Dedic acest poem Batranului, prea Bunului Edu'.
Pe o mobră veche, din '83, tușind
a noxe și fum de Carei,
un veteran de război și-un servitor
coboară din Cobră,
mătură praful cu blugii raiați
pe cap ei poartă șepci
de pirați.
În fața lor se-ntinde falnic Orașul
și-un cer de beton.
„Blestemul modern!” rosti Veteranul
ciudat îmbrăcat,
„Vrăjitorii malefici mi-au urzit
alt palat!”
Dar servitorul, mușcând din croissante
cu gura plină,
îi răspunse aproape-necat:
„Stăpâne, nu-ți face griji, e doar o scară
ce grăbnic coboară
pe mic și pe mare, pe laș și viteaz;
toți vor să prindă un loc de șezut
în Metroul de azi.”
Dar Veteranul, Bătrânul, cu fruntea-nainte,
răspunse mai aprig:
„Oameni simpli ca tine nu văd semnele
Sfinte!
Uite, Sancho,” – căci așa îl chema pe servitor
„cum toți trec cu chipuri pierdute,
cu ochii-n oglinzi,
cu frunțile albastre, de vrăji cu pisici!
Dară eu, prin puterea Dulcineei,
privirea din flăcări
voiesc să le-o 'nalț mai sus ca un Zmeu!”
Și Vetereanul
privea la mulțimi, cum coborau tot mai adânc
sub un cer de beton.
„Stăpâne,” răspunse Sancho, ușor agitat,
„scările astea nu duc în jos,
căci le-ați ales pe cele ce urcă, se pare,
spre alte tăceri!”
Bătrânul tresări, si un steag vechi, prăpădit
spre Cer înălță:
„Nu e greșeală! E semn de bun augur,
o chemare adâncă
mai veche ca timpul, la luptă, Sancho!
La luptă!”
„Señor, vă rog, nu vă-nșelați,
e doar o scară – nimic magic în pașii rulanti !”
Pe scări, el striga și mai tare:
„Să mergem nainte!
Să scoatem din flăcări viteji curajoși!”
Dar Sancho, mai aprig, cu ochii sclipind,
răspunse râzând:
„Stăpâne, ai apucat-o pe partea greșită!
Scările astea, iată, vezi bine,
în loc să coboare... mai că ridică!
Bătrânul mergea înainte cu pasul grăbit,
lăsându-l în urmă
pe Sancho zis Panza, mușcând lacom
din croissante:
„Opriți-vă, Timpuri vrăjite!
Sunt Don Quijote de la Mancha,
Cel care s-a lupta cu Moartea!"
"Prea Mărite Stăpâne," ii spuse plictisit
cu batjocura-n glas, servitorul
"Timpul nu-i rupt, și Lumea nu-i hârbă,
doar că, Stăpâne, nu v-ați pus ca tot omul,
pe partea cea bună!”
Caci el cobora pe-o scară ce urcă,
si timpul ramase, astfel, in buclă.
Și oamenii treceau, râdeau, privind cu dezgust
un om simplu la vorbă , visând la bravuri...
Și scara rula, și toți coborau
sub un cer gri de beton
numai unu singur, de nebun,
mergea contra-timp, pe numele lui,
Cavalerul Tristei Figuri.
*
