Mereu am ales cu inima. Ceea ce părea o înfrângere pentru alții, delasare, lene, imaturitate, se dovedește in era AI ca a fost cea mai buna alegere. Nici o cariera nu merita sacrificiul unei vieți, nimic nu e sigur. Sa îți meargă și ție cartea de munca, îmi spuneau ai mei...
De fapt, debarasare de rigorile societății, de așteptările acelor apropiați a început cu Anticamera D, cu jurnalul unui om ratat. Caci a te rata înseamnă a te elibera tocmai de aceste constrângeri. A te rata înseamnă a fi liber sa faci ceea ce simți. Sa valorizezi lenea, autonomia, independenta, introspectia, poezia ca pe una din virtuți.
Am ajuns în punctul in care trebuie sa îl felicit pe acel adolescent confuz, uneori poate nesigur pe alegerile lui, dar care și-a urmat pana la urma pasiunile, inima, iubirile. Îl felicit căci nu au fost alegerile mainstream, cele mai evidente, cele mai ușor de luat într-o lume bazată pe competiție.
Îl felicit pe acel adolescent din camera de cămin prins între chemarea inimii și nevoia de validare. M-a adus aici. In momentul în care pot sa spun, și sa cânt Non, je ne regrette rien. Nici binele, nici răul pe care l-am trăit. Fiindcă sunt, în sfârșit, martorul meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu