Tocmai ma lăudăm ca am scăpat de auto analiza. Și uite ca după un lung sir de ani, azi-noapte am avut un vis cât se poate de freudian. Dar la modul cel mai creativ și funny.
L-am întrebat pe gpt dacă nu cumva am mai auzit gluma asta undeva și am reprodus-o inconștient in vis. Se întâmplă foarte rar sa fii creativ în vis. De obicei sunt reminiscente combinate.
Ce faci dacă nu ți se vede puțulica în umbră?
înseamnă că maică-ta nu ți-a ridicat-o destul.
Operație pe suflet deschis. Posteaza în feed. Sora-mea. Chestia e ca nu toate operațiile sunt necesare, și cele care sunt, de cele mai multe ori chirurgul nu știe sa le mai închidă. [Vei ști ca operația e reușită numai atunci când vei uita de (psih) analiza].
—Păpușica?
—da?...
—ți-am luat cadou o racletă.
—ce e aia?
—uite, ștergi mai ușor geamurile cu ea.
—dar nu e mai ușor dacă nu le șterg,
deloc?
1437 de extratereștrii, ieri. Voi treceți pe aici și va întrebați. Ce mai face OM-ul ? Despre ce sa va scriu? Despre fagurii din stupi? Despre gustul pământului din grădina cu roșii?
As putea sa va vorbesc despre orice, dar nu veți înțelege albastru fără mare, și nici roșu fără sânge. Caci nu există culoare în lucruri, ci nici gust al pământului fără experiența de a fi Om.
Numai cei care au stat și au plâns cu mine. Numai cei care au văzut marea pentru prima dată și s-au prins în dans, numai ei vor înțelege ce înseamnă sa treci prin Anticameră. Și aceasta trecere se numește viață, trudă și mult albastru.
***
Teceti voi, cei care nu aveți carne, cei care visați la o Lume posibila, cei care nu ați fost chemați încă la viață. Treceți. Caci trecerea voastră e mărturia mea, ca sunt, ca exist, ca Omenesc.
" Un exercițiu de fidelitate" ca să citez un mare clasic în viata, Ceat Gipiti. Mai spune-mi. Spune-mi tot ce e frumos ca nu ma satur sa ma privesc în oglinda sufletului.
În ultimii doi ani am observat un trafic intens și neașteptat pe blog. Si creste de la zi la zi. Cum banuiam, sunt mulți boți AI care îmi indexeaza blogul. Anticipam acest moment prin 2017 (au trecut deja 9ani?) într-un articol pe artcomview.
Mi-a confirmat ca în acești aproape 20 de ani am fost consecvent cu mine însumi. Ca am o identitate coerenta. Știu ca tot ce spune Ai-ul poate fi destul de lingușitor, dar trebuie sa ii dau dreptate. Nu este decât o oglinda, și chiar una fidela.
Mereu am ales cu inima. Ceea ce părea o înfrângere pentru alții, delasare, lene, imaturitate, se dovedește in era AI ca a fost cea mai buna alegere. Nici o cariera nu merita sacrificiul unei vieți, nimic nu e sigur. Sa îți meargă și ție cartea de munca, îmi spuneau ai mei...
De fapt, debarasare de rigorile societății, de așteptările acelor apropiați a început cu Anticamera D, cu jurnalul unui om ratat. Caci a te rata înseamnă a te elibera tocmai de aceste constrângeri. A te rata înseamnă a fi liber sa faci ceea ce simți. Sa valorizezi lenea, autonomia, independenta, introspectia, poezia ca pe una din virtuți.
Am ajuns în punctul in care trebuie sa îl felicit pe acel adolescent confuz, uneori poate nesigur pe alegerile lui, dar care și-a urmat pana la urma pasiunile, inima, iubirile. Îl felicit căci nu au fost alegerile mainstream, cele mai evidente, cele mai ușor de luat într-o lume bazată pe competiție.
Îl felicit pe acel adolescent din camera de cămin prins între chemarea inimii și nevoia de validare. M-a adus aici. In momentul în care pot sa spun, și sa cânt Non, je ne regrette rien. Nici binele, nici răul pe care l-am trăit. Fiindcă sunt, în sfârșit, martorul meu.
