luni

E-cranul


 Mi-a 

      cră.       pat.             e-cranul   

și    

    literele            toate

  s-au                                             împrăști at  

          ca         niș    te     măr    g   E     l    e


Ciocoii au intors capul 

Eu

strangeam l i t e r e l e 

de pe jos

sub privirile lor ucigașe 

așa cum 

strângeam lacrimile in palme

când m-a bătut 

Doamna. 


A mare de tipar

D mare și d mic

I fără punct ...

V-ul îmi lipsea 

cel mai mult...


   *Atunci am mâncat cu sughițuri cereale cu lapte.                    


                   Și litere colorate pluteau

                    pe suprafata alba

a milk-ului.    

                

Și in supa de tăieței la plic 

mi-am înecat toate

Lacrimile.

 

 

Anomalie

Trece

mașina de spălat 

nu se mai oprește 

Trece

     vibrează

     cestile 

Trece

bucătăria asta

       fără ferestre

e bine 

                        așa e bine. 



*  acum trage o linie                •          /:)                        

duminică

Dori

Poate ca nu e atât de rău 

Sa uiți...

Sa uiți toate durerile Lumii 

 

Dar a venit toamna 

și ai uitat frunzele in copaci 

trăiești ca strugurii 

inconștient de parfumul lor

Indiferent 

cand cade bruma 

 

Ti-e cald, ti-e foame 

și ti-e sete

Vezi lumina soarelui, 

simți apa 

Și totuși nu zâmbești

decât la Luna. 



---


Perhaps it’s not so bad  

To forget…  

To forget all the pains of the world.  


But autumn has come,  

And you’ve forgotten the leaves 

on the trees.  

You live like grapes,  

Unaware of their fragrance.  

Indifferent,  

When the frost falls.


You feel warm, hungry, 

and thirsty.  

You see the sunlight,  

You feel the water,  

And yet you only smile  

At the Moon.  


--- 


sâmbătă

alte cuvinte / other words

Țineam cuvintele 

in mine

Așa cum tineam aerul 

in piept 

cand am fost îmbrăncit   

de fratimio  

in apa deversată a canalului 

 

Așa înveți sa înoți mi-a zis 

râzânjind 

când am deschis ochii 

 

Tineam fricile ascunse 

sub perna 

ca pe o bucatica de ciocolata 

învelită in staniol 

 

Înghite, mi-a spus mama.

O sa iti îndulcească 

teama 

Și frica de moarte 

 

Dar cuvintele nu erau 

făcute 

sa plânga sau sa rada 

Nici măcar sa aline 

fricile 

 

Cuvintele erau 

pentru negustorii de vite 

Pentru samsari 

si vânzătorii de suveniruri 

Cuvintele erau

doar atât cât sa cumpere 

și cat sa vândă. 




I was holding the words

inside me,  

just as I held air  

in my chest  

when my brother  

dunked me  

in the canal's flowing depths.  


"This is how you learn to swim,"  

he laughed  

when I opened my eyes.  


I kept fears  

hidden beneath my pillow  

like a piece of chocolate  

wrapped in foil.  


"Swallow it," my mother said.

"It will sweeten  

your dread  

and the fear of death."  


But words weren’t meant  

to weep or to laugh,  

not even to soothe fears.  

Words were 

for the cattle traders,  

for middlemen  

and souvenir sellers.  


Words were merely  

enough to buy  

and enough to sell.

joi

Copy/Paste



            Te lepezi de cuvinte? 

                             Ma lepăd! 

                   Înțarca-ma cu sfârcurile tale 

                                                           Iubire.



miercuri


si totuși 

nici un vers nu poate împlini 

fericirea noastră 

nici un vers nu poate sa ne înalte 

doua palme

ca atunci când facem dragoste 


***




luni

Atenție, cad mere!

