marți

Cavalerul Tristei Figuri

Dedic acest poem Batranului, prea Bunului Edu'.








Pe o mobră veche, din '83, tușind

a noxe și fum de Carei,

un veteran de război și-un servitor

coboară din Cobră,

mătură praful cu blugii raiați

pe cap ei poartă șepci 

de pirați. 

În fața lor se-ntinde falnic Orașul

și-un cer de beton.

 

„Blestemul modern!” rosti Veteranul

ciudat îmbrăcat,

„Vrăjitorii malefici mi-au urzit

alt palat!”

Dar servitorul, mușcând din croissante

cu gura plină,

îi răspunse aproape-necat:

„Stăpâne, nu-ți face griji, e doar o scară

ce grăbnic coboară

pe mic și pe mare, pe laș și viteaz;

toți vor să prindă un loc de șezut 

în Metroul de azi.”

 

Dar Veteranul, Bătrânul, cu fruntea-nainte,

răspunse mai aprig:

„Oameni simpli ca tine nu văd semnele

Sfinte!

Uite, Sancho,” – căci așa îl chema pe servitor 

„cum toți trec cu chipuri pierdute,

cu ochii-n oglinzi,

cu frunțile albastre, de vrăji cu pisici!

Dară eu, prin puterea Dulcineei,

privirea din flăcări

voiesc să le-o 'nalț mai sus ca un Zmeu!”

 

Și Vetereanul

privea la mulțimi, cum coborau tot mai adânc

sub un cer de beton.

„Stăpâne,” răspunse Sancho, ușor agitat,

„scările astea nu duc în jos,

căci le-ați ales pe cele ce urcă, se pare,

spre alte tăceri!”

Bătrânul tresări, si un steag vechi, prăpădit

spre Cer înălță:

„Nu e greșeală! E semn de bun augur,

o chemare adâncă

mai veche ca timpul, la luptă, Sancho!

La luptă!”

„Señor, vă rog, nu vă-nșelați,

e doar o scară – nimic magic în pașii rulanti !”

 

Pe scări, el striga și mai tare:

„Să mergem nainte!

Să scoatem din flăcări viteji curajoși!”

Dar Sancho, mai aprig, cu ochii sclipind,

răspunse râzând:

„Stăpâne, ai apucat-o pe partea greșită!

Scările astea, iată, vezi bine,

în loc să coboare... mai că ridică!

 

Bătrânul mergea înainte cu pasul grăbit, 

lăsându-l în urmă

pe Sancho zis Panza, mușcând lacom 

din croissante:

„Opriți-vă, Timpuri vrăjite!

Sunt Don Quijote de la Mancha,

Cel care s-a lupta cu Moartea!"

"Prea Mărite Stăpâne," ii spuse plictisit

cu batjocura-n glas, servitorul 

"Timpul nu-i rupt, și Lumea nu-i hârbă,

doar că, Stăpâne, nu v-ați pus ca tot omul, 

pe partea cea bună!”

 

Caci el cobora pe-o scară ce urcă,

si timpul ramase, astfel, in buclă.

Și oamenii treceau, râdeau, privind cu dezgust

un om simplu la vorbă , visând la bravuri...

Și scara rula, și toți coborau 

sub un cer gri de  beton

numai unu singur, de nebun, 

mergea contra-timp, pe numele lui, 

Cavalerul Tristei Figuri.  

 


                           *


 

sâmbătă

The history of mankind



OoO
OoooO
OoooooO
OoooooooO
OoooooooooO
OoooooooooooO
OoooooooooooooO
OoooooooooooooooO
OoooooooooooooooooO



_________________________________
Gingis Han Mao Stalin Hitler Idi Amin Pol-Pot

vineri

Lampa lui Aladin

Ma face sa cred ca în viitorul 

apropiat 

Vei putea vorbi cu mine 

Asa cum Tanti Niculina chema 

morții 

Urinand pe argint viu

La miezul noptii.

când vor întreba de mine

Nepoții 

Cum a fost când a fost? 

 

Spiritul meu

închis în Anticamera 

Ca in cutia 

Pe care ai îngropat-o

atunci când te-ai mutat 

din cartierul evreesc

ai pus în ea, 

îți mai aduci aminte 

O șuviță din parul tau, 

Dintele de lapte 

Chiloțeii albi pătați 

De sânge. 

 

Iată, am scris aici tot, 

Si atunci când vei întreba 

Oracolul de sub Ocean

Am sa prind iarăși viata  

ca duhul lui Aladin din Lampa 

Te voi întreba duios 

Ce te doare, prea frumoasa, 

Tânără Domnita? 

ce dorinta

vrei sa îți îndeplinească azi 

Sufletu meu bătrân? 


Nostalgia

Ca si cuvintele au inima 

și viața lor

O știu de la Statistica

acestui blog 

Fiecare poezie bate 

pentru un cititor 

In linia frântă

a suisurilor și coborasurilor

Dar bursa trăirilor 

O ia tot mai în jos 

Pana întra în stop cardiac 

Caci [aproape]

Nimeni nu mai citește  

Versuri

Toți privesc pe tiki-taka

clipuri mai scurte 

ca viata 

Numai tu prietene 

Te incapatanezi sa resuscitezi

Ultimul meu poem

Ca un Zeu al Olimpului 

La care nimeni,

Nimeni nu se mai închină. 


marți

stele ***

 ***

Dacă n-ar fi viata 

[care sa ne aducă împreună] 

ne-am îndepărta atunci ca stelele 

mistuiti

de propria noastră căldură.


***

Dacă n-ar fi viata

[acest univers concentrațional] 

care sa ne supună voința 

atingerilor 

n-am ști atunci ce e, iubirea.


*

și totuși, omul e o ființă timida...


duminică

Bătrânul

Bătrânul s-a întors. Mai bătrân decât cuvintele ce le poarta în buzunare. Din margele ne va ridica o Catedrala cu vitralii. Ne vom închina iar la chipul fecioarei ca în vremurile bune. 


Bătrânul s-a întors din tranșee al treilea an dupa scripturi. Nu îl întrebati ce a văzut cu ochii, ce a pipăit cu palmele. 


Bătrânul s-a întors ca la propriul mormânt. Sa își vadă chipul în oglinda căci a fost contemporan cu norii, cu pietrele, cu primele noastre cuvinte...