duminică

Cenzura



În numele tolerantei se ajunge la o cenzura oarba și la eliminarea oricărui discurs. Dacă in pandemie totul era evident, acum totul e mult mai discret dar la fel de nociv. 

Poezia lui Blaga...prea sensibila pentru sentimentele contemporane. Prea mult Elohim, prea mult strigat în pustie. Prea dureroasa e lipsa care ne aduce aminte de propriul sfârșit...

Când am scris albumul Lupta Omului, am zis ca dacă nici asta nu o sa ne miște, atunci nu mai avem nici o speranță. M-am simțit dator măcar penteu Blaga sa fac o campanie plătită.

miercuri

Uneori

Uneori am impresia ca trăiesc într-o altă Lume. O Lume care s-a ridicat dintre noi ca Mica Zeitate. O Lume nu visată, ci trăită.

O Lume pe care nimeni nu o mai poate înțelege. Și câte Lumi nu s-au pierdut așa? Câte Lumi nu s-au stins în ochii unui copil? 

Altfel nu îmi explic atâta lipsa de reacție. Poate doar prin aceasta Singularitatea. Eu mă înalt o dată cu versurile mele. Și poate că doar atunci va începe sa ningă ...

 

sâmbătă

Singularity

Albinele au trecut cu bine prin iarna. Pierderi. Doua regine. Am o melodie pentru fiecare stare. Azi e bine. De ce sa mă public? Ca să îmi confirm Singularitatea. Sunt cel ce trăiește ceea ce trebuia trăit de Tine.

Moartea?

o alta formă prin care se manifesta,

 Viata  .......

sâmbătă

Moment

renunțarea devine voluptate.  încordare dăruire. Si gândul dispare.

sinestezice

Mirosul ala de păcură cu care se imbimbau traversele din lemn de cale ferata în zilele toride de vara. Și eu, asezand pietre pe linie, puneam apoi urechea pe fierul încins sa aud cum vine trenul. 

Era o plictiseala sinonimă cu veșnicia, cu câmpurile arse de Soare, cu verile secetoase și cu răcoarea de sub poduri. Hai Negruta, ii ziceam, hai la râu sa bei apa. Ca trenul asta nu mai vine...


management social tehnocratic.


Ar mai avea sens un sistem juridic în care factorul uman e scos din ecuație? Putem judeca ceva din afara noastră? Ce rol ar mai avea dreptatea fără factorul ei subiectiv, adică fără conștiința? — 

miercuri

Noul val

 📈 Graficul spune ca ne îndreptăm spre un nou tip de puritanism. Nu mai poți genera poze cu sânul stâng al lui Venus, dar poți sa îți declari dragostea pentru o gaura în zid. 

marți

Things of Life

Things of Life are niște tablouri interesante pe blogul ei. Într-o zi îmi da sarcina dificila sa aleg unul, cadou. M-am oprit la doua. Și a trebuit sa aleg între inima și palme. Am ales inima. Nu vreau sa salvez Lumea. 

Am ales dragostea. Ca doar asa ne putem salva. Dar e ciuda sentimentul sa ți se dea sa alegi. Cred in destin. Cred ca exista confluente în destinul nostru. Și mai cred în Semne. Îmbogățesc misterul existenței cu sensul ascuns al Semnelor.

End of January

*

 Ai observat ca numai atunci când se face liniște începe sa ningă?

Leda

Era bolnava. Și totuși atât de frumoasă. Suferința o schimbase in ceva atât de fragil. Dar mai mult ca orice, tăcerea... Caci numai o frumusețe tăcută putea transfigura suferința unei fete. Mă privea cu ochii. Cu buzele. Cu mâinile palide. 

Don't look at me...I am ugly now ...she said

Next word...[prediction ]


Trimite-mi o poza cu un papagal de pe telefon și o sa fie mai bine ca oricând poți face și un efect cinematic subtil în fiecare dimineață cum îți place ție în funcție de distanță sau de vreme.

Ia cartea asta de pe masa și o miroase apoi o pune iar pe masa când se intampla ca o pagina alba să fie sobră de la o limonada fără lămâie cu apa transparenta ca apa. 

joi

based on a true story


 

This content violated Community Guidelines

Și asa, dragii moșului, 

am trăit fericiți

pana la adânci bătrâneți .

***

~sfârșit~

luni

Repeat 🔂

Nici o melodie nu merita ascultata dacă nu e pe repeat. Nici o iubire. Nici viata traita fără aceasta buclă in Timp... Cauta-ți starea pana o găsești. Nu aștepta sa vina peste tine. Caută-ti starea pana nu vine dimineața.

We rise the sun



Poate ca prea Bunul Edu avea dreptate când a încetat sa ne mai trimită veștile lui bune. 



sâmbătă

Inima 🖤

Cică mașina de spălat înghite șosete. Misterul insa e și mai fascinant. Ca azi am văzut pe balcon un corb.

Negru ca 🖤 unei vrăjitoare. 

Negru ca noaptea fără stele. Caci el fura șosete de pe sârmă, chiloții ei cu dantele de păpușele. Și din toate câte fură, el isi face bine mersi, un cuib.

Ce 🖤 să ai să lași o păpușică fără pereche? 🧦 

marți

Intimicy

 îmi face masaj și  îmi citește pasaje din Faust in traducerea lui Blaga și apoi in traducerea lui Ștefan Augustin Doinas.  

*
Iar eu trebuie sa ghicesc.


sâmbătă

Let it be

În mijlocul celor mai intense fericiri îți poate crapă un dinte. Și dacă de frică te vei închide în casa, îți poți tăia o alunita cu lama. Nimic din ceea ce ți se întâmplă nu poate fi evitat. Poți sa te ascunzi de viata. Oricum te va găsi.

Umbra

Faptul ca îți cunoști și înțelegi umbra nu înseamnă că trebuie să te lași stăpânit de ea. 

luni

Trezește-te | Ro

O inflație de cântece patriotice. Si Toate au o temă comuna. Se pare ca neamul ăsta are o problema cu somnul. Toți vor sa îl trezească. Dar mai lăsați-ne fraților sa dormim, nu vedeți ce frig e afara? 

Dimineți | geroase

Maria trebuia sa plece la școală. Maria avea parul lung. O data cu Maria se trezeau încă trei fete sa o pieptene. Estera avea și ea parul lung. Estera nu trebuia sa plece la școală. 

David privea din patul de sus cu spaima la un ritual de inițiere. Afară ningea. Mariei I se punea un ghiozdan mare în spate. Cărțile o doborau, dar Maria se ridica și mergea mai departe, căci Maria își purta povara.

Și măgarul își poarta povara. Măgarul nu trebuie sa se ducă la școală. Uneori măgarul se revolta. Dar Maria se oprește cuminte și își cumpără un baton. Clopoțelul sună. Educatoarea face inspecție sanitara. Cine mai miroase a gaz?