*

-“Sunt tulburat nu de o furtuna, 

ci de un rău de mare” 

 

*

Acesti oameni nu își exercita libertățile, 

ci privilegiile. 

Poveste in patru acte

*

Exista o voluptatea in abandon

Ca in tabloul lui

Botticelli. 

 

De tranqvillitate animi

 * 

Seneca mi-a întins mâna 

Chiar înainte sa ies pe ușa

Ia-ma cu tine! mi-a spus. 

Salveaza-ma de sărbători 

E o Nebunie fără sfârșit

O neliniște printre enciclopedii

Care ma strâng ca un pantof

Din stânga și din dreapta 

Oameni care se frământa și aleargă

Spre disperarea tăcerilor 

pipăisem înainte multe coperți 

 fara sa simt nimic, 

caci nimicul nu anima.

Nu mai vreau sa știu, 

Vreau sa fiu!  i-am zis.

Și de atunci suntem împreuna. 

"O, ZEUS, Tatal nostru, vei izbavi pe oameni

de nesfarsitele necazuri ce ii coplesesc,

de le-ai arata tuturora Sursa de care se folosesc!

*

Dar tu, fa-ti curaj, caci prea bine stii

ca neamul omenesc este Divin,

si ca Natura Sacra 

ii dezvaluie deschis toate tainele.

*

Iar de se va-ndura sa ti le infatiseze si tie, 

vei ajunge la tinta de care ti-am vorbit

caci lecuindu-ti Sufletul, 

il vei izbavi de toata suferinta. "

[Din versetele lui Pitagora]

Așa, ca mine, ca iubirile mele…

 

*  

Exista o vointa care nu este vrere. 

*

Mergeam cu colindul și ne uitam 

Pe lângă usa întredeschisa 

La oameni in case. 

Era fascinant sa privești

Caldura și Lumina 

 ca printr-o crăpătura 

Ca la un spațiu interzis.

Și ieșea mirosul de vanilie

De la cozonaci

Și fiecare casa cu mirosul ei

Și noi uzi la picioare 

Umpleam sacul de colaci

Pana ne cauta tata in pijamale 

Prin cartierele înghețate 

Pline de golani care căutau in saci

După portocale sau bomboane 

Și Rahela rămânea pe nota O din

“GloooOoOOoOrie”

Pana o trăgeam de mâneca. 

Sa își revină din visare

Și sa cânte cu noi, iată:

“S-a născut Mesia”.

*

 

Nimeni nu intelege mai bine ca tine. Cand vorbim despre iertare, despre iubire si invidie. Sau...despre acea baba care apare ca o ispita in vis (depresia), despre acel ciot de om (durerile lumii) despre transformari si asteptari (neconditionate), despre nostalgie (rezumat al vietii). Si asa ajungem sa vorbim din cartea lui Iov. Despre prietenii care sunt langa tine la greu, sa iti arate greselile, pacatele, sa te dojeneasca, dar care n-au venit la nunta ta sa se bucure impreuna cu tine. Sora mea, Rahela. Nu am intalnit spirit mai inalt ca al tau! Te recunosc, ma plec in fata ta.  

Oh, voi, nemuritoare garoafe! 

Iata materia cum plânge! 

Iata esența! 

Ochiul prin care 

Însuși Dumnezeu 

gaseste plăcere. 

Slava și Glorie in spatele cimitirului! 

Acolo  unde va strângeți grămada. 

La groapa de gunoi 

voi sunteți Lumina divina! 

Cine sa va privească? 

Cine?

dacă nu Cel care va știe povestea, 

Cel care va știe 

termenul de expirare.  

Va închin un Imn, vouă, 

flori de plastic ! 

Sa împodobiti crucile de lângă șosele. 

E atât de senina ziua de mâine 

ca aproape nu ii înțeleg umbrele.

Stau in brațele propriei bunătăți

Pana îmi integrez dușmanul.

Mi-e frate de sânge Lupul, 

Dar mai aproape mi-e Crucea.

Iartă-ma pentru tot si toate

dar mai ales pentru Adevarul

Care te judeca și care te acuza

de fapta grea ce-o poarta fiecare.

Trebuia sa fie cineva in locul tau

ca sa pricep taina iertării și iubirii

necondiționate, fără resentimente.

