Mi-a
cră. pat. e-cranul
și
literele toate
s-au împrăști at
ca niș te măr g E l e
Ciocoii au intors capul
Eu
strangeam l i t e r e l e
de pe jos
sub privirile lor ucigașe
așa cum
strângeam lacrimile in palme
când m-a bătut
Doamna.
A mare de tipar
D mare și d mic
I fără punct ...
V-ul îmi lipsea
cel mai mult...
*Atunci am mâncat cu sughițuri cereale cu lapte.
Și litere colorate pluteau
pe suprafata alba
a milk-ului.
Și in supa de tăieței la plic
mi-am înecat toate
Lacrimile.
Trece
mașina de spălat
nu se mai oprește
Trece
vibrează
cestile
Trece
bucătăria asta
fără ferestre
e bine
așa e bine.
* acum trage o linie • /:)
Poate ca nu e atât de rău
Sa uiți...
Sa uiți toate durerile Lumii
Dar a venit toamna
și ai uitat frunzele in copaci
trăiești ca strugurii
inconștient de parfumul lor
Indiferent
cand cade bruma
Ti-e cald, ti-e foame
și ti-e sete
Vezi lumina soarelui,
simți apa
Și totuși nu zâmbești
decât la Luna.
---
Perhaps it’s not so bad
To forget…
To forget all the pains of the world.
But autumn has come,
And you’ve forgotten the leaves
on the trees.
You live like grapes,
Unaware of their fragrance.
Indifferent,
When the frost falls.
You feel warm, hungry,
and thirsty.
You see the sunlight,
You feel the water,
And yet you only smile
At the Moon.
---
Țineam cuvintele
in mine
Așa cum tineam aerul
in piept
cand am fost îmbrăncit
de fratimio
in apa deversată a canalului
Așa înveți sa înoți mi-a zis
râzânjind
când am deschis ochii
Tineam fricile ascunse
sub perna
ca pe o bucatica de ciocolata
învelită in staniol
Înghite, mi-a spus mama.
O sa iti îndulcească
teama
Și frica de moarte
Dar cuvintele nu erau
făcute
sa plânga sau sa rada
Nici măcar sa aline
fricile
Cuvintele erau
pentru negustorii de vite
Pentru samsari
si vânzătorii de suveniruri
Cuvintele erau
doar atât cât sa cumpere
și cat sa vândă.
I was holding the words
inside me,
just as I held air
in my chest
when my brother
dunked me
in the canal's flowing depths.
"This is how you learn to swim,"
he laughed
when I opened my eyes.
I kept fears
hidden beneath my pillow
like a piece of chocolate
wrapped in foil.
"Swallow it," my mother said.
"It will sweeten
your dread
and the fear of death."
But words weren’t meant
to weep or to laugh,
not even to soothe fears.
Words were
for the cattle traders,
for middlemen
and souvenir sellers.
Words were merely
enough to buy
and enough to sell.
Buna ziua,
pentru început vom face
cunoștința
cu o frunza de gutui
Apoi cu o sanie
și o căruță fără roate
Nu, nu sunt bolovani in vale
E doar o turma de oi
pe dreapta vedeți un camp
de cartofi
o piramida de sfecla
de zahar
O casa fără flori la balcon
Un deal și o vaca
Atenție!
cad mere din pom!
vom trece pe lângă un stâlp
de curent din '89
Va rog sa nu îl tratati ușor
cu indiferenta
merita și el sa fie fotografiat
doar ne-a adus
Lumina
in ultimul sat din deal
un nor in forma de porumbel
maine va fi o zi cu pace
Uite,
Un cuib de berze,
alt cuib
mai multe cuiburi.
nu, ei nu sunt urșii bruni
pe cale de dispariție
sunt doar niște țigani Căldărari
cu ochi, cu mâini, cu doua
picioare
ca și mine ca și Dumnezeu.
sigur ca mănâncă
ciocolata ...
dar și cozonacul le place.
Azi mergem spre Soare
dragii mei
Mergem spre Soarele-
Răsare
Lasati-va aici la intrare
bagajele
Dimineața e aproape
Ne vom face
ochelari din radiografia
Plămânilor
Mergem spre Soarele-
Răsare
Sa aveti mare grija
la trepte
Sa nu va scrintiti cumva
Vreun an.
Mergem spre Soarele-
Răsare
Ne vom lega la ochi cu
fulare
Și ne vom cauta cu brațele
Intinse
Pana ne vom regăsi
unii in altii.
Azi mergem spre Soare...
Din lutul femeilor
adormite
Ne-am făurit potire
si-am
acoperit cu pământ
ochii
sa mirosim
iar
albastrele flori
ale noptii.