Buna ziua, 

pentru început vom face 

cunoștința 

cu o frunza de gutui 

Apoi cu o sanie

și o căruță fără roate 

Nu, nu sunt bolovani in vale 

E doar o turma de oi 

pe dreapta vedeți un camp 

de cartofi 

o piramida de sfecla 

de zahar

O casa fără flori la balcon 

Un deal și o vaca 

Atenție! 

cad mere din pom!

vom trece pe lângă un stâlp 

de curent din '89

Va rog sa nu îl tratati ușor

cu indiferenta 

merita și el sa fie fotografiat 

doar ne-a adus 

Lumina 

in ultimul sat din deal

un nor in forma de porumbel 

maine va fi o zi cu pace

Uite, 

Un cuib de berze, 

alt cuib 

mai multe cuiburi.

nu, ei nu sunt urșii bruni 

pe cale de dispariție 

sunt doar niște țigani Căldărari 

cu ochi, cu mâini, cu doua 

picioare

ca și mine ca și Dumnezeu.

sigur ca mănâncă

ciocolata ... 

dar și cozonacul le place. 

sâmbătă

Ghidul

 

Azi mergem spre Soare

dragii mei 

Mergem spre Soarele-

Răsare 

Lasati-va aici la intrare 

bagajele 

Dimineața e aproape 

Ne vom face 

ochelari din radiografia 

Plămânilor 

Mergem spre Soarele- 

Răsare  

Sa aveti mare grija 

la trepte 

Sa nu va scrintiti cumva 

Vreun an.

Mergem spre Soarele-

Răsare

Ne vom lega la ochi cu

fulare 

Și ne vom cauta cu brațele

Intinse

Pana ne vom regăsi 

unii in altii.   

 

Azi mergem spre Soare...

 

vineri

Nostalgia

 

Din lutul femeilor 

adormite 

Ne-am făurit potire 

si-am 

acoperit cu pământ 

ochii

sa mirosim 

iar

albastrele flori 

ale noptii.

*

pe zidurile cetatii 

am văruit 

aripi 

de arhangheli

caci 

din beția lor 

din Gratie și din Amor 

rămase 

doar cojile de portocale.

*

 dimineața in zori 

nimeni 

nu-și mai aduse

aminte

Istoria primelor, 

primelor

Noastre cuvinte.



miercuri

Ghidul


Dincolo! le zic...

și le arat cu degetul 

spre țărm...

o nostalgie îmi furnica 

obrajii.

Dincolo! le zic...

și un miros de frunze arse 

îmi umezește ochii 

dincolo...

de acesta poarta ruginita 

e Paradisul...

un murmur de voci 

un freamăt 

peste care se așterne 

ca o zăpada, 

Linistea!

Aici ne vom opri 

timp de noua apusuri 

ca sa ne obișnuim cu briza

cu aerul prea oxigenat 

cu delirul si cu binele-de-mare

vom purta ochelari 

vom privi de trei ori pe zi 

 Soarele-Răsare

pana ne vom adapta ochii 

la Lumina

pana vom ajunge 

sa distingem mai întâi degetele 

de umbrele copacilor 

Palmele de atingeri și buzele

de tâmple. 

Vom sta aici timp de noua 

răsărituri 

pana vom deveni 

la fel de ușori și transparenți 

ca visele noastre

pana le vom recunoaste 

in răsaduri, 

pe mamele noastre.

sâmbătă

Nostalgia

Sunt trei industrii mari și late

In noul nostru Paradis, 

căci 

Dumnezeu a decis, 

in mila Sa

Și a deschis larg portile 

Raiului 

La tot felul de gura-casca.

Prima industrie, 

poate si cea mai profitabila, 

e cea de pe lângă fabrica 

de vise. 

Aici vindem cele mai multe 

Frunze-de-baobab

Și pipele-bătrânilor meșteșugari 

sunt la mare cautare.

A doua, dar nu mai puțin profitabila 

E industria facerii-de-bine

Se vinde 

Argila-unturoasa luată direct

de pe coapsele femeilor

noastre 

flori-de-nu-ma-uita 

si o mica raza-de-speranta. 

