london 29

La 14 eram in autogara din Curtea de Arges si la ora 15 in Pitesti. Dupa ce mi-a zdruncinat toti creierii am ajuns la Bucuresti. M-am intalnit cu Andreea pe Lipscani, am discutat despre ce inseamna a fi fericit, fiind la fel de entuziasmata sa auda ca mai e cineva... A venit ploaia, am facut poze pe aleea cu tei din apropierea bulevardului Charles de Gaulle (nu era nimeni in parc si nici pe bulverad), am ajuns la 21:30 in Baneasa, la 23 trebuia sa plece avionul, a avut o intarziere de o ora. La 3 dimineata eram in Londra, la 5 plecam din Luton spre Victoria Station, la 6 dormeam intr-un McDonalds pana la 8. M-am trezit cu un trandafir pe masa si cu lume in jurul meu. Am luat ghiozdanul(ce bine e sa nu ai bagaj) si aparatul foto si m-am dus aiurea pe strazi pana ce am dat de Palatul Buckingham. Atmosefera limpede, nimeni pe strada, doar cativa jandarmi pe cai si ceva muncitori. Si ma gandeam, doua bulevarde, cele mai aglomerate, doua zile, libere, pentru mine, merg singur pe linia de marcaj, si nimeni nu ma opreste pe celebra arteră londoneză dintre Palatul Buckingham şi Trafalgar Square. Mi-am pus palaria din paie pe fata, afara cald, soare, si am adormit pe o banca pana la ora 12. Nici tropaitul cailor nu ma mai trezea, caci sub palarie se formase o atmosfera de solar. Mirosea a pace ca dupa ploaie, a iarba cruda, a liniste, parca si parul meu mirosea a pui de closca. A tunci a inceput sa ninga cu fulgi de plopi. Cand m-am trezit, lumea se stransese ca dupa inviere la portile Palatului, dar mireasa si mirele tot nu s-au induplecat sa iasa la balcon, au fugit cu elicopteru. Asa ca mi-am luat ghiozdanul si am plecat mai departe. La ora 20 deja eram in Cardiff. Am avut senzatia ca ajung "acasa". Numai strazile erau atat de pustii, statiile inchise, nici o masina, parca veneam dupa o epidemie, nimeni pe drum...

ca si muntele de-i munte, inca are doruri multe

Un' te duci tu mielule?

Francisco de Zurbaran Agnus Dei

Cu totii au mancat tacuti la masa din carnea oitei. Si trebuiau sa manance. Cu sughituri, cu noduri in gat, fiecare om de pe fata pamantului trebuie sa manace carne. Sa digere aceasta durere, aceasta instrainare de Tara. Sa manance carne fara sare, carne fara gust, carne fiarta. Sa mediteze la oita lui din copilarie, iar atunci inima sa se intristeze, caci doar asa va spala de pacate. Iar Tata care stia lucrul acesta, pentru ca si el a plans candva pentru oita lui, a mancat primul. Pentru ca Lumea sa traiasca, pentru ca leii sa pasca iarba ca mieii, atunci o oita nevinovata trebuie sa fie sacrificata. Mama care punea tacuta la fiecare in farfurie, isi intorcea privirea ca sa nu planga. Ceilalti frati mai mari, fiecare la locul lui, privreau tacuti la bucata de carne si la scaunul din capul mesei, scaunul acela special mai inalt, facut pentru mezinul casei, care acum statea gol in fata lor...

Iubito, a inflorit magnolia!

In gradinile diminetii D.M

Iar eu...ma gandesc la templul lui Blaga si la cum se deda florarul risipei. In gradinile diminetii, pe sub porti de flori treceam. Patetic, cu un aer anemic si adolescentin, iubind ceea ce nu cunosteam. Numai in covalescenta, ca o fata suferind de febra, cu buzele arse, sub anotimpul marilor tristeti intram. Ce melancolie, ce melancolie...florile au un gust amar. Degeaba vine primavara, atata iarna e in noi...