*
pe zidurile cetatii
am văruit
aripi
de arhangheli
caci
din beția lor
din Gratie și din Amor
rămase
doar cojile de portocale.
*
dimineața in zori
nimeni
nu-și mai aduse
aminte
Istoria primelor,
primelor
Noastre cuvinte.
Dincolo! le zic...
și le arat cu degetul
spre țărm...
o nostalgie îmi furnica
obrajii.
Dincolo! le zic...
și un miros de frunze arse
îmi umezește ochii
dincolo...
de acesta poarta ruginita
e Paradisul...
un murmur de voci
un freamăt
peste care se așterne
ca o zăpada,
Linistea!
Aici ne vom opri
timp de noua apusuri
ca sa ne obișnuim cu briza
cu aerul prea oxigenat
cu delirul si cu binele-de-mare
vom purta ochelari
vom privi de trei ori pe zi
Soarele-Răsare
pana ne vom adapta ochii
la Lumina
pana vom ajunge
sa distingem mai întâi degetele
de umbrele copacilor
Palmele de atingeri și buzele
de tâmple.
Vom sta aici timp de noua
răsărituri
pana vom deveni
la fel de ușori și transparenți
ca visele noastre
pana le vom recunoaste
in răsaduri,
pe mamele noastre.
Sunt trei industrii mari și late
In noul nostru Paradis,
căci
Dumnezeu a decis,
in mila Sa
Și a deschis larg portile
Raiului
La tot felul de gura-casca.
Prima industrie,
poate si cea mai profitabila,
e cea de pe lângă fabrica
de vise.
Aici vindem cele mai multe
Frunze-de-baobab
Și pipele-bătrânilor meșteșugari
sunt la mare cautare.
A doua, dar nu mai puțin profitabila
E industria facerii-de-bine
Se vinde
Argila-unturoasa luată direct
de pe coapsele femeilor
noastre
flori-de-nu-ma-uita
si o mica raza-de-speranta.
Insa, eu lucrez in industria
Gura-casca
Vând magneti cu nori
si Catedrale
Umblu din loc in loc
Ca un comis voiajor și le arat
Unde am șezut și am plans
Cu bătrânii mei
Unde ne-am înălțat doua palme
Deasupra pamantului
Cum se uscau frunzele de Baobab
Înainte de a le arde
In candele
ce chemau candva spiritele.
Nu pot sa ma plâng de job
sunt... ca un cer gri
Neutru la toate amintirile
Privesc pasiv
La toate mirările și exclamațiunile
de uimire.
Oricum, din vechiul Paradis
nu a mai rămas decât
o tiribomba.
Pe care scrie, strict
Accesul interzis!
Vând cele mai frumoase
cuvinte
Le voi păstra doar pe cele mai
dureroase.
Oricum nu le vrea nimeni...
Mai scot la vanzare
si alte trăiri
ca cele cantate la harpa care
Mi-au ținut iubirile
mereu,
mereu aproape de Mare.
Vând,
Un pastel decorat cu flori albe
de prun
vând iernile geroase
in nuanțe gri de nostalgii
târzii.
Vând tot ce se poate vinde
Amintirea
primelor, primelor noastre cuvinte
Vând
primii mei pași și nodul
de la cravata.
primul sărut, primul orgasm
Cuvintele
scrise la beție care m-au ridicat
doua palme deasupra
pamantului.
Le voi păstra doar pe cele
care
m-au trădat atunci când ai plans.
vând noptile de pe scarile
bisericilor care
mi-au adus linistea zidurilor.
Și vând anul înscris pe o piatra
de aducere aminte.
Vand zâmbetul din poza
de absolvire
Nu păstrez nimic pentru mine
nici măcar
umbra nucului din copilarie
Nici măcar
soarele bland de Octombrie
Culoarea ochilor
Numele pe care mi l-au dat
Sfinții
cu toate drepturile de autor
ochiul care rade,
îl vand
la pachet cu albastrul
Cerului.
Vând doua versuri la prețul
unui răsărit de Soare.
Un chilipir.
Cuvintele vor sa
migreze [...]
Si-au fact bagajul
Si au plecat
Migrați!
Le-am spus [...]
lasati-ma singur
Migrați !
cât încă
Se mai poate [...]
Caci iată,
vine iarna [...]
Peste durerile
Pe care
[...] nu vreți
Sa le mai înțelegeți
nu vreți [...]
Sa le mai purtați in spate
ca pe o povara
[grea]
Oricum, sunteți
Din ce in ce mai [ rare ]
Împușcat
de nu știu [...] ce
[Realitate]
Jeleuri
Bomboane
Unghii
pastelate
Baloane
Excuse me, where is Dm?