Insa, eu lucrez in industria 

Gura-casca 

Vând magneti cu nori 

si Catedrale 

Umblu din loc in loc

Ca un comis voiajor și le arat

Unde am șezut și am plans 

Cu bătrânii mei

Unde ne-am înălțat doua palme

Deasupra pamantului 

Cum se uscau frunzele de Baobab

Înainte de a le arde 

In candele 

ce chemau candva spiritele.

Nu pot sa ma plâng de job 

sunt... ca un cer gri

Neutru la toate amintirile 

Privesc pasiv 

La toate mirările și exclamațiunile 

de uimire. 

Oricum, din vechiul Paradis 

nu a mai rămas decât 

o tiribomba. 

Pe care scrie, strict 

Accesul interzis! 


vineri

De vânzare

 

Vând cele mai frumoase 

cuvinte 

Le voi păstra doar pe cele mai

dureroase. 

Oricum nu le vrea nimeni...

Mai scot la vanzare 

si alte trăiri 

ca cele cantate la harpa care

Mi-au ținut iubirile 

mereu, 

mereu aproape de Mare.

Vând,

Un pastel decorat cu flori albe 

de prun 

vând iernile geroase

in nuanțe gri de nostalgii 

târzii.

Vând tot ce se poate vinde 

Amintirea 

primelor, primelor noastre cuvinte

Vând 

primii mei pași și nodul

de la cravata. 

primul sărut, primul orgasm 

Cuvintele 

scrise la beție care m-au ridicat

doua palme deasupra 

pamantului. 

Le voi păstra doar pe cele 

care

m-au trădat atunci când ai plans.

vând noptile de pe scarile 

bisericilor care 

mi-au adus linistea zidurilor.

Și vând anul înscris pe o piatra

de aducere aminte.

Vand zâmbetul din poza 

de absolvire 

Nu păstrez nimic pentru mine

nici măcar 

umbra nucului din copilarie 

Nici măcar 

soarele bland de Octombrie 

Culoarea ochilor 

Numele pe care mi l-au dat 

Sfinții 

cu toate drepturile de autor 

ochiul care rade, 

îl vand 

la pachet cu albastrul 

Cerului.


Vând doua versuri la prețul 

unui răsărit de Soare. 

 

 Un chilipir.

 

 

 

The great migration

 

Cuvintele vor sa  

migreze  [...]                          

 

Si-au fact bagajul 

          Si au plecat 

 


Migrați!

 

                               Le-am spus [...]

  

   lasati-ma singur
  
          cu dorurile  [...]


 

     Migrați !


 

cât încă 

Se mai poate [...]

 

                                      Caci iată,

                                      vine iarna [...]

 

Peste durerile

           Pe care          

 

                                           [...]   nu vreți 

                                            Sa le mai înțelegeți 

 

                   nu vreți [...]

Sa le mai purtați in spate

  

                        ca pe o povara 

                                      [grea]


 

                                               Oricum, sunteți 

Din        ce        in        ce      mai       [ rare ]

 


 Cu      fiecare      [ zi ]
 
 Mai     dispare     [...]        un  

                           [cuvant]


 

          Împușcat         

          de          nu         știu     [...]      ce 

                                 [Realitate]

 


miercuri



Aici.                                                        Totul.




                                          e                  




Totul.                                                          Aici.





a) Încercuiți litera e din Soare. b) Calculati raza unei speranțe. c) Apoi, reduceți totul la absurd. d) Se bate un cui in e-ul lui.  

 

luni

De dragoste

Jeleuri

            Bomboane 

Unghii 

                    pastelate

     Baloane 


Excuse me, where is Dm? 

Eu?!?

Nu știi nimic despre femei,

Fraiere! 


Bomboane 

               Jeleuri 

Baloane 

               Și ochii tai

                Albaștri   Turcoaz. 


Nu știi nimic despre femei,

Fraiere...

Și 

Totuși, aceste versuri îți vor ridica 

Moralul. 

