Erau doi. Îmbrăcați in negru și cu parul care le acopera o parte din frunte și ochiul stâng. El purta brățări și blugi rupti prinsi cu ace de siguranța. Ea avea buzele negre, tricouri negre, și la gat o curea cu tinte. Erau EMO. Un fel de a spune ca erau in depresie. Se țineau de mâna tot timpul. Stateau in aceesi banca și își vedeau de viața lor. Rar interacționau cu alți colegi. Iar colegii ii tolerau ca pe un mobilier.
Cand chiuleau petreceau ore nesfărșite la Gara in Pub. Parintii ii lasau sa doarmă împreuna, lucru rar la vârsta aceea printre elevi. Aveau camera lor întunecată plină cu postere și cduri in voga. Puneau o muzica trista, se întindeau pe jos cu fata la tavan și se prindeau de mâna, ca și cum ar fi fost gata de o săritura in Neant. Nu, nu se iubeau așa cum toți credeau și își imaginau: rough.
Au avut o dat o tentativa eșuata de a face sex. De atunci dormeau îmbrățișați, intr-o îmbrățișare prin care își întâlneau traumele. Si in acea durere a recunoașterii in celalalt, se prefigura o înțelegere cu mult mai mare a vieții. In acea depresie exista o înălțare, ceva sublim, greu de explicat. Când Suferințele erau aduse in punctul lor maxim se întâmpla minunea: atunci se amestecau și se ridicau in piruete ca un dans al nunții. Pe sub usa întunecată a dormitorului, ieșea o lumina stranie, care pulsa in afara, prin crăpături, printre perdelele ferestrelor.
O chema Andreea. Prima mea iubire.
Mai stii ceva de ea?
RăspundețiȘtergereLucrează la un institut de cercetare in Uk. Ea fiind olimpică pe țara la chimie încă din liceu. Avea un fund și o minte geniala. Dar eram atras mai mult de mintea ei :))
RăspundețiȘtergereSper sa nu mai aiba probleme cu depresia.
RăspundețiȘtergerePovestioara asta m-a transportat in timp in anii adolescentei cand si eu aveam niste stari mai tulburi...
Vezi? Nu ai înțeles... nu ai înțeles ce putere creatoare poate ascunde o astfe de stare, mai ales când este împărtășită.
RăspundețiȘtergereApoi, cine nu știe sa își aduca depresia in avantajul lui nu termina un doctorat in BIO-chimie. Poate cel mult sa ajungă un drogat.
Cine nu își imbratiseaza depresia, nu va scapă niciodată de umbra ei.
RăspundețiȘtergereZambesc, ca ma si gandeam ca o sa sari ca nu am inteles :)). Am inteles, am mai vorbit de depresie, de puterea ei creatoare, bogatia. Am trecut pe drumul asta.
RăspundețiȘtergereInsa nu o cunosc pe ea, de aceea am si intrebat. E si o parte negativa in care nu trebuie sa ramai agatat. Acum stiu, ok.
Clar ca nu trebuie sa rămâi agățat. Așa cum nu trebuie sa rămâi agățat nici in copilarie, nici in adolescenta. Pentru ca transformarea e poate și mai bogata, revigoranta.
RăspundețiȘtergereChiar asta ma gandeam sa mai mentionez, ca desi exista aceasta nostalgie universala cu privire la adolescenta si copilarie, nu e ceva la care ai mai vrea sa te intorci, banuiesc ca majoritatea simt asa. Iei de acolo ce trebuie si traiesti prezentul. Mie una imi place aici, prezentul! Da, am mai vorbit si de asta.
RăspundețiȘtergere" cu mâine zilele-ți adaugi,
RăspundețiȘtergerecu ieri viața ta o scazi,
avand cu toate astea-n față
de-a purure ziua de azi."
***
"chiar moartea însăși e-o părere
și un vistiernic (înțelept) de vieți"
M. Eminescu
La fix!
RăspundețiȘtergere