesc, de metafore prea incarcate sub rodul lor, dar singurul adevar este omul, iar omul este insasi stilul. Sfarsesc acum prin a va iubi pentru ca v-ati lasat induiosati de ceea ce iubeam si pentru ca inainte de a ma rata in definitiv, mi-ati acordat indulgente. Nu ma dezic astfel de nimic din ceea ce am fost, pentru ca imaginea labirintului nu capata sens decat vazuta de sus. Nu am reusit sa impac contrariile pentru ca ar fi insemnat sa devin o leguma. Ma bucur de vant fara sa fiu invidios pe zborul pasarilor. Lumea asta e atat de perfecta, atat de complexa, gandindu-ma ca orice suferinta e desavarsita. Durearea e atat de concrata incat nu putem sa nu recunoastem adevarul carnii si adevarul spiritului. Cum la fel de concrete sunt bucuriile noastre efemere. Concrete prin urmele pe care le lasa pe cer si in inimile noastre. Nimic nu-i lipseste omului ce cauta, iar aceasta catuare nu e in zadar. Cautarea e insasi scopul vietii. Acum mai mult ca ieri, iubesc pentru ca nu cred decat in sarutul care ne ucide, imbratisarea care ne desparte, distanta care ne leaga. Am vrut sa scap de ea, am vrut sa o urasc, dar am sfarsit prin a o iubi si mai mult. Iata cu adevarat un om liber si fara viclesug. Iubesc pentru ca sunt facut sa fiu iubire, Dumnezeu e Tatal meu.

14 comentarii:

  1. Pe-acela din mine care vrea să se arunce,
    îl voi lăsa să se-arunce.
    S-a aruncat.

    Pe cel care vrea să se-nece,
    îl voi împinge chiar eu în apă. Ca un pietroi
    o să se ducă la fund.

    Acela ce vrea să-şi vânture venele,
    să o facă. Eu nu mai am vene,
    să le găsească el cum o şti.

    Pe cel care caută pastilele, răvăşit şi ridicol
    şi în genunchi, i le voi pune în palmă şi
    îl voi şterge la gură cu drag.

    Celui care s-ar atârna de o grindă,
    îi dau fularul meu. Iarna-i departe,
    iarna n-o să mai vină.

    Vântul s-a înteţit, păsări se lovesc
    de ferestre,
    de pian.

    Gata cu strategiile:
    celui ce vrea să-şi facă ţăndări capul,
    îi las capul meu – şi mă duc.


    E o poezie a lui Komartin care am postat-o aici ,crezand ca ar completa f bine,poate pe un alt plan:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bunule David,

    As incepe cu "m-ai surprins profund" sau cu "esti o mirare" sau alte alte clisee de care toti ne-am saturat. NU!:

    Multumesc, Davide, pentru indulgenta [inconstienta] pe care ai avut-o fata de mine! Ba ca ti-am trimis niste comentarii mai stupide in care afirmam ceva si apoi ma contraziceam de 10 ori, ba chiar ca m-ai lasat sa te citesc in continuare, nepunandu-ti blogul pe privat! [frumoasa exprimare de gradi! si inceputul, cu adevarat nemaiintalnit!]

    Multumesc si pentru ca mi-ai facut cunostinta cu familia ta, cu o mica parte din viata ta, cu o parte din frustrarile tale!

    te iert, desigur, ca m-ai mintit! [sau, mai bine spus, ca ai omis acest detaliu] de fapt, poate parea amuzant, ilar, comic... dar eu mi-am inchipuit ca in spatele jurnalului unui om ratat e o ea. tanguirile tale au urma unui parfum dulce aplicat discret dupa urechi si pe esarfa. Acum sunt si atotstiutoare!

    daca intr-adevar pleci, vreau sa stii ca imi va fi dor de tine! unde-mi voi petrece eu dupa-amiezile daca nu in Anticamera D citind si recitind pasaje uluitoare, mandra chiar si de a avea posibilitatea de a citi?

    Semneaza,
    Cea mai neexperimentata, stupida, visatoare, aiurita, deseori proasta cu scurte momente de luciditate, irationala, cu ochii pe dealuri, lenesa, din nou lenesa, lasa. a, da! atotstiutoare si originala!,
    dani.

    avem acelasi Tata!

    RăspundețiȘtergere
  3. hmmm se pare k am dat de o frecventa asemanatoare.

    cred ca tot de la fratii nostri dacii ni se trage:)

    frumos blog. am sa imi fac timp sa citesc mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  4. pot spune intr-adevar ca esti unul din acei oameni care m-au facut sa vreau sa ii citesc.
    Si te-am citit cu placere. :)

    Salut

    RăspundețiȘtergere
  5. daca tot e sa lauzi lumea ce te citeste regulat, imi vreau numele in lista :P

    RăspundețiȘtergere
  6. "Cu tine viaţa mea se luminează,
    Cu tine hotărăsc a obosi,
    Cu tine urc astenic spre amiază
    Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

    Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
    Cu tine este tot şi e nimic,
    Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
    Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

    Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
    Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
    Cu tine astăzi mi se face mâine.
    Cu tine mor pentru a fi mai viu.

    Cu tine poezia mea există,
    Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
    Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
    Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

    Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
    Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
    Cu tine-ncep şi se termină toate,
    Cu tine într-un schit apar - dispar.

    Cu tine e lumină şi-ntuneric,
    Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
    Cu tine cubul redevine sferic,
    Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

    Cu tine e mai rău şi e mai bine,
    Cu tine reîncepe viaţa mea,
    Cu tine e mai greu ca fără tine,
    Dar fără tine nu s-ar mai putea."

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, foarte frumos. Asa o chema pe mama mea. De asta iubesc eu Arhiepiscopia Muscelului. Pentru ca simt iubirea zidita in ea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Au venit unii si mi-au spus, bai, nu e nici o Ana zidita aici in Manastirea de la Curtea de Arges. Si eu le-am dat dreptate, pentru ca pierdusera de mult semnificatia sacrificiului. ( Asta in spiritul lui Saint Exupery si de ce nu al meu.)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cum sa o mai iubesti?
    Si eu am inceput sa scriu din acelasi motive...dar cand am descoperit mai multe,am inteles ca nu-l mai iubesc.
    Probabil,depinde de fiecare:).

    RăspundețiȘtergere
  10. Inteleg acum:).
    Da...exista iubire.E linistitor sa stii asta...

    RăspundețiȘtergere
  11. /:)
    'pizda' asta are 13 ani.
    gaseste-ti pe cineva pe masura inteligentei tale, Bunule Serban, daca nu esti multumit!
    P.s.: scuze, David!

    RăspundețiȘtergere
  12. "ce-i din urma vor fi cei dintai"?
    eu sunt numarul 100.
    ce numar sunt?

    RăspundețiȘtergere