Iar tu, prietene, joci rolul cel mai greu

Atât te rog, nu fa exces de zel!…

Apără-mă de forțele opuse 

Difendimi dalle forze contrarie 

Noaptea, în somn, când nu sunt conștient 
La notte, nel sonno, quando non sono cosciente 

Când drumul meu devine incert 
Quando il mio percorso si fa incerto 

Și nu mă abandona niciodată 
E non abbandonarmi mai 

Nu mă abandona niciodată
Non mi abbandonare mai

Du-mă înapoi în zonele superioare 
Riportami nelle zone più alte 

Într-unul din tărâmurile tale liniștite 
In uno dei tuoi regni di quiete 

Este timpul să părăsim acest ciclu al vieții 
È tempo di lasciare questo ciclo di vite 

Și nu mă abandona  niciodată 
E non abbandonarmi mai 

Nu mă abandona niciodată
Non mi abbandonare mai

Pentru că bucuriile celei mai profunde afecțiuni 
Perché le gioie del più profondo affetto 

Sau a celor mai mici doruri ale inimii 
O dei più lievi aneliti del cuore 

Sunt doar umbra luminii
Sono solo l'ombra della luce

Amintește-mi cât de nefericit sunt 
Ricordami, come sono infelice 

Departe de legile tale 
Lontano dalle tue leggi 

Cum să nu pierd timpul care mi-a rămas 
Come non sprecare il tempo che mi rimane 

Și nu mă abandona niciodată 
E non abbandonarmi mai 

Nu mă abandona niciodată
Non mi abbandonare mai

Pentru că liniștea pe care am simțit-o în anumite mănăstiri 
Perché la pace che ho sentito in certi monasteri 

Sau înțelegerea vibrantă a tuturor simțurilor în sărbătoare 
O la vibrante intesa di tutti i sensi in festa 

Sunt doar umbra luminii
Sono solo l'ombra della luce

Versuri & Compozitor: Franco Battiato, + concertul din Bagdad

Simplu

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Bătrânii vor spune, scurmând amintiri:
– Erau tineri și din răni sângerau.
Mâinile nevestelor subțiri
cu fâșii de cămăși îi legau.

Nimeni nu va plânge pe gropile noastre
cum nu plîngi iarba mieilor în lunci
sau infinitul zărilor albastre,
căci prea vom fi ai tuturor atunci.

Un moșneag își va rupe oftatul în piept:
– Au căzut lângă mine, aici!
Și trupul surpat va sta drept,
cu urme de lanțuri și bici.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre izvoare
și oamenii, cu pumnii amândoi,
vor bea, din apa care-am fost, răcoare.

de Andrei Ciurunga

As putea scrie un SF bazat pe modul de organizare al stupului.  Sa se numească simplu, COLONIA sau CUIBUL ca suna mai bine in engleza. Dar proiectul ca și metafizica jocului de șah va rămâne doar cu rezumatul din capitole. Pentru ca îmi lipsește interesul practic. 

Händel. Are niște variații de îl coboară pe Iisus de pe cruce. Astăzi nu mai sunt nici muzici nici pictori care sa îl coboare pe Iisus de pe cruce. Și nu înțelegem de ce ne este intr-atât de straina durerea. 

De ce coborârea și nu înălțarea? Suferințe sunt rănile de dinainte, ceea ce e omenesc. Durerea e sufletesca. In durere exista o mângâiere, o dragoste și o grija in care rănile sunt spălate. In care trupul, simbol al suferinței, este îmbălsămat, apoi coborât in pământ. 

Nu se mai vede nici o urma de suferinta pe trupul lui Iisus. Nici măcar Sulița soldatului care ii străpunge coasta. Ci doar stigmatele in mâini și ele cicatrizate. Pentru ca suferința a luat sfârșit. Experiența omului a fost desăvârșita. Ca in durere se afla o convalescenta, un doliu, o stare care se limpezește. 

Nu încetez sa ma minunez de acest tablou al renașterii timpurii, de cromatica și expresia personajelor. E mai degrabă o pictura ce pune in scena Gratia Divina. Și nimeni nu va înțelege pana nu va lua chiar el, pentru prima data, in brațe, un corp inert, lipsit de viața, ca sa îl așeze ca pe o sămânță rară in pământ. 

Nu am fost aruncați in Lume așa goi

Nu am fost înțărcați de Sfinții părinți  

Nu am fost mușcați de câinii turbați

   *

Dar cu pielea de pe gard ne-am invelit

Alaptati de mugete, ridicati in coarne 

Din flaute am cantat si i-am îmblânzit 

 

 

Elohim, unde esti Elohim? Elohim...

Note: Teoria inconștientului (Freud) vs Teoria cunoașterii (Blaga).  Cenzura visului vs Cenzura transcendenta. Deplasare/deformare vs Disimulare.

Așa cum visele cenzurează conținutul latent de conținutul manifest, tot așa între Misterele existentei si cunoasterea individuata se instalează o cenzura transcendenta. Aceasta cenzura se interpune între subiect și obiect. 