Și 

Totuși, încă mai visezi la jeleuri 

colorate. 


TETRIS

           In vitrinele                         

                                                       magazinelor 

  Din                               centrul                

  

            s-a lăsat toamna       

                                              Vechi 

                                                Al

       Sunt la fel                          Brașovului 


de pierdut 

                            ca un 

                       

                            Imigrant nepalez 

EU

                   ATENȚIE 

                                             CAD

       J

       O

        C

Tetris cu           aceste        

                                                    CUVINTE

                    unele 

                    peste 

                     altele                 

In cautarea                                           Sensului 


                    Stării             

                                         Fără spații 



De 

Sine

Stătătoare 




stăriidesinestătătorare depusepefundul paharului depusepefundul oceanuluiplanetar CUVINTE CAD 

Epilog

Era Duminica, 

apoi a urmat o seara și o dimineața, 

așa a apărut 

Dintr-o tragica beție in Vama

ziua de Luni 

Și Vara a fost închisă cu obloane 

de lemn si de fier, 

Ca o grădina a raiului păzit la intrare 

de doi îngeri cu ceafa lata, 

și tatuată 

Imbracati in tricouri negre, 

mulate pe bicepși 

Pe care scrie mare: Security.

Și pe usa de la ultimul etaj ce da sus

pe acoperis, sta scris:

Accesul persoanelor neautorizate 

Strict Interzis!

Numai tu, iubito, cu legitimația ta 

atârnată la gat 

cu cardul de metal de la Corporație

Numai tu 

mai poți deschide inca o data porțile 

Paradisului Pierdut

Numai tu 

mai poți intra oriunde in mine, 

in camera de serviciu, 

In arhivele și holurile Securității 

In Anticamera D. 

Numai tu ne mai poți feri 

de Ochiul Vigilent 

care ne monitorizează mereu

Atingerile. 

duminică

Nostalgia (paradisului pierdut)


Intr-o zi de Mare Sărbătoare 

La răsăritul celui dintâi Soare 

imi aduc bine aminte 

Ca și cum nu s-ar fi întâmplat 

cu 7485 de ani in urma 

Pentru ca femeile, 

cumințeniile pamantului 

așteptau ca cloșca pe oua 

cu respirația din ce in ce mai greoaie 

vânturile de vest care aduceau 

valurile de toamna 

cerul se întunecoase la miazănoapte 

De nori negri prevestitori 

Ce ar fi putut sa atraga după sine 

furtuna care sa le spele 

de pământul ce prinsese 

o crusta și care 

le zbârcise pielea și tinerețea 

eu priveam satul 

de pe înălțimile falezei, unde 

bătrânii își întindeau la uscat 

mrejele 

Un loc ciudat și mai puțin cunoscut 

ca o mahala 

care te atragea prin haosul culorilor 

Și al mirosurilor curioase 

de mâl și alge, 

de peste, de ulei rânced 

și de tot felul de prăjeli

de unghii arse, de carne pârlita

de cheratina și de urina.

Inima îmi bătea tot mai tare 

Curios din fire

Nu ma puteam abține sa nu trec 

dincolo de Hotar 

Unde statea aproape sa cada o poarta 

veche si scorojită 

ce delimita uscatul de apa, 

Plaja de Mare 

și pe care scria, nu știu de ce

Accesul strict interzis peroanelor 

neautorizate!

Și recunosc, in Paradis, nu exista 

un loc mai fascinant 

Ca cel de la marginea hotarului.

Era intr-o zi de mare Sărbătoare 

Îmi aduc bine aminte, 

căci era timpul

celui de-al doilea răsărit de Soare

Sau dacă vrei sa privești 

lucrurile 

asa cum le privesc eu acum 

cu nostalgie 

Era mai de graba apusul primului 

răsărit de Soare 

Cand bătrânii își fumau linistiti

Piple cu frunze uscate, frunze alese 

de Baobab pe care 

Veverițe și pisicuțe se cățărau 

De jur împrejurul trunchiului 

a cărui grosime avea, 

nu exagerez, 

exact douăzeci și patru de brațe 

vanjoase 

Era o zi de mare Sărbătoare 

îmi aduc bine aminte ca și cum 

Totul s-ar fi întâmplat, nu in vis

Ci aievea, chiar ieri 

la Răsăritul celui de al treilea Soare 

când m-am aventurat iar 

Atras de acel miros de carne 

Si friptane, de sânge 

de sudoare și de transpirație 

Cand m-am decis sa trec Hotarul

dincolo...

