Viața e lipsită de sens, orice am zice. Nu are nici un sens. Doar dacă... acel sens este transcedental, iar noi nu îl putem vedea. Împlinirea vieții e moartea, dar nu in întelesul biologic, ci in întelesul in care vieții i s-ar putea deschide sensul.
Nu am credințe (sunt false idealuri și au o doza mare de indoiala). Am certitudini (apriori, nedovedite, intuitive) ca viata de om are un sfârșit, dar nu și sufletul care e etern. Și doar in aceasta dimensiune eterna (pe care nu o cunoaștem) omul are sens (dar nu știu care).
Dacă am sti sensul omului, oare experiența de Om (de a trai între sens și nonsens, între cer și pământ, între viața și moarte) nu ar fi incompleta? Am putea spune astfel ca sensul omului e sa trăiască nonsensul, mereu pe Hotar, la marginea Abisului.
Hmm! Am citit ce ai scris si, intr-un anume fel, m-a infiorat. Apoi am vazut ca ai scris pe 13. Sunt nascuta pe 13 iunie.Am senzatia ca am vizitat Oracolul din Delphi. O sa cred ceea ce este evident, ca nu! :)
RăspundețiȘtergereLa mulți ani!
RăspundețiȘtergereGândurile existențiale sunt mereu ca un abis, ne sperie când ne uitam in adâncimi.
Multumesc, draga David! Mda, nu vreau sa ma uit!
RăspundețiȘtergere