De dragoste

Trebuie sa ne învățam anii

Pe derost 

Ca tabla înmulțirii cu șapte 

Ca replicile unui film 

De exemplu:

In câte moduri se poate spune

Am trăit ca un nebun 

Așteptând cuminte in colț

momentul in care sa îmi cuceresc 

in diagonala Regina

Am repetat cu tine sfârșitul 

De zeci de ori 

Și niciodată nu erai mulțumită 

Niciodată nu suna 

Convingător

Ca intr-un film adevărat 

cu actori adevărați și decor 

de Hawai 

Cu spectatori și martori oculari 

Si figuranți plimbându-și iubitele 

pe Champs-Elysees 

Am repetat poate toate replicile 

Care au fost spuse Inainte 

sa ne fi născut 

De milioane si milioane de ori 

— Iubitule, am rămas însărcinată.

— Bărbate...am rămas grea...

— Scumpule? Ghici ce! 

Iar eu trebuia sa fiu surprins 

Și sa te iau in brațe 

Sa dam timpul înapoi 

Și sa calculam zilele, orele

In care s-a întâmplat minunea 

Sa căutam prin albume 

Răsăritul perfect pe o plaja 

la Marea Moarta 

Sa fie ca pe Instagram 

totul perfect 

Și atunci sa îmi amintești 

de toate iubirile care 

Au repetat cu mine replicile 

pana târziu in noapte 

Scenariul care oricărui om 

Ii este dat sa îl joace 

pe viața și pe moarte 

Și am crezut ca suntem reali 

Ca ne iubim ca in filme

La modul Imposibil, 

fiindcă totul era din carne 

Și fiecare replica, 

o durere 

Lacrimile si ele de Mare

sărate, 

Sărutarile uneori dulci

de dragoste, 

alteori

de ura si de moarte 

In câte moduri ti-as fi putut spune, 

Te iubesc!

Poate ca un derbedeu râzând 

Indiferent 

Sau poate cântând așa, un Madrigal 

ca Don Quijote

O, prea frumoasa mea, Stăpâna, 

dulce Stăpâna!

ce îmi domini Marile 

cu corăbiile tale pline de mirodenii 

aduse din Insule îndepărtare 

Iată-ma,

Căpitanul Jack Sparrow!

Îmbătat de alcool si aventuri 

de-o noapte 

Cum sar de la ferestrele junelor 

pe o funie din par împletit 

in trei 

Înainte sa fiu prins de tați 

mereu furioși. 

Erau multe variante...

dar numai una

Numai una deschidea porțile 

Destinului, cerului, vieții 

Numai o singura replica 

Putea sa fie in real, ci nu doar

In miile de posibilități 

Au fost ore in care ai repetat 

Ca o cântăreața de canto 

Ai făcut vocalize si ai țipat 

Ai plans si apoi ai ras

ca o bipolara pana acolo ca 

nu mai știam ce e vis 

și ce e realitate 

Ai spart telefoane si laptopuri 

Care ne ferecau 

cu nu știu ce Vrăji și parole, 

amintirile intr-o cutie 

neagră 

ca a unui avion înainte 

sa cada 

In cazul in care am fi supraviețuit 

Cu cheltuiala și multe ore la terapie, 

Prăbușirii 

Trebuia sa ne hrănim din propria 

Carne 

In cazul in care am fi supraviețuit 

pe o insula pustie 

trebuia 

sa imi devorezi mai întâi 

inima, apoi ficatul 

Din pietrele din rău ti-as fi făcut 

chiar eu cuțitul 

ca sa îmi deschizi intr-o buna zi 

Visceral, sufletul si mintea

ca pe o valiza adusă 

de curenți la țărm. 

In fine.

N-a fost sa fie, 

un film holywoodian 

Ci doar o complicata poveste 

europeană 

Cum îmi place mie, realista, 

gătită in sânge 

In versuri, de mine si de tine. 

***

Backstage. Din culise. După trei nopți nedormite, m-am trezit dimineața cu aceasta frântură de vis, in care repetam mereu aceeași replica ca un actor. Ce tare, mi-am zis, încă adormit. Trebuie sa fie un început bun de poezie. Sa îl notez acum? Mi-e prea somn sa caut telefonul. Dacă nu notez, o sa uit complet poemul, ca de fiecare data. A câștigat de data asta poemul. Cu sacrificiul unor ore bune de somn.