De ce ar face asta Marele Anonim? Nu ca sa ascundă misterele cunoașterii, ci ca sa le potențeze. Cand nu e disimulat, misterul devine mister ca atare. Pentru a face din viața o experiența completa, unica, indidividuata, singulara, particulara, avem nevoie de un văl pe fata. 

Daca am cunoaște misterul gol, nu am mai trai experiența completa de a fi Om. Trebuie sa treci prin frica de moarte ca sa înțelegi ce înseamnă transformarea. Fără aceasta experiența omul ar fi asemeni Zeilor. Iar zeii nu sunt oameni. Zeul nu cunoaște frica. 

 

*

Oameni și păsări 

in același spațiu infinit. 

Mica zeitate in camera de vara, in lumina ferestrei, întinsa pe pat. Uite, mamare, vezi ca ai trecut prin moarte și n-ai murit? Micuta se uita la mine și îmi zambeste, de mama… Ma trezesc din somn plângând de bucurie.

*

Pai, am fost la cizmărie. 

Un fleac! 

Dicționar poetic

Zmotociclesc =  a zmotoci papuselele 

pana încep sa rada 

Verb. A păpuși = a frământa țațe și fund ca pe cozonaci

Adj. Șobolanosi = picioare reci in botosei de lâna 

Subst. Pl. Puișorii= sani cuminți, calzi și drăgălași, un Subst. care suferă adesea complimentare. 

Subst. Șuncă= carne molateca ce trebuie sărutată și apoi muscata pana se face tare. 

Subst. Aripioare = loc unde poți sa îți bagi nasul și sa dormi o vesnicie 

Verb. pălmuiere/ sinonim palmenintare = terapie prin regresie la stadiul de sugar 

Subst. Palme= comprese cu apa rece, cuib de păsări și de doruri 

Adv. Tron-de-Printesa = loc special in poalele mele de unde se poate imparti parul in doua ape, pe o singura cărare perfect dreapta, înainte sa ieși pe-afara.

Verb. rugacii = loc de pus fruntea intre puișori timp de un minut. 

Adv. Cuibarie = loc suspendat între cer și pământ prin care poți sa calatoresti in trecut sau sa zbori printre vise. 

Verb. A centraliza = a pune urechea pe centrala termică si a asculta dragostea ce arde pentru tine. 

Verb. A frigera = moment intim in care rămâi singur închis in casa, tu cu frigiderul. 

Derivat din verb. A (re) frigerea = spațiu între doua gânduri ce îți da ocazia sa fii una cu prezentul și cu obiectul. 

Adj. Pl. Tembelizoare= oglinzi neagre in care îți vezi umbrele. 

Adv. Aragazie = loc sfânt de care nu trebuie sa te atingi ca s-ar putea sa te arzi. 

Adv. Balconologie = loc de dispute aprinse despre sexul îngerilor. Dispute ce se lasă cu experiențe orgice. 

Subst. Biblio-grafie = colac de salvare in caz de molima. 

Verb. A Cobzari = a scoate vecinii din casa intr-o zi ploioasa. 

Adj. Bucăciune = o bucatica pe care o prinzi din zbor, o săruți de trei ori sub aripa, apoi o lași sa plece. 

Verb. A complimenta = un cuvânt spus când nu te astepti și care crează un efect de mișcare stânga-dreapta printre puișori.

 

Pentru cine sunt largile vremi? Pentru cine catargele?

Biblia - 

lupta omului cu barbarismul. 

Religia -

lupta omului cu îngerul . 

Istoria -

Așezarea omului in grădina la egala distanță 

intre Înger și Barbar.

cu mențiunea ca oricând poate fi 

Când una, când alta. 

*

Dar cel mai greu e sa fii…Om! 

 

• Către mai-marele cântăreţilor.
• De cântat pe harpa cu opt coarde.
• Un psalm al lui David

Leoaica tânăra, Iubirea 

 

*

Nu sunt lipsit de liberul arbitru.

 Destinul este insa, cea mai scurta cale.

Stau dovada vie ca am ales 

conform cu Adevarul din mine.

Exista o esența. 

O voința care transcende timpul. 

Iată și dovada .

Sufletul nostru șubred și sărac…

Eminem I am not afraid 

Sunt fericit! Sunt plin de recunoștință. Las aici un zâmbet tâmp. Las aici in Anticamera D un moment etern in care nu cunosc frica, nici Singuratatea. Nici o boala. Nici o suferinta. Numai dragoste care vine in valuri. Si onoarea de a fi in viața. In aceasta Lume. In aceasta țara. In aceasta familie. In acest corp. In unitate cu tot ce exista. 