Unde nu putea fi decât viața oarba 

Neîmblânzita de copitele 

Cailor de lupta 

Unde nu putea fi decât puterea  

bratelor cu care 

prindeam juninca de coarne 

Voința mea sălbatică cu care trezeam

Ursul din hibernare

cu care am scos lupii din întunericul 

pădurii 

și le-am dat sa-mi manance 

din palme 

Era voința mea cea puternica 

care ma domina 

Care privea încă o data de pe înălțimi 

satul din vale 

Căci numai eu cunosteam, 

de aici, de sus

Iubirile omului și linistea lui 

de veacuri 

Numai eu recunoasteam in sat

Paradisul pierdut. 

Numai eu îl vedeam, pentru ultima data

In linistea iubirii Sale

Căci ceva se schimbase iremediabil 

in mine, ca o cădere 

Ceva ma atrăgea spre adâncuri, 

dincolo de Vama

Dincolo de poarta ce mi se deschidea

ca o vraja a Marii...


sâmbătă

Din Paradis, nimeni nu scapă

In Paradis, nu e vrăjeala, 

e pe bune 

chiar așa cum se zice 

si se spune 

de mai bine de sapte mii 

de cicluri complete de valuri 

In mijlocul satului 

Crescuse un Baobab pe care urcau

și coborau ca intr-un vis

tot felul de jivine jucăușe 

pufosenii colorate 

ghemotoace 

Faceau tumbe si cădeau 

Unele peste altele 

Ca apoi sa se cațere pana in vârf 

Și sa se piardă in necunoscut 

Și din ramurile lui

Bătrânii își faceau pipe lungi 

de aproximativ douăzeci si patru 

de șchioape 

Și fumul lor se ridica la cer

Ca o rugaciune 

Asta ii plăcea mult, se pare, 

lui Dumnezeu

Care a decis in dreptatea Lui

Sa nu ne mai Ispiteasca

Cu femei dezbrăcate si alte fructe  

Interzise de Lege 

De aici și vorba aia, din Paradis, 

nimeni nu scapă...

*

Se întâmpla ca o fata 

frumoasa 

Cu parul ca mătasea broaștei 

pulpele transparente 

Alchimie 

dintre Lumina și grăsimea 

pamantului 

cu tălpile sărutate de țărână 

Sa se taie intr-o scoica 

ce tocmai își deschisese pântecele 

sa-i ofere ofranda frumuseții 

o perla roz

Atunci, bătrânii satului 

Culegeau frunzele Baobabului 

Le uscau la cel de-al doilea 

Răsărit de Soare 

Și dacă te înțepa un scorpion

din întâmplare 

sau un spin de trandafir 

ce te-ar fi golit 

de albastrul cerului

Daca ai fi călcat peste pui 

de năpârcă 

frunzele peste care bătrânii suflau 

ceva pulbere de stele 

te-ar fi vindecat cât ai fi zis: 

Sine-sinu-a-du-N-ai, Sinu-a-Te!

*

in fiecare dimineața copiii 

Cerului 

Aveau obiceiul sa manance 

o lingura de argila unturosa 

albastra 

polen din flori-de-nu-ma-uita

și o raza din primul Soare 

de Mai

sigilată cu ceara de albine 

in faguri, zaharisiți 

păstrati la răcoare in cămara 

cu ferestrele orientate 

spre noapte 

Bătrânii luminau cu ceara 

barurile de pe plaja 

fumau cu pipele lor lungi 

de aproximativ douăzeci și patru 

de șchioape 

frunzele uscate de Baobab 

pana se ridicau 

doua palme deasupra pamantului.

doar atunci, in acea înălțare

am văzut pe fiii Cerului, 

Plangand...

