Când spun ca s-a născut in lacul cu flori de nuferi, acoperită de mâl și alge, spun Adevărul .
Știu ca pentru multi nu e decât un clișeu romantic, dar pentru mine e singurul Adevăr care se apropie de frumusețea ei.
Nu pot sa exprim altfel Adevărul decât prin metafore și note muzicale, pentru ca vocabularul asta nu se ridica la nivelul trăirilor.
Leda, va fi acel strigăt prin care mitul se întoarce la origini, originile din care a ieșit, adică dintr-o mlaștină...
O mlaștină... din mâl s-a născut frumusețea pe care toți o cautam și putini, atât de putini o vedem.
Și sunt sigur ca nimeni nu ar putea sa înțeleagă la propriu aceasta metafora, sa o ia adliteram, asa cum este și fumusețea ei.
Oh, dacă ar știi măcar un om Adevărul, sa îmi poată canta acest cântec... Poate ca ar plânge împreună cu mine, de soarta asta blestemata.
Blestemata, căci mereu trebuie sa fie un preț mult prea mare pentru ceea ce nu prețuim.
Ascult acest cantec, și ceva se rupe în mine și începe sa picure. Caci știu ca e acolo, acoperită de mâl, sub un lac înghețat .
Asa e, am spus ca dacă mănânc o vaca, nu explic. Și totuși, am simțit nevoia ca în noaptea asta sa îmi anticipezi, iubirea...
Nu, nu ma pot opri acum. Nu ma pot opri căci am văzut-o sub lumina Lunii sângerânde cum își spăla aripile albe...
Și am rămas mut. De ce trebuie sa vad eu toată frumusețea asta dureroasa și sa rămân mut de uimire? De ce?...
