Ma ispitestesti dar cred ca nu :)) Chiar mai devreme am raspuns commentului tau la mine si acolo spuneam de ce am renuntat sa scriu. Prefer comunicarea. Eu nu am avut nici macar o postare fara comentarii, chiar in primii ani aveam si 20-30-40 de comentarii, discutam, era interesant, schimbam opinii. A fost frumos.Acum mi s epare plat totul. FB-ul nu e o fericire si, culmea, exact cei care comentau pe blogul meu, comenteaza si acum la postarile de pe FB. cei mai multi like-uiesc, detest asta! Oamenii o sa ajunga sa nu mai articuleze cuvinte, din lene, poate! faci un semn si te-ai facut inteles. Detest asta, ma repet spunand-o! :) Totusi, acolo, interactiunea este "acum", este mai prezenta, mai fluida. Tu esti un tip de introspectie, probabil (si) de asta nu rezonezi cu fb-ucul. Sau poate ma insel :)
Am obiceiul, înainte de culcare sa citesc bloguri. De obicei nu comentez. Mai ales ca multe bloguri sunt inactive de ani de zile.
Ma fascinează ca atunci când eram copil și explorăm ruinele Sân Nicoara, zidurile cetății Poienari, vechea fabrica abandonată și zonele industriale cu furnale, gara cu vagoane.
E ceva romantic in ruine, la fel ca in blogosfera. Ca si cum as fi singur, noaptea, intr-un muzeu al sufletelor. Și ma întreb, ce Lume pierdută? De ce dispar oamenii si rămân doar ruinele? Acele schelete ale sufletului? Aici e un oraș abandonat. Aici a fost candva lumina.
Ma mai fascinează trairea, ceea mai naiva si autentica trăire. De-aia pe bloguri încă găsesc vise, speranțe si iluzii. Ce îl face pe om sa își părăsească la un moment dat visele, sistemul de iluzii, rămâne un mister pentru mine. Sunt singur in acest muzeu al sufletelor uitate. Ma plimb nestingherit. Căci nu exista paznici de noapte. Ci doar somnul. Când vine. Sunt eu cu lumea pe care am cunoscut-o, dar care încă ma fascinează. Lumea interioara.
Da, am citit postarea inainte sa ajung aici, o sa-ti si raspund, desigur. Tu David chiar ai suflet de poet :) Crezi sau nu, sa stii ca si eu in primii ani de bloggerit vizitam blogurile care pareau sau chiar erau "parasite", intrebandu-ma ce oare i-a facut sa renunte?! Si inca o mai fac uneori. Inca mai trec pe la prieteni vechi care au renuntat sa mai scrie sau pe la cei care au plecat de tot din aceasta viata, cum este cel despre care am scris in penultima mea postare. A fost unul dintre primii bloggeri care au comentat la mine, daca nu chiar primul. La un moment dat am descoperit ca suntem vecini de cartier, a fost chiar amuzant :) Sigur, nu ne-am cunoscut niciodata, nici nu as fi vrut asta. Am apreciat la el pasiunea si eruditia in privinta filateliei si faptul ca era aproape dragalas cu mine, atat de superficiala in comparatie cu el atat de serios.Oricum, era de aspru si transant in comentarii cu alti bloggeri. Un respectabil domn de o anumita varsta. Am fost mahnita cand a plecat. Da, lumea blogurile poate fi fascinanta, la multe plimbari printre sufletele blogurilor iti doresc, draga David!
In general oamenii incearca sa fie imaginea a ceea ce se asteapta lumea ca ei sa fie. Asa si cu blogurile. Tu, relativ discret, iti pui "sufletul pe tava" si lasi impresia ca nu iti pasa de aceasta "dezgolire". Ar trebui sa aduni ce scrii intr-o carte. Cum spuneam, poezia ca gen nu ma neaparat tulbura dar micile tale poezii spun ceva, merita sa fie vazute si simtite mai bine. Bine, simt deja ce vei spune, ca nu asta vrei/cauti si ca impletesti cuvinte doar pentru tine :)
Ispite si indoieli :) Sunt foarte omenesti. "Nu caută publicul genul meu de a fi" spui tu. Presupun ca te referi la scris. Pai, asuma-ti expunerea si vezi ce se intmpla. Oricum toate astea sunt doar cuvinte, ma refer la ce spun eu acum :) O sa mai trec din cand pe la tine...
M-ai facut sa zambesc :)
RăspundețiȘtergereDacă te fac sa te reapuci de scris pe blog(nu pe fscebook,) e și mai bine.
RăspundețiȘtergereMa ispitestesti dar cred ca nu :)) Chiar mai devreme am raspuns commentului tau la mine si acolo spuneam de ce am renuntat sa scriu. Prefer comunicarea. Eu nu am avut nici macar o postare fara comentarii, chiar in primii ani aveam si 20-30-40 de comentarii, discutam, era interesant, schimbam opinii. A fost frumos.Acum mi s epare plat totul. FB-ul nu e o fericire si, culmea, exact cei care comentau pe blogul meu, comenteaza si acum la postarile de pe FB. cei mai multi like-uiesc, detest asta! Oamenii o sa ajunga sa nu mai articuleze cuvinte, din lene, poate! faci un semn si te-ai facut inteles. Detest asta, ma repet spunand-o! :) Totusi, acolo, interactiunea este "acum", este mai prezenta, mai fluida. Tu esti un tip de introspectie, probabil (si) de asta nu rezonezi cu fb-ucul. Sau poate ma insel :)
ȘtergereTi-am răspuns pe blog la tine. Ce pot sa mai zic, pentru a fi împlinit can scri, e suficient și o singura persoana sa te cunoască. Restul e tăcere.