E prea mult! Prea mult...

Coboara-ne din Cer,

Luceafăr blând... 

Ochii ne ard! 

spuneau ei, plangand...  

imbratisarea ta ne sufoca

Coboară-ne iarasi cu picioarele 

pe Pământ. 

Și hainele lor se aprindeau ca un fitil 

de artificii

de focul Duhului Sfânt.

*

Și plângeam și eu cu ei.

Nostalgia

Târziu, foarte târziu 

am invatat sa ma folosesc 

de cuvinte

pana la vârsta de 136 de ani 

nu am avut nevoie 

sa ma exprim altfel decat

prin Sfere 

mi-e greu sa va explic

chiar și azi

in cuvintele cele mai simple 

sentimentele 

cele mai complicate 

Pe care le simteam si trăiam 

Ce pot sa va spun

cu certitudine, e faptul ca,

multă vreme nu m-am folosit 

decât de mișcările 

dansului 

La fiecare sărbătoare 

purtam toți in mâna dreapta

O sfera de Lumină 

La unii era verde, la alții albastra 

Roșie sau violet, roz

isi schimba culoarea in funcție

de stare și moment 

In diferite culori nemaivazute 

Și toate iubirile, visele 

dorințele noastre

Se descărcau ca un fulger 

In aceasta sfera 

ca intr-un cocktail exotic 

Iar la finalul petrecerii 

făceam schimb 

cu cel de care ne îndrăgosteam

Si acel moment intim, 

singular, unic 

Putea fi conectat instant 

La trăirile, dorințele, plăcerile 

noaste pana la orgasm. 

Tocmai de-aia îmi e atât de greu 

Sa ma folosesc de cuvinte

Sunt prea sărace

Spun prea puțin din dorul 

Ce îl simt in mine

Așa ca singurul și cel mai fidel 

mod de a va descrie 

Nostalgia ce ma cuprinde 

Îmi rămân totuși, aceste versuri 

desperecheate și sărace. 



vineri

Din paradis, nimeni nu scapă

Trei Sori se învârteau din zori

pe cerul nostru 

Un soare portocaliu de Mai, 

blând 

ca o sărutare pe umărul tau

stâng 

care trăgea după sine 

înlănțuit in cutii de conserve 

și doze decolorate 

de bere 

Un soare canicular 

de vara 

și-un somn de amiaza

Mai însetat ca oricare Soare

de apa și de sare 

Care însă și el trăgea 

după sine norii

ca trena alba a unei rochii 

de mireasa 

și un Soare de Octombrie 

Verde crud 

Cu miros de iod, de frunze de nuci 

frământate

între degetele tale 

așa ne petreceam noi veșnicia 

zilele erau egale 

cu trei răsărituri și trei apusuri 

fiindca bătrânii 

ridicau mainile deasupra 

capului

și dădeau Soarelui sa bea

Apa de mare 

din palmele lor albastre 

Soarelui ii este dor si sete 

de Mare 

Noi îl ridicam in fiecare 

dimineața 

cu mâinile noastre

din locuința Întunericului

spuneau ei 

Bolborosind niște șoapte 

și cuvinte aiurea

Și nu înțelegeam cum poate 

exista undeva 

Aceasta Locuința Misterioasa

căci peste noi cădea 

mereu

Lumina Soarelui Răsare 

Si nici o umba

nici o urma de indoiala

nu ne putea scoate 

din linistea noastră seculara. 