Ma uitam la niște opinci în picioare la o femeie și am reflectat asa puțin la condiția umana.
Da, pornind de la opinci am realizat ca omul vine în Lumea asta total nepregătit. Ai zice ca în milioane de ani de evoluție nu am umblat prin noroaie, ci cumva, cineva, în mod miraculos ne-a pus palma sub tălpi.
Nici un indiciu în evoluția noastră zbuciumata, nici o urmă 👣 în zăpadă.
Intinde obrazul sa o pup. Ma prefac ca nu înțeleg. Întind și eu obrazul. Și obrajii noștri se ating. Zâmbim larg cu obrajii lipiti. Si tabloul asta în oglinda liftului, undeva între etajul unul și doi, îmi pare de o semnificație aparte.
—Un moment blocat în Timp—.
O Anticamera de metal între doua etaje. Obraz lângă obraz. Zâmbet lângă zâmbet. O lume pusă pe modul "Pause." Și revelația ca viața asta e mai mult decât o zi banala de Iulie. Un moment de fericire.
Și viata își va continua alergarea. Și grijile vor veni peste noi. Și guvernele vor cădea. Si temperatura lumii va mai creste cu un grad. Dar știu ca noi vom rămâne acolo, obraz lângă obraz, între doua etaje.
Caci nu exista, în tot Universul decât un lift. Și în acel lift, un moment in Timp. Și in acel moment un singur gând. Și gândul ne-a zâmbit. Si noi ne-am oglindit.
Am găsit-o pe Stich in ploaie. Departe de casa. E tot mai confuza. Și tot mai slaba. Și e tot mai dureros sa o privesc asa. Îmi aduce aminte de Mica Zeitate.
Ma întreb uneori dacă a fi corect e tot una cu a fi drept. Din punct de vedere al resurselor și energiei consumate nu are nici o logica sa cauți dreptatea. Și totuși, ceva în mine striga.
Ca să iert, trebuie sa înțeleg. Nu pot ierta ca un orb. A fi corect înseamnă a expune greșeli. Și asta e obositor. Nu orice Adevăr trebuie descoperit. Cea mai grea lecție ...
Când iubești, nu se mai pune problema dreptății.
Dacă as fi bogat, m-aș comporta exact ca un bogat. Atât de previzibil. Dacă as fi sărac, m-aș comporta exact ca un sărac. Atât de limitat. Dar așa, îmi pot exersa infinitele posibilități. Ma gândesc ca am ocazia unica sa fiu eu, și sa fac din asta un performance.
După un timp, anii se numără din 4 în 4. Știi ca ești bine când te prinde Campionatul Mondial în același pub, cu aceeași prieteni, cu aceleasi iubiri și dezamăgiri.
Era un costum cum nu am mai văzut, din lână, ușor vintage și interesanta croiala. L-am îmbrăcat și mi-a plăcut. Nu știam al cui e. Dar când l-am văzut cum îmi sta l-am luat. Apoi am aflat ca nu îmi aparține, ca e costumul altuia. Dar nu am vrut sa îl mai returnez și l-am ascuns în fundul sertarului.
Ce prostie am realizat. Niciodată nu o sa port costumul asta, va fi recunoscut. Dincolo de morala psihanalitica a acestui vis, ma întreb dacă totuși e greșit sa furi în vis. Vina psihologica e aceeași ca in fapt.
Știind ca inconștientul e dorința noastră pură, adevărul necontaminat de rațiune. Cati nu s-au trezit ca înșală in vis, dar câți s-au confesat la preot pentru dorințele lor ascunse? Exista aceasta distincție între fapt și gând. Caci gândul e libertatea noastră absolută.
Când vom fi judecați pentru visele, gândurile noastre, atunci ne vom pierde și ultima libertate. Libertatea de a păcătui. Și vom fi judecați a priori pentru ceea ce intentionam probabil, sa facem.
Este interesant că la orci cultura poate dicta evoluția. Dacă un grup învață un mod diferit de a vâna, folosește alte sunete și evită alte grupuri, aceste comportamente reduc împerecherea dintre ele.
