Astăzi
cineva mi-a ghicit vârsta.Ce senzație...
să fiu
contemporan
cu mine.Cu oglinda aburită
din baie.Cu incisivii mei, iubito,
fără fațete.Cu primele fire albe
care vin
mereu
ca primul ciclu peste tine.Prima dată ignori semnele.
Apoi
o rogi pe iubită
să le smulgă din rădăcini,
dacă se poate.Nu, nu te contaminezi.
Anii nu se transmit
pe cale sexuală.Nu te transforma într-o gorilă
cu păr pe spate.Anii sunt ca o aluniță.
Poate...
te împiedici mereu de ea
când dai cu lama
prin zonele intime ale vieții.Curge puțin sânge,
dar o să-ți treacă...Cineva mi-a ghicit vârsta.
Ce senzație...
să fiu contemporan cu mine.Cu norii,
cu ploaia,
cu valurile,
cu Gigi Becali și cu Hagi,
cu Billie Eilish,
cu telefonul fără buton.
Ține-mi scara,
iubito!Să mai schimb o țiglă
pe casă.Alintă-mă
cu masajele tale erotice
și alifie chinezească,că uite, afară
miroase iar a ploaie...Of... anii noștri...
Ai naibii de romantici,
în foldere
cu fotografii mișcate,
cu parole,cu declarații de venit
și drumuri
la taxe și impozite,cu toamna mereu la Mare,
în rulote.Atât de frumoși sunt
anii noștri.Cineva mi-a ghicit azi
anii...Dar habar n-are
că nu sunt doar anii mei.Sunt și anii tăi,
iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu