Când ma întrebam.cine sunt eu în toată povestea asta? in crizele mele de identitate ma identificam cu Eul meu colectiv, social, cu meseria, cu doctorul, cu inginerul, cu apicultorul, cu artistul. Acum nu ma mai întreb, nu ca m-aș cunoaște, ci ca pur și simplu, Sunt. Mai înainte de a ști, trebuie sa fii.
Un popor, o nație, are propria constelație familiara, propria ei energie, propriul ei suflet. Și limba e depozitarul acestor energii. De-aia am insistat sa scriu și sa cânt în propria limbă. Și dacă as fi ultimul român, tot as cânta pe limba mea. Caci se zice din profeți, ca orice pasăre pe limba ei dispare.
O viață de Om e destul. Experienta de a fi Om e completă și e desăvârșită. Nu accept o alta viata de Om, dacă aceasta viață nu e unică.
E suficient sa fiu Om, ca să înțeleg milioane de ani de existență, de patimi si iubiri, vise și dezamăgiri.
Și cea mai mediocra viață e de preferat căci în ea te poți regăsi pe tine fără sa fii distras, fără sa te pierzi pe drum.
Și asta e ceva unic și singular în tot Universul. Pana acolo ca și îngerii sunt invidioși pe Om.
Se întâmplă uneori sa port o cruciulița de lemn la gat. Si de fiecare data când o port, sa se pună între buzele mele și sânii ei. Și asta e cu siguranță, cea mai frumoasă rugăciune.
Spui sex, și te gândești la carne, la plăcere, la animal, la instinctul primar, la posesivitate, la atracție, la originea speciei, la dominare, proprietate, putere, selecție naturală, la tot ce e determinism biologic. Însă, nu am cunoscut în trairile mele mistice, rugăciune mai profundă decat in ejacularea. Explozia unei supernove.
Stich doarme. Doarme noaptea, doarme ziua. Ce mai contează dacă e zi sau noapte când te odihnești in Somnul lui Dumnezeu?
Fiecare stup, un Univers. Si prin voința mea exista toate. Sunt martorul prin care tot ce privesc, este. Am creat sute, milioane de Lumi și experiente pentru fiecare albină strivită. Ca tu sa nu te mai întrebi de ce trebuie sa ucidem și să mâncăm iar carne.
Singura forma de cunoaștere nemijlocită dintre Om și Lume, dintre Om și Dumnezeu.
*
Sa fac Binele cu luciditatea unei crime cu premeditare.
Chiar și atunci când nu simt nimic pentru victima mea.
Când asemeni pe cineva din familie cu altul, cu un părinte un bunic, o ruda, o vedeta, un super star, nu faci decât sa ii spui ca el nu contează decât prin ceea ce îl definesc alții. Și asta înseamnă să îl ucizi.
Caci fiecare om e original și seamănă cu el însuși. Cel mult pot spune despre mine ca semăn cu florile, cu cerul, cu marea. E singura asemănare pe care o accept și cu care pot fi de acord.
Fost-am omul pădurii și nu m-or mâncat luchii
*
dar nici luchii nu-s nebuni sa mănânce
Oameni buni
Alexandros avea dreptate. Ce înseamnă a fi minimalist? Înseamnă o camera albă, un halat alb, și niște pereți captusiti ca să nu te dai cu capul.
Din punctul asta de vedere prefer să trăiesc în dezordinea microuniversului meu înconjurat de obiecte. Universul nu face economie.
O sa postez o serie de imagini. Le intuiesc poveștile, semnificația. Nu e de mirare ca semăn în privința asta cu mama, căci fie vorba între noi, e mana ei în fiecare detaliu. In acest microunivers, rămân impresionat de bucuriile mici, de fericirile uitate.
Candva, nu de mult, pentru cineva a fost centrul Universului. Chiar si pentru o clipa. Mi se pare interesanta aceasta întâlnire dintre lucruri și sentimente, dintre observator și obiect. Se zice ca arta e în ochii privitorului.
Eu zic ca arta e și în obiect. În experienta de a fi văzut. Doar atunci el exista și e insuflețit.