ȘtergereMa intreb, cum de ai ajuns tu pe blogul meu?! :)
ȘtergereAm obiceiul, înainte de culcare sa citesc bloguri. De obicei nu comentez. Mai ales ca multe bloguri sunt inactive de ani de zile.
RăspundețiȘtergereMa fascinează ca atunci când eram copil și explorăm ruinele Sân Nicoara, zidurile cetății Poienari, vechea fabrica abandonată și zonele industriale cu furnale, gara cu vagoane.
E ceva romantic in ruine, la fel ca in blogosfera. Ca si cum as fi singur, noaptea, intr-un muzeu al sufletelor. Și ma întreb, ce Lume pierdută? De ce dispar oamenii si rămân doar ruinele? Acele schelete ale sufletului? Aici e un oraș abandonat. Aici a fost candva lumina.
Ma mai fascinează trairea, ceea mai naiva si autentica trăire. De-aia pe bloguri încă găsesc vise, speranțe si iluzii. Ce îl face pe om sa își părăsească la un moment dat visele, sistemul de iluzii, rămâne un mister pentru mine. Sunt singur in acest muzeu al sufletelor uitate. Ma plimb nestingherit. Căci nu exista paznici de noapte. Ci doar somnul. Când vine. Sunt eu cu lumea pe care am cunoscut-o, dar care încă ma fascinează. Lumea interioara.
Am vrut sa îți răspund, dar am zis ca e mai potrivit un post. La tine doar m-am oprit sa comentez pt ca încă nu a fost abandonat de mai vine de 5 ani.
RăspundețiȘtergereDa, am citit postarea inainte sa ajung aici, o sa-ti si raspund, desigur. Tu David chiar ai suflet de poet :) Crezi sau nu, sa stii ca si eu in primii ani de bloggerit vizitam blogurile care pareau sau chiar erau "parasite", intrebandu-ma ce oare i-a facut sa renunte?! Si inca o mai fac uneori. Inca mai trec pe la prieteni vechi care au renuntat sa mai scrie sau pe la cei care au plecat de tot din aceasta viata, cum este cel despre care am scris in penultima mea postare. A fost unul dintre primii bloggeri care au comentat la mine, daca nu chiar primul. La un moment dat am descoperit ca suntem vecini de cartier, a fost chiar amuzant :) Sigur, nu ne-am cunoscut niciodata, nici nu as fi vrut asta. Am apreciat la el pasiunea si eruditia in privinta filateliei si faptul ca era aproape dragalas cu mine, atat de superficiala in comparatie cu el atat de serios.Oricum, era de aspru si transant in comentarii cu alti bloggeri. Un respectabil domn de o anumita varsta. Am fost mahnita cand a plecat. Da, lumea blogurile poate fi fascinanta, la multe plimbari printre sufletele blogurilor iti doresc, draga David!
RăspundețiȘtergereMulțumesc pt compliment. Îl apreciez. Despre întrebarea "ce ii face pe oameni sa închidă usa" moartea e un răspuns. Probabil ca mai sunt și altele.
RăspundețiȘtergereIn cele mai multe bloguri nu apare deloc OM-ul. Dar mulțumesc! Așa voi face.
In general oamenii incearca sa fie imaginea a ceea ce se asteapta lumea ca ei sa fie. Asa si cu blogurile. Tu, relativ discret, iti pui "sufletul pe tava" si lasi impresia ca nu iti pasa de aceasta "dezgolire". Ar trebui sa aduni ce scrii intr-o carte. Cum spuneam, poezia ca gen nu ma neaparat tulbura dar micile tale poezii spun ceva, merita sa fie vazute si simtite mai bine. Bine, simt deja ce vei spune, ca nu asta vrei/cauti si ca impletesti cuvinte doar pentru tine :)
ȘtergereDiscreția, da, m-a ajutat cumva în acest Exercițiu. Faptul ca putini trec pragul Anticamerei, ma fereste de mute ispite si îndoieli.
ȘtergereNu e ca nu caut eu expunere( sunt unexhibitionist, nu ma deranjează), problema e ca nu caută publicul genul meu de a fi.
Ispite si indoieli :) Sunt foarte omenesti. "Nu caută publicul genul meu de a fi" spui tu. Presupun ca te referi la scris. Pai, asuma-ti expunerea si vezi ce se intmpla. Oricum toate astea sunt doar cuvinte, ma refer la ce spun eu acum :) O sa mai trec din cand pe la tine...
ȘtergereTe mai aștept. Cat despre a publica, pai asta fac aici. Public. Ca nu ma cunosc popoare, asta nu-i treaba mea.
RăspundețiȘtergere