Eschimosii au ceva ce noi nu putem intelege. Sentimentul mortii. E ceva atat de specatculos in intinderile albe, in melodiile acelea care iti racesc corpul, in visele aurorei boreale ce-ti intinde mreje. Mori cu sentimentul ca te ridici la inaltimea mortii tale, iar atunci nu poti refuza o asa moarte... Pentru ultima data imaginea stelelor se oglindeste in luciul ochilor. Esti atat de firav, dar Universul asta care te ucide nu cunoaste avantajul pe care il are asupra ta. Tu il domini pentru o ultima data din priviri. Mori impacat ca ai fost un fulg care a stiut ca se stie fulg. Spre deosebire de moartea celor mai multi, aceasta e o abandonare, te lasi dus...alunecand, rapuns fiind de nostalgia mortii, voluptatea noptii...