*

 Singura proprietate pe care o avem este 

Numele. 

Psalm. O cantare pentru Ingeri!

 

Intr-o zi am primit in dar

 o pereche de adidași 

Și Universul Intreag mi se părea 

O pereche de adidași 

Și la vremea potrivita

Intrebat-am pe Dumnezeu 

Daca pot sa iau cu mine 

O pereche de adidași.

Dumnezeu râdea.

Si ingerii s-au oprit din cantat

sa probeze perechea mea de adidasi

cu cei o mie de ochii ei nu stiau 

de stangul sau de dreaptul

David, David, David , ma strigau 

 Vino sa ne legi șireturile! 

Sa ii fi vazut cu aripile lor înălțare 

strânși grămada ca niște fecioare timide

frumoși și dizgrațioși  

ca niste lebedele pe uscat 

cu mersul leganat de pinguini 

Îmbătați de duhul Sfânt!

Și eu radeam... și Dumnezeu.

Când ma întreabă lumea cum reușesc sa fiu Zen. 

 

Lumea e modul prin care Dumnezeu se limitează pe Sine. Iar dacă Omul cunoaște partea asta ascunsa din El, trebuie sa fie ceva extraordinar! Numai Omul poate spune asta, dintre toate miliardele de lumi și ființe celeste. 

E nevoie de Lumina care sa ordoneze materia. Și in aceasta munca de șantier intervine constiinta. Ne oferim voluntari cu gânduri mari. Ca vom aduce Lumina, ca vom pune ordine in Univers! 

Haha suntem putin naivi, de-aia uneori ne rătăcim. Nu mai știm drumul înapoi spre Lumina. Ne legam prea mult inima de pământ, suntem absorbiți de proiect, uitam. Dar nu-i nici o problema, cum se zice, avem tot timpul din Lume!

 

Maria Bethania 

&

Franco Battiato 

Stii tu precis?

nu stiu...

si atunci am strigat:

Tata, Tata...unde esti?

M-ai ascuns adanc in Tine

in cel mai intunecat loc

in care dispare credinta

si viata...si moartea...

 Einstein coace cozonaci!

si unii mananca

si altii pofteste

Einstein baga rufe la spalat

si lumea se invarte

si timpu-i pe dos 

Eintein stie formula brutarului

si painea se leaga

si painea dospeste

Einstein ne stie pe toti pe nume

si lumea uraste

si lumea iubeste.

*

Suntem prosti. Dar dacă te crezi puțin, puțin mai deștept, apuca-te si framanta o pâine! 

*

Ei simt boala, nu și esența bolii! 

Rahela K. 

Nu avem cum, nu avem voie 

dacă ma vede Ochiul Vigilent 

ma arestează, ma Închide 

ma injectează cu realitate 

trebuie sa ma cauti in vise 

sa Cânți de trei ori ca o ciocârlie 

sa latri de doua ori la stânga 

de doua ori la dreapta 

Sa urli la luna și sa bati din palme 

ca și cum ti-ai lua zborul 

Sa Zgârii peretii pana la carne 

Sa iti acoperi ochii cu noroi 

Sa sari intr-un picior de trei ori 

Sa iti pui ceara in urechi 

Abia apoi vei auzi un susur blând: 

sunt eu, Adevăratul tau Eu!

Uneori ma gandesc, de ce acord atata importanta sexului? Inteleg sa vorbim zilnic despre ce am mancat. Sau sa ne laudam cu cat am baut. Dar sa faci politica, bani, cariera, fara sa iti cunosti care iti sunt impulsurile? Da, un impuls primordial, un instinct puternic. Dar nici macar animalele nu sunt atat de legate de instinctul acesta. Ca ele intra o data pe an in calduri si apoi gata, sunt libere! Dar noi barbatii suntem mereu in calduri. Nu avem libertatea de a ne relaxa in prezenta unei femei. Ma bulverseaza putin chestia asta. Daca as avea o pastila as lua. Trebuie insa sa ma multumesc cu ceaiul de tei.  

Apreciez frumusetea pura, androgina, nesexualizata. Insa si cea sexuala e la fel de pura pentru mine. Chiar daca nu mai vad persoana de langa mine ca intreg. Vad curbe, rotunjimi, forme, culori, gust, miros, atingeri fine, caldura, umiditate. Sexul nu trebuie sa fie ceva sexual. Trebuie sa fie frumos. Estetic si extatic! Sa cada lumina intr-un fel pe sani, sa apara umbra pe ziduri, sa simt moliciunea bratelor sub ochi. Cand o ridic cu palmele sa ii sarut sclipitoarele stele, corpul sa se arcuiasca, parul sa cada pe spate, oglinda sa dezvaluie partile nevazute, sa fie  multidimensional, sa ne privim si sa ne cunoastem din toate unghiurile. 

sunt haina ta.

imbraca-ma bine.

