Dacă timpul e relativ, ma pot ruga atunci pentru copilul care am fost. Sa ii călăuzesc pașii. Sa nu își rupă piciorul. Sa nu cada din pod. 

        Prezentul modelează in fiecare moment trecutul. Îl desface, îl recreează ca pe o amintire in diferite nuanțe, culori, înțelegeri. Și atunci ma rog pentru morți. Căci poate rugăciunea mea a fost intuita mai înainte. 

         Și efectul ei s-a consumat in alta timp. Anticipat. Căci trăim pe datorie. Ne împrumutam din banca iubirii, căci ne lipsește tare mult intelegerea...Ca un credit luat de la mine, de la cel care voi fi Lumina.