Scaunele sunt din lemn
Lumina trace prin paharele goale
ca intr-o biserica Romano-catolica
Doar ca aici nimeni nu se roagă
Aici toți se îmbata muci
Ca apoi sa danseze valsuri dunărene
Pe muzica hard Rock
Sa cânte din trompete și chitare
fetele desculțe isi ridica rochiile
Deasupra genunchilor.
Aici se joaca barbut pe viața
Pana Dimineața
când
se vor sparge iar sticlele
si capetele.
Aici se arunca cu un topor
la ținta
Motoarele calde ii așteaptă
Dincolo de autostrada
pe derbedei
Sa fuga cu câte o mândra
In Vama.
*
Eu vin aici cu Papusica
Sa bem o bere cu ghimbir
La ora in care toți dorm pe sub mese
Suntem doar noi și Barmanul
care da cu mopul și matura,
aseaza scaunele
Lumina trece printre frunzele de tei
trandafiri ofiliti
prin paharele noastre epuizate
se oprește pe cartea ei
deschisă
Pe buze, pe umăr
La difuzoare, Calexico
Si scriu acest poem despre...
Nu știu despre ce
Poate despre ora in care
Nu se întâmpla nimic.
Dar ora asta e ora mea
E ora in care se închid benzinăriile
In Madrid, și nu umbla nimeni
Pe strada, se trag storurile
E ora in care eu respir aroma
Orașului lipsit de viața
E ora când tocul ei lasă urme
Adânci in Asfaltul încins
Barmanul a ajuns cu mopul
Pe sub picioarele noastre
Nu va deranjați, se scuza el
Pregătit sa își primească iar
Scandalagii nopții
Pletoși îmbrăcați in piei tăbăcite
De miei,
Cu tinte capsate la spate.
Ritmul din chitare se schimba
Ea își da parul după gat
Suferă de cald
Îmi place ora asta.
As vrea sa nu se întâmple
nimic sa rămânem Așa,
de-aia scriu. Aici. Acum.
In acest moment
Sa fim
Cu adevărat
Nemuritori.
Puneti, va rog,
melodiile pe repeat,
sa nu mai plecam niciodată
din aceasta cârciuma.
Opriți și timpul
dacă se poate.
Nu se poate, îmi spune
Și pleacă...
Eu ma duc și comand
Alte doua pahare
Și aștept.
Ma gandesc ca nici nu mai e cazul sa te intreb ce mai faci ca povestesti destule pe aici :)) Imi aduc aminte ca eram frustrata cand exista uneori distanta si nu puteam sa stiu mai multe de momentele unor persoane. Daca toti ar fi scris asa... Inca meditez la fenomenul asta cu blogul, ca un jurnal deschis la un grup restrans...
RăspundețiȘtergereAsta a fost ideea lui Edu, sa trimită câte un postcard. Eu uneori scriu întâmplări actuale alte ori sunt din alt timp. Dar ce e important ca se poate intui starea in care scriu. Cred ca mai important ca faptul in sine e sentimentul. Căci asta astepti de la un prieten când îl intrebi :"Ce mai faci"?
ȘtergereExact, asta astepti cand intrebi "ce mai faci?" Dar mai stiu si unii din care trebuie sa scot cu clestele o vorba despre ceea ce simt :))
ȘtergereBine, atunci regula asta nu se aplica decât la artiști, oameni deschiși. :)
ȘtergereSi astea sunt orele cele mai interesante: "in care nu se intampla nim ic..."
RăspundețiȘtergereO da, se întâmpla atâtea lucruri in lume, (nu le enumăr), in viețile noastre( tot felul de drame) ca uneori nu vrei decât o zi in care Lumea e pusă pe pauza. Și tocmai de-aia in Anticamera am stat departe de evenimente. De știri și de chestii cu valabilitate 24 de ore. Pana la următorul eveniment.
Ștergere