 

*

sa ai colti si ghiare si sa mesteci frunze...

 -Stii tu precis? 

Intrebarea asta era pentru mine. 

Si toata nelinistea. Si toate indoielile.

-Nu mai e nevoie sa cred, stiu!

Un pisicuț. Un ied. Un copil.  un bătrân. încă mai pot vedea miracolul existentei in joc și joaca. In hârjoneală.  Joaca nu este imitatie. Este prezentul pur. Momentul fără de timp. 

 

 de aici, din cea mai de jos dintre lumi, se pot înaltă cele mai înalte suflete! 

https://youtu.be/9OJ0bsyIryc

Am ajuns la genul ăla de truisme: “ femeile vor un singur lucru”… Ma uitam la un film suedez și zicea ca doua lucruri vor, printre care sex in cele mai riscante locuri. Bai, dar chiar are dreptate! Ma fac macaragiu ca asta mai lipsea! 

Florile din glasta mi-au schimbat total

starea.

Le-a cules mama de pe morminte 

Ce fericire!

Toamna asta vine fără ploi

Fără astm 

Chiar dacă încă mai e ambrozie 

Prin gradini

Din septembrie pana in Mai

Urasc școala ! 

Numai florile îmi mai schimba starea

anxietatea. 

 

Nu ma refuza

In momentele acestea când ma simt atât de singur

Nu știu de ce m-ai ales pe mine cu fidelitate 

Poate ca sunt Gara ta de așteptare

Poate ca te-ai rătăcit ca un suflet 

Și nu știi unde e Nordul 

Vino mereu pana in ora 7 dimineața 

Pana nu începe sa șuiere ceaiul in ibric

Pana nu se trezesc copiii sa ii duci la școala

Vino sa ne întindem pe covor

Ca in fiecare noapte 

Sa ne aducem aminte ca undeva între 5 și 7 

Ne-am inregistrat vocea pe casetofon

Și eram la fel de Fericiți

nu ma refuza

Lasă-mi perspectiva de a te tine mereu in brațe 

Chiar dacă știu ca suntem oameni mari

Cu reguli morale si obligații

O sa căutam împreuna acea voce de copil 

Plină de speranta și planuri mărețe 

Tine-ma in brațe pana nu vine dimineața 

Când trebuie sa pui apa in ibric

Sa întinzi pe o felie de pâine unt și dulceața

Și sa pregatesti ghiozdanul la copil 

Pana nu treci strada spre farmacie 

Căci timpul suiera ca o boala 

Pana nu se sting luminile pe strada ta

Căci afara se luminează de ziua

Și pana nu vin ploile de toamna

Pentru ca nu cunosc frica mai mare

Decât cea a unui far de ceata aprins 

Pentru ca nu cunosc anxietate mai mare

Decât cea a plugului prin zăpada 

A mașinii de gunoi și a unei ambulante tăcute 

Singura in strada înainte sa ne trezim din vis

Asteptand mereu la alta fereastra

Cu lumina alba, cu lumina albastra

Nu ma refuza

Chiar și dacă ti se face mila 

Tine-ma in brațe…

Sincer,

mai sincer ca Marea fără valuri 

dacă se poate 

mai sincer ca Soarele

ce îți arde pielea 

N-am sa te mint când îți spun

nu cunosc  alta realitate 

mai intensa, 

mai reala decat acest vis

pe care noi oamenii il numim

“Carne!”

 

25 m sub apa

cu o singura gura de aer ca atunci când săruti

 

o altfel de logica

un om cu un om se aduna și fac un Om

o palma cu o palma se măsoară și se recunosc 

o palarie, un fular, cu o haina intr-un șifonier 

un colt de pâine rupt din Pâine

ne putem imagina  

asa cum un piosi face din orice ghem un soarece

ca Soarele e același pentru toti, o minge de foc 

se rostogoleste peste dealuri, printre ulucile gardului.

dar noi adunam binele cu bine si raul cu rau

crezand ca iata, am gasit numitorul nostru comun. 

 

 Eu, la sfârșit de sezon. 😁

 

*

Pana la urma toti vom fi iertati, recuperati, integrati intr-o baie de Lumina. 

*

Voglio vivere cosi 

https://m.youtube.com/watch?v=vxAQmIBXskM

*

 Un baccio a mezzanotte

https://m.youtube.com/watch?v=M1A2zl3n1Pw

 

 Papusica, mănâncă și albușul de la ou, ca alții Nu au ce mânca. E păcat. Tu ai vrut doua minute! Nu vrei sa mănânc și cojile? Haha rad și îmi aduc aminte de mama. Ca îmi zicea același lucru și nu puteam sa înțeleg cum se satura copiii din Africa si le trece foamea dacă mănânc eu tot din farfurie. 