Fiul risipitor

A venit Ioan cu trenul 
 
de Franța  
 
sa tăiem porcul cel gras 
 
     zise tata

E mai bine, spune Scriptura, 

sa renunțați 

       La porc

Are grăsime multă pe burta 

și sincer nu e 

          prea sănătos  

Ce bine ca atunci Dumnezeu 

a despicat copita 

     Bovinelor 

Și le-a împărțit stomacul in 

patru camere ca sa

          rumege

Ca sa le putem mesteca mai ușor 

prin mașina 

de tocat carne  

Eram toți la masa si ultimul 

a intrat fiul cel mare

Ioan risipitorul 

Când mama a înfipt furculița 

in ochiul boului 

Și i-a zis 

Ia și mănâncă, 

dar el 

s-a așezat cuminte langa

castronul cu creiere 

Cu mujdei de usturoi, piper, 

cimbrisor și boia

         de ardei. 

Maine, al' mic, David, va mânca 

limba cu măsline 

                                                in foi de dafin.

De atunci și de apoi fiul risipitor

                                         a devenit profet, 

iar eu limbut 

     mare poet.  

 

 

Nostalgia.

La porțile raiului bine ferecate

de atâta Slava 

și Glorie 

Arhanghelii s-au imbatat 

cu Har

și au lasat sa intre grămada 

păcătoșii 

doar un câine vagabond 

mai latră

la sânii și la buzele noastre 

ca la amintirea 

unui paradis demult pierdut.

*

Pe ulițe umblam despletite

Și desculțe

Prin viile Domnului Iisus

ne sărutam 

Și in livada cu piersici 

infloriti 

Ne arătam fără rusine nude 

goliciunea 

Când ne strigau Sfinții Părinți 

Lorelai, Adelaida!

Haideti acasă ca se răcește iar 

supa de brusture. 


joi

Șezi long


Oamenii au impresia ca numai dacă plătesc merita sa se bucure de ceea ce este infinit. Cât costa doua locuri și când începe spectacolul Marii Negre in lupta cu valurile? 80 de lei, dar dacă vrei sa prinzi rândul din fata trebuie sa te trezești de dimineața. 

Chiștoacele 
pastilele 
Și gunoaiele 
Strigau  
vrem la Mare! 

Toxiinfecții 
Alimentare 
                                                      Vrem la Mare 

Hamzii 
Știuleți 
cartofi prajiti 
Shaorma
Cu de toate
Vrem la Mare 

Prezervative 
Anticoncepționale 
Stupefiante 
Tampoane 
Vrem la Mare 

                                                            

Numai pescărușii
Vomitau 
In dispreț Marea 
și visau 
la Dâmbovița.





Din Paradis, nimeni nu scapă


Femeile, toate complet goale 

Se întindeau 

Ca niște balene eșuate 

pe nisipul fierbinte 

cu fundul spre soare 

soldurile, 

untul pamantului 

pântecele, 

depozitar al tainelor 

sânii 

parguiti ca niște smochine 

gata sa crape 

Așteptau sezonul de împerechere 

și valurile cu ape 

minerale 

Prin care se înfiripa 

asemeni unui bec in soclu

Lumina Duhului Sfant

Dar marea era calma 

ca un lac înghețat 

Nici un val, 

nici o boare de vant 

Bătrânii satului 

Au scos iar oalele de alama 

la streasinile colibelor  

Au suflat aer in cenușa amorțită 

Și au dansat pana la răsărit 

Căci in Paradis nu se mai auzise 

râsete dolofane de copil

Nu se mai se auzise plânsete 

răsfățate cu lapte din țâțe de mâțe  

de mai bine de 100 de ani 

au săpat cu mâinile goale

pan' ce-au dat de Stele'n ape

Și pentru ca arșița amiezii 

risca sa topească toată grăsimea 

si corpul gras acumulat 

timp de sapte cicluri complete 

dupa cărțile sfinte 

Femeile au fost învăluite  

Cu nămol din ghiol

Pământul respira iar prin porii

acestor ființe plăpânde

In așteptarea următorului sezon 

de împerechere. 


miercuri

Strategia mea

Strategia mea

e mult mai simpla 

Strategia mea e 

Ca tu sa revii 

Mereu aici

Sa ma urmaresti  

sa îmi dai Like 

Și sa te abonezi 

La visele, la fricile

și la iubirile mele. 