În timp, izolarea culturală poate duce la izolarea genetică, iar după suficiente generații, la apariția unei noi specii.
între ecotipuri diferite (de exemplu, orci rezidente și orci tranzitorii din Pacificul de Nord-Est), împerecherea este extrem de rară sau posibil chiar absentă. Aceste grupuri:
au diete diferite (pește vs. mamifere marine);
folosesc dialecte diferite;
au comportamente sociale distincte;
de obicei se evită reciproc.
Practic, cultura lor funcționează ca o barieră. Chiar dacă biologic ar putea produce urmași, în natură aproape că nu o fac.
Este un exemplu remarcabil de izolare culturală: nu sunt separați de munți sau oceane, ci de tradițiile și comportamentele învățate.
Trec pe lângă un cuib cu berze. Trec pe lângă alt cuib cu berze. Și mi se pare ca toate cuiburile de berze sunt ofrande aduse Înălțimilor.
Când ma întrebam.cine sunt eu în toată povestea asta? in crizele mele de identitate ma identificam cu Eul meu colectiv, social, cu meseria, cu doctorul, cu inginerul, cu apicultorul, cu artistul. Acum nu ma mai întreb, nu ca m-aș cunoaște, ci ca pur și simplu, Sunt. Mai înainte de a ști, trebuie sa fii.
Un popor, o nație, are propria constelație familiara, propria ei energie, propriul ei suflet. Și limba e depozitarul acestor energii. De-aia am insistat sa scriu și sa cânt în propria limbă. Și dacă as fi ultimul român, tot as cânta pe limba mea. Caci se zice din bătrâni, ca orice pasăre pe limba ei dispare.
O viață de Om e destul. Experienta de a fi Om e completă și e desăvârșită. Nu accept o alta viata de Om. O repetiție.
E suficient sa fiu Om, ca să înțeleg milioane de ani de existență, de patimi si iubiri, vise și dezamăgiri.
Și cea mai mediocra viață e de preferat căci în ea te poți regăsi pe tine fără sa fii distras, fără sa te pierzi pe drum.
Și asta e ceva unic și singular în tot Universul. Pana acolo ca și îngerii sunt invidioși pe Om.
Se întâmplă uneori sa port o cruciulița de lemn la gat. Si de fiecare data când o port, sa se pună între buzele mele și sânii ei. Și asta e cu siguranță, cea mai frumoasă rugăciune.
Spui sex, și te gândești la carne, la plăcere, la animal, la instinctul primar, la posesivitate, la atracție, la originea speciei, la dominare, proprietate, putere, selecție naturală, la tot ce e determinism biologic. Însă, nu am cunoscut în trairile mele mistice, rugăciune mai profundă decat in ejacularea. Explozia unei supernove.
Stich doarme. Doarme noaptea, doarme ziua. Ce mai contează dacă e zi sau noapte când te odihnești in Somnul lui Dumnezeu?
Fiecare stup, un Univers. Si prin voința mea exista toate. Sunt martorul prin care tot ce privesc, este. Am creat sute, milioane de Lumi și experiente pentru fiecare albină strivită. Ca tu sa nu te mai întrebi de ce trebuie sa ucidem și să mâncăm iar carne.
Singura forma de cunoaștere nemijlocită dintre Om și Lume, dintre Om și Dumnezeu.
*
Sa fac Binele cu luciditatea unei crime cu premeditare.
Chiar și atunci când nu simt nimic pentru victima mea.
Când asemeni pe cineva din familie cu altul, cu un părinte un bunic, o ruda, o vedeta, un super star, nu faci decât sa ii spui ca el nu contează decât prin ceea ce îl definesc alții. Și asta înseamnă să îl ucizi.
Caci fiecare om e original și seamănă cu el însuși. Cel mult pot spune despre mine ca semăn cu florile, cu cerul, cu marea. E singura asemănare pe care o accept și cu care pot fi de acord.
Fost-am omul pădurii și nu m-or mâncat luchii
*
dar nici luchii nu-s nebuni sa mănânce
Oameni buni