De când începe sa fiarbă apa mai trebuie sa treacă doua minute. Nici mai mult nici mai puțin. Cu timpul începi sa crezi in obiceiuri, tabieturi, ritualuri, fiindcă in lucrurile mărunte se afla tot sensul vieții.

Spăl vase, strâng masa și dau cu aspiratorul, bag la spălat și întind rufe. Dar un lucru a rămas neschimbat, când se ridica, ia pâinea din prăjitor și baga alte doua felii. De fiecare data. Ma simt ca Moromete in sânul familiei tradiționale. Și nu am sa ii atrag atenția pentru scăparea asta din contract.  Haha 

Criza adolescentina vina cu Pierce in buric și limba! Iar eu ma simt atât de Open minded încât citesc tot ce se poate despre riscul infectării și alte dezavantaje(pentru mine). Poate, poate se răzgândește. Haha 

Sunt zile. Și nopți. 

Sunt zile pentru care nu trebuie sa plătesc cu fericirea. Sunt nopți mai pline ca Luna. Mai calde ca August. Mai coapte ca pâinea. Sunt nopti in care încep sa cred in stele și in semne. Caci atunci se zămislesc pruncii. Îmi zambesc vecinii complice ca și cum ar cunoaste un Adevar pe care eu nu îl cunosc. 

O zi in care bucătăria miroase ca la Mamare la Vâlcea, coji de pepenoaica și semințe coapte in tava. O după-amiaza cu pescăruși. Cu croncănit de ciori. Cu zgomot de tramvai. Cu somn desprins din coasta lui Adam. Cu Venus privindu-l pe Apolo din tabloul lui Botticelli. Cu apusul in perdele. Cu bale ce se scurg pe sânul ei lăsat. Cu zumzet de Albina in jurul micului dejun.  

Marea pare atât de aproape in orașul asta.  Și anticipez plimbările de seara. Terasele de pe Mântuleasa și Plantelor. Fântânile arteziene. Zgomotul motorinelor. Savoarea cartofilor prajiti. Cum pulseaza viața! Ca o zbatere. Ca o căprioară ce renunța la lupta și se lasă prada.  Căci aici este tot secretul.  Abandonul lui Apolo, somnul lui Adam și zbaterea căprioarei. 

“Când cei mai mulți vor sa prindă aripi

Eu vreau sa prind rădăcini” dl. P.

 

Hotarul 

 

 

Dacă as fi o floare.  

O pasare. 

n-as întreba 

as vedea cerul, nimicul, 

apoi iar cerul

As respira 

ca o balena intr-un Estuar

As fi un nas de câine, 

un șarpe 

Sa simt pământul, 

mereu aproape.

 

*

Acest pisicuț se afla in Gratie

El nu are nevoie de Dumnezeu

Când inchide ochii el este Lumina

Când toarce el este Vibrație 

Prezenta acestui moment etern.

 

Tu

    (Canon)

Tu ai in tine, ascunse bine 

niște cuvinte, (ne-cuvinte)

pe care încă, încă... 

nu le cunosti, (re-cunoști). 

Dacă am sa te învăț, cum sa spui 

cum sa inchizi ochii  (cu palmele) 

cum se zice, cum se cânta, (roagă) 

in limba păsărilor, și a florilor  

pe limba florilor, și a păsărilor 

acele cuvinte, (ne-cuvinte) 

sau in orice alta limba (frumoasa), 

o sa te îndrăgostești de mine (de tine?).  

O sa ma confunzi apoi cu dragostea?

O sa ma confuzi apoi cu păsările? 

Cu cerul. Cu viața. O sa fii geloasa!

O sa ma vrei doar pentru tine! 

Ai sa plângi și ai sa razi plângând. 

Apoi o sa imi reproșezi, (ca simți)

ca mai bine nu, (mai bine) nu

ai fi invatat, (ai fi trăit, ai fi simțit)

niciodată acele cuvinte, (ne-cuvinte).

Ca acum blestemi in loc sa Cânți, (sa Cânți) .

Fără sa știi ca eu sunt doar mediul, (oglinda) 

prin care vezi in mine ce e rau (si ce e bine)

Căci nu de mine,  Ci de viața, de păsări

De flori, trebuia sa te îndrăgostești tu .

