hotarul

Radea, radea spre Soare. Ii juca sufletul pe perete ca dansul apei dintr-un ochi de pestera, dintr-o caldare. El nu era nici fulger, nici tunet, nici macar apa care stinge focul. El era o lumina de la o masina, la o ora tarzie.  O lumina ce trece prin camera, peste lucrurile prafuite de de-asupra sifonierului,  peste rafturile pline de carti, continua cu tabloul de pe zid si iese iar pe fereastra. Voluptatea este aici, in perdele, in dansul jucaus al apei, in glasul innabusit al pasarilor, in rasetele copiilor, aici unde totul se intampla. Pe hotar, la marginea intrebarilor, acolo unde timpul incepe sa fie si florile sa cugete nemurirea, se afla o cruce. Trecu dincolo… unde nu putea fi decat viata oarba, neimblanzita nici de frunzele copacilor care cad, nici de florile care mor strivite sub copitele cailor de lupta.

primavara

patru roman

Didie, spuse tatamare, iarta-ma Didie!  Nu, nu si-a cerut iertare nici lui Dumnezeu, nici popilor care venisera cu icoana sa-l mantuiasca. La ce bun sa ma ierte Dumnezeu daca Didia e tot ce cunosc mai bun pe lumea asta? Iarta-am Didie, ii spuse el. Pentru ca intr-o noapte m-am dus la furat de pepeni...Iarta-ma, ca numai tu esti lumina mea! Si cat de mult ii placeau Didiei pepenii cu miez de paine...

epilog

Poate ca povestile sunt facute sa fie spuse. Daca tatamare a fost izgonit din gradina, daca a comis pacatul originar, a facut-o totusi pentru Didia. Dragostea nu e asa cum se zice, nevinovata. Eu, am atatea regrete, atatea remuscari, atatea tristeti, atatea pacate...Dar nu-mi spune ca n-as fi putut sa ucid pentru un pepepene, in miezul noptii, ca sa iti uzi buzele. Chiar daca pentru asta ar fi trebuit sa petrec nopti intregi la carciuma, sa uit. Voi uita, dar nu-mi spune ca nu te-as fi facut fericita...Nu-mi spune asta!

arspoetica

eu nu sunt cea ce stiu
viata nu e ceea ce stiu
iubirea nu e ceea ce stiu

...

imi  arde mijlocul
imi dau dintii de lapte
imi fierbe capul
nu e nimeni care sa ma duca
pe marginea apei sarate
ca pe un schilod.

as sta acolo toata noaptea,
fara sa-mi simt greutatea acestui trup
ca pe o pasare moarta.

macar aveam catre cine sa ma intorc
pe o parte, cea goala a patului
si atunci parca eram mai linistit.

dormi tu, Sancho, ii sopteam la ureche
ca bine mai e sa nu te prinda dimineata
treaz...

camion cu motor

cu pat incalzit si cu dus si cu loc pentru mopeta, butoaie, cu radiocasetofon, si e galben si e frumos. e al meu. pentru ca toarce, toarce linistit. nu cere mult.  e usor ca vantul pe autostrada. e ca si cum as avea 100 de cai. ce sa mai, o herghelie dupa standardul locuitorilor din stepele mongole. o avere. iubito, cu 100 de cai am putea trai atat de bine...

poate

mai baiete, imi spuse, ia-ti si tu o femeie
ca oricat de greu ar fi e mai bine asa
decat singur.