*

 Un baccio a mezzanotte

https://m.youtube.com/watch?v=M1A2zl3n1Pw

 

 Papusica, mănâncă și albușul de la ou, ca alții Nu au ce mânca. E păcat. Tu ai vrut doua minute! Nu vrei sa mănânc și cojile? Haha rad și îmi aduc aminte de mama. Ca îmi zicea același lucru și nu puteam sa înțeleg cum se satura copiii din Africa si le trece foamea dacă mănânc eu tot din farfurie. 

De când începe sa fiarbă apa mai trebuie sa treacă doua minute. Nici mai mult nici mai puțin. Cu timpul începi sa crezi in obiceiuri, tabieturi, ritualuri, fiindcă in lucrurile mărunte se afla tot sensul vieții.

Spăl vase, strâng masa și dau cu aspiratorul, bag la spălat și întind rufe. Dar un lucru a rămas neschimbat, când se ridica, ia pâinea din prăjitor și baga alte doua felii. De fiecare data. Ma simt ca Moromete in sânul familiei tradiționale. Și nu am sa ii atrag atenția pentru scăparea asta din contract.  Haha 

Criza adolescentina vina cu Pierce in buric și limba! Iar eu ma simt atât de Open minded încât citesc tot ce se poate despre riscul infectării și alte dezavantaje(pentru mine). Poate, poate se răzgândește. Haha 

Sunt zile. Și nopți. 

Sunt zile pentru care nu trebuie sa plătesc cu fericirea. Sunt nopți mai pline ca Luna. Mai calde ca August. Mai coapte ca pâinea. Sunt nopti in care încep sa cred in stele și in semne. Caci atunci se zămislesc pruncii. Îmi zambesc vecinii complice ca și cum ar cunoaste un Adevar pe care eu nu îl cunosc. 

O zi in care bucătăria miroase ca la Mamare la Vâlcea, coji de pepenoaica și semințe coapte in tava. O după-amiaza cu pescăruși. Cu croncănit de ciori. Cu zgomot de tramvai. Cu somn desprins din coasta lui Adam. Cu Venus privindu-l pe Apolo din tabloul lui Botticelli. Cu apusul in perdele. Cu bale ce se scurg pe sânul ei lăsat. Cu zumzet de Albina in jurul micului dejun.  

Marea pare atât de aproape in orașul asta.  Și anticipez plimbările de seara. Terasele de pe Mântuleasa și Plantelor. Fântânile arteziene. Zgomotul motorinelor. Savoarea cartofilor prajiti. Cum pulseaza viața! Ca o zbatere. Ca o căprioară ce renunța la lupta și se lasă prada.  Căci aici este tot secretul.  Abandonul lui Apolo, somnul lui Adam și zbaterea căprioarei. 

“Când cei mai mulți vor sa prindă aripi

Eu vreau sa prind rădăcini” dl. P.

 

Hotarul 

 

 

Dacă as fi o floare.  

O pasare. 

n-as întreba 

as vedea cerul, nimicul, 

apoi iar cerul

As respira 

ca o balena intr-un Estuar

As fi un nas de câine, 

un șarpe 

Sa simt pământul, 

mereu aproape.

 

*

Acest pisicuț se afla in Gratie

El nu are nevoie de Dumnezeu

Când inchide ochii el este Lumina

Când toarce el este Vibrație 

Prezenta acestui moment etern.

 

Tu

    (Canon)

Tu ai in tine, ascunse bine 

niște cuvinte, (ne-cuvinte)

pe care încă, încă... 

nu le cunosti, (re-cunoști). 

Dacă am sa te învăț, cum sa spui 

cum sa inchizi ochii  (cu palmele) 

cum se zice, cum se cânta, (roagă) 

in limba păsărilor, și a florilor  

pe limba florilor, și a păsărilor 

acele cuvinte, (ne-cuvinte) 

sau in orice alta limba (frumoasa), 

o sa te îndrăgostești de mine (de tine?).  

O sa ma confunzi apoi cu dragostea?

O sa ma confuzi apoi cu păsările? 

Cu cerul. Cu viața. O sa fii geloasa!

O sa ma vrei doar pentru tine! 

Ai sa plângi și ai sa razi plângând. 

Apoi o sa imi reproșezi, (ca simți)

ca mai bine nu, (mai bine) nu

ai fi invatat, (ai fi trăit, ai fi simțit)

niciodată acele cuvinte, (ne-cuvinte).

Ca acum blestemi in loc sa Cânți, (sa Cânți) .

Fără sa știi ca eu sunt doar mediul, (oglinda) 

prin care vezi in mine ce e rau (si ce e bine)

Căci nu de mine,  Ci de viața, de păsări

De flori, trebuia sa te îndrăgostești tu .