 *

Aproape de vârsta perfecta, vârsta de aur!

https://m.youtube.com/watch?v=660L8UmUR8g

Aici sunt, Doamne,  iată-ma, iubesc in fata ta!

https://m.youtube.com/watch?v=y42h6LFWnng

Sunt gata, mai fericit decât fericirea ce-o simt!

https://m.youtube.com/watch?v=bDZT8W8uBK4

*

Mai frumos decât frumosul 

E fericirea ta

Când razi din orice prostie. 

Și atunci te rog

Pune-ti genunchiul pe rana mea

Ca sa îl sărut! 

La semafor, in Piata Romană,

Cum treci strada sa ajungi la Mc

Stăteam aliniati, cuminți, ca soldații 

și așteptam semnalul verde 

Când ea va trece strada va întind brațele 

Fără sa știm pe care din noi va alege

Ca o curtezana care poate gratia 

un Tâlhar condamnat la moarte .

ca intr-o simulare pe calculator .

Un singur soldat începe atunci sa fie. 

Și la fiecare semafor, alt soldat

Asteptand sa dezerteze in brațele ei. 

Iată, stau pe loc când ceilalți trec.

Și jocul se resetează la fiecare culoare verde

pana când toți soldații vor fi salvați.

“Și am zis verde de albastru

Ma doare un cal maiastru”

 

Sunt poetul Gării de Nord. 

Al străzilor înguste 

și al balcoanelor cu iedera. 

Sunt poetul nevestelor nefericite. 

Sunt poetul bărbaților înșelați. 

Sint poetul plimbărilor 

in doi pe o bicicleta. 

Sint poetul bisericilor părăsite. 

Poetul grădinilor interioare, 

al frunzelor căzute in piscina. 

Sunt poetul tau din sertar, 

dintr-o cutie de pantofi.

Poetul apelor termale 

și al izvoarelor tămăduitoare 

unde se joaca sah,  

al târgului si bâlciului 

unde se schimba o fițuica 

și trei versuri pe un mic 

și doua felii de pâine. 

Sunt poetul unei motociclete cu ataș. 

Al unui camion pe autostrada. 

A unei mașini fără aer condiționat. 

Al rulotelor, al vacantelor 

care țin cât e vara de lunga. 

Poetul băncilor scrijelite 

și al galeriilor deschise noaptea, 

al pictorilor ratați. 

Al treptelor și al orgilor din catedrale. 

Al pepenilor înnoptati in piețe. 

O da, și mai ales poetul îmbrățișărilor, 

căci așa ma aduci pe mine, acasă. 

Dar nu sunt poetul anticariatelor. 

Nu sunt poetul cerșetorilor. 

Nu sunt poetul celor de stânga 

sau celor de dreapta. 

Nu sunt poetul vegetarienilor. 

Și nici al dreptății. 

Nu sunt poetul soldaților, 

căci n-am sa mor decât pentru ordinul poeților 

și pentru dragostea ta.

Vino cu mine la Mare

apa e rece...

ea se lipește cu sânii de pielea mea

cu gâtul ma imbratiseaza de umăr 

cu buzele vineți ma roagă 

o strâng in brațe, o scot afara pe mal

si după ce o scot afara din apa 

și o înfășor in nisipul fierbinte, 

ii spun sa ma aștepte cuminte 

dar ea se arunca iar in valuri dupa mine

valurile o acoperă, cu algele in par,  

cu sarea in ochi, printre sughițuri 

Ia-ma cu tine! 

Unde? 

Oriunde mergi tu! 

Mica și mai mica acum

 

           In primul an de facultate eram stresat, derutat, depresiv, mâncam prost și nu dormeam noaptea. Și evident, începuse sa îmi cada parul. Citisem de o rețeta cu masca de usturoi. Și am zis hai sa încerc. Usturoiu face minuni. Zis și făcut. 

           După tratament ma spăl de trei ori pe cap cu șampon. Mirosul de usturoi era acolo. Nu doar sa țină vampirii departe, dar și colegii. Așa ca doua săptămâni nu m-am dus la cursuri. După o săptămâna , am zis hai ca mirosul nu mai e așa evident. Și ies la o întâlnire in parc cu o fata drăguța. 

          Ca orice prima întâlnire, îmi dadu putine transpirații. Și bine, emoțiile astea au activat tot mirosul ăla de care încercasem sa scap. Ne sărutam in miros de usturoi! Ce romantic, hahah. Acceptasem ca nu pot schimba ceea ce sunt, o căpățâna de usturoi. Dar ei nu-i pasa, pentru ca era îndrăgostită. 

       Dacă timpul e relativ, ma pot ruga atunci pentru copilul care am fost. Sa ii călăuzesc pașii. Sa nu își rupă piciorul. Sa nu cada din pod. 