Abia apoi 

te vei lega de taina 

acestor versuri 

însingurate. 







(dupa Mario Benedetti)


Din Paradis, nimeni nu scapă



Intr-o dimineața 

Valurile au adus la mal 

O creatura cu sangele

Albastru  

Pe semne, au spus atunci

Cititorii in stele 

Nu suntem singuri pe Lume 

Pe semne, au spus atunci

Bătrânii satului 

Dumnezeu nu ne-a uitat 

Cei mai curajoși 

Și-au făcut plute din catarge 

plutind zile si nopți

Curenții i-au adus înapoi 

Nimeni nu scapă din Pradis 

Au spus ei dezamăgiți 

Atunci bătrânii satului au pus 

oale la streașini 

Si au dansat in jurul focului 

Pana dimineața 

In departare bubuia cerul

Se aprindea marea 

se imbatasera toți de speranțe

Deșarte

căci încă nu stiau ce înseamnă 

Moartea. 






marți

de dragoste

  Marea respira 

     cu fiecare val

          pantecul tau 

                Se retrage 

                      între coaste 

                            cu fiecare 

                                  atingere 

                             Pe cer un avion

                         survolează plaja

                   cu un banner in coada : 

              "ești atât de frumoasa !"

           Cu unghiile tale

         Impracticabile 

             Cu privirea ta

                   rece ca gheata 

                         Cu degetele-ti

                              Fumegând 

                           Și cu buzele 

                        bine conturate

                    ca nu cumva 

                 sa uitam 

              de limita 

          ce ne desparte.


luni

Din paradis, nimeni nu scapă

Când toți pleacă și obloanele 

Sunt bătute in cuie 

Rămânem noi, sa strângem 

Paharele goale 

Rămânem noi si marea 

după furtuna 

ca niște pirati naufragiați 

pe o insula pustie 

Pe mal un cort de circ 

abandonat 

un generator vechi de curent 

se porneste 

tușind, înecându-se cu motorina 

la sfârșit de săptămâna 

păpușarii și saltimbancii revin 

iarasi la viata 

cutiuțele muzicale invart papusi 

cu parul de zahar 

cu zâmbetele încremenite 

Torțele agățate sub umbrare 

pâlpâie timid 

plaja se animează iarasi 

de cei fără chip, fără de vârsta 

ne aventurăm 

pe calea deschisă de Luna 

despartindu-ne apele in doua, 

și noaptea

delfinii migrează in salturi 

alături de noi, visătorii, 

condamnați sa vaslim spre Soare 

Nu mai avem ochi in orbite 

ci doar o durere 

când deschidem pleoapele 

învârtim mandale, caleidoscoape

hiptnotizam păsări călătoare 

se ne pice din cer 

veștile 

citim viitorul in maruntaiele 

balenelor naufragiate

din Paradis, nimeni nu scapă 

goi și plini de sare 

cautam promoții 

in doape de peturi aruncate 

însă mereu fără noroc 

din ele facem salbe 

și covoare 

ne întindem pe nisipul fierbinte 

ca șopârlele 

așteptăm valurile 

sa ne fecundeze femeile. 

Intr-o zi cu pescăruși


Amintirea zâmbetelor tale 

tot mai vagă 

Nu mai sunt atât de sigur 

ca te-as recunoste 

De aici, de acolo, sau poate ca 

din alta viața. 

Poate dacă as inchide ochii 

Mâinile mele 

Și-ar aduce atunci aminte 

de sânii tai 

Poate dacă as inchide ochii 

nasul meu 

ti-ar adulmeca urma pașilor 

in briza marii 

și poate ca te-as lătra furios 

ca un turbat 

Te-as trezi inapoi din adâncul

mea somn 

cu scârțâit de catarge si strigate 

înăbușite 

de copii împinși de valuri

La țărm 

cu pescăruși zburând razant 

peste tristeți.