        Prezentul modelează in fiecare moment trecutul. Îl desface, îl recreează ca pe o amintire in diferite nuanțe, culori, înțelegeri. Și atunci ma rog pentru morți. Căci poate rugăciunea mea a fost intuita mai înainte. 

         Și efectul ei s-a consumat in alta timp. Anticipat. Căci trăim pe datorie. Ne împrumutam din banca iubirii, căci ne lipsește tare mult intelegerea...Ca un credit luat de la mine, de la cel care voi fi Lumina. 

Ma trezesc plin de viața in dimineața asta. O zi in care nu ma doare nimic. O zi in care curg poze cu vacante și copii fericiti pe zidul meu. O zi in care Yemen nu suferă de foame. In care nici un copil nu este adus de valuri pe Tarmul Făgăduinței. O zi in care Bursa de Valori este in creștere, grâul in hambare. 

Culeg niște cireșe din pom și ma duc pe leagan sa le savurez liniștit. Pe leagănul meu, ghemuit, un pisoi strain. Îl zgornesc. Se ascunde sub banca. Ciudat. Dau banca la o parte. Arunc cu pământ sa se sperie. Nu poate sa sara gardul! Are un picior rupt. Probabil prins intr-o cursa de vecini. Se uita la mine cu ochii aia umezi, speriați, nemâncat de zile! 

Marim spiritul lui Kant care ne-a înălțat. Nu prin ideea in sine. Ci prin curajul ei. Kant cunoaștea cel mai bine limitele rațiunii. Si totuși, asta ne uimește la opera lui. Ca nu a cedat in fata neantului, a vidului ce se anunța când ideile nu mai au nici o forța de a pătrunde dincolo, de a transcende. 

Poate Kant nu face nici cât o ceapa degerata. Dar sunt oameni care și-au dedicat întreaga viața unei singure idei din opera lui. Și asta însemna, dincolo de ceea ce se vede, iubire! Sa încerci sa îl cunosti pe aproapele tau ca pe tine însuți. Iata adevarata filosofie. Care se traduce prin dragoste de Adevar. 

Pentru mine filosofia speculativa cât și cea sistemica e trăire. E mister. E întâlnirea cu o idee, cu omul, cu universul pe care și-l creaza. Ce dacă e doar o idee? Ce dacă mâine nu mai e valabilă? Florile nu sunt la fel? Trecătoare? Efemere? Tot ceea ce facem și gândim are valoare. Nu in sine, ci prin sine. Intru ființa. Asta e arta, filosofia, destinul.

De dragoste patologica

Așa se întâmpla când nu e destul verde!

Verde verde verde

Of, de am vedea și noi prin ochii Tai.. 

 

De dragoste concretă 

 

 

A fost o data, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, un poet cu ochi albastri. Si poetul cu ochi albaștri nu a scris nici o poezie, nici macar un vers. Și s-a dus vorba printre oameni si chiar am văzut gravat in piatra pe un zid, ca aici ar fi fost și trăit “Poetul Ochilor Albaștri”! 

    

Plictiseala însemna mierea in butoaie. Plictiseala înseamnă un copil care număra cum trec vagoanele cu marfa. Plictiseala înseamnă cota Dunării in 7 limbi

Plictiseala înseamnă o plaja și mult soare. Și mai înseamnă timp, mult timp… iertare…împăcare. 

Mirosul nu poate fi numit decât prin Ceea ce Este! Esența a Ceea ce Este! Prezenta a Ceea ce este. Căci el nu aparține de Brusture, de Vita-de-vie, de Colțul-Lupului,. El nu este nici floare, nici fruct, și nici nu are o proprietate care sa stea pentru sine drept altceva. Mirosul nu are simbol. El nu poate fi mijlocit de altceva decât de momentul prezent. 

K

Sărutul acela din Gara când pleacă trenul

Sărutul asta chirurgical cu cearceaful pe fata 

Sărut de câine care te linge fericit pe fata 

Sărut conștient, cu limba în gat și ochii deschiși

Sărut raw,  fără teama de BTS, de necunoscut. 

L

Nu poate decât sa suprime voința, respirația 

Ca și cum ne-am antrena ca soldații sub apa

Pentru un război total care ne va lasă fără aer 

Pentru un tratat de pace care sa ne traseze granițe,

departe de orice atingere care ne-ar putea ucide.

M

Un sărut prin care sa rupem ritmul destinului 

Vom incepe, așadar,  de pe banca din parc

Apoi o sa ne oprim un moment sa tragem aer 

 Vom pune ceasul sa sune la ora doua noaptea

Ne vom saruta pana vom adormi gura la gura.