Eu?!?
Nu știi nimic despre femei,
Fraiere!
Bomboane
Jeleuri
Baloane
Și ochii tai
AlbaștriTurcoaz.
Nu știi nimic despre femei,
Fraiere...
Și
Totuși, aceste versuri îți vor ridica
Moralul.
Și
Totuși, încă mai visezi la jeleuri
colorate.
In vitrinele
magazinelor
Din centrul
s-a lăsat toamna
Vechi
Al
Sunt la fel Brașovului
de pierdut
ca un
Imigrant nepalez
EU
ATENȚIE
CAD
J
O
C
Tetris cu aceste
CUVINTE
unele
peste
altele
In cautarea Sensului
Stării
Fără spații
De
Sine
Stătătoare
stăriidesinestătătorare depusepefundul paharului depusepefundul oceanuluiplanetar CUVINTE CAD
Era Duminica,
apoi a urmat o seara și o dimineața,
așa a apărut
Dintr-o tragica beție in Vama
ziua de Luni
Și Vara a fost închisă cu obloane
de lemn si de fier,
Ca o grădina a raiului păzit la intrare
de doi îngeri cu ceafa lata,
și tatuată
Imbracati in tricouri negre,
mulate pe bicepși
Pe care scrie mare: Security.
Și pe usa de la ultimul etaj ce da sus
pe acoperis, sta scris:
Accesul persoanelor neautorizate
Strict Interzis!
Numai tu, iubito, cu legitimația ta
atârnată la gat
cu cardul de metal de la Corporație
Numai tu
mai poți deschide inca o data porțile
Paradisului Pierdut
Numai tu
mai poți intra oriunde in mine,
in camera de serviciu,
In arhivele și holurile Securității
In Anticamera D.
Numai tu ne mai poți feri
de Ochiul Vigilent
care ne monitorizează mereu
Atingerile.
Intr-o zi de Mare Sărbătoare
La răsăritul celui dintâi Soare
imi aduc bine aminte
Ca și cum nu s-ar fi întâmplat
cu 7485 de ani in urma
Pentru ca femeile,
cumințeniile pamantului
așteptau ca cloșca pe oua
cu respirația din ce in ce mai greoaie
vânturile de vest care aduceau
valurile de toamna
cerul se întunecoase la miazănoapte
De nori negri prevestitori
Ce ar fi putut sa atraga după sine
furtuna care sa le spele
de pământul ce prinsese
o crusta și care
le zbârcise pielea și tinerețea
eu priveam satul
de pe înălțimile falezei, unde
bătrânii își întindeau la uscat
mrejele
Un loc ciudat și mai puțin cunoscut
ca o mahala
care te atragea prin haosul culorilor
Și al mirosurilor curioase
de mâl și alge,
de peste, de ulei rânced
și de tot felul de prăjeli
de unghii arse, de carne pârlita
de cheratina și de urina.
Inima îmi bătea tot mai tare
Curios din fire
Nu ma puteam abține sa nu trec
dincolo de Hotar
Unde statea aproape sa cada o poarta
veche si scorojită
ce delimita uscatul de apa,
Plaja de Mare
și pe care scria, nu știu de ce
Accesul strict interzis peroanelor
neautorizate!
Și recunosc, in Paradis, nu exista
un loc mai fascinant
Ca cel de la marginea hotarului.
*
Era intr-o zi de mare Sărbătoare
Îmi aduc bine aminte,
căci era timpul
celui de-al doilea răsărit de Soare
Sau dacă vrei sa privești
lucrurile
asa cum le privesc eu acum
cu nostalgie
Era mai de graba apusul primului
răsărit de Soare
Cand bătrânii își fumau linistiti
Piple cu frunze uscate, frunze alese
de Baobab pe care
Veverițe și pisicuțe se cățărau
De jur împrejurul trunchiului
a cărui grosime avea,
nu exagerez,
exact douăzeci și patru de brațe
vanjoase
Era o zi de mare Sărbătoare
îmi aduc bine aminte ca și cum
Totul s-ar fi întâmplat, nu in vis
Ci aievea, chiar ieri
la Răsăritul celui de al treilea Soare
când m-am aventurat iar
Atras de acel miros de carne
Si friptane, de sânge
de sudoare și de transpirație
Cand m-am decis sa trec Hotarul
dincolo...
Unde nu putea fi decât viața oarba
Neîmblânzita de copitele
Cailor de lupta
Unde nu putea fi decât puterea
bratelor cu care
prindeam juninca de coarne
Voința mea sălbatică cu care trezeam
Ursul din hibernare
cu care am scos lupii din întunericul
pădurii
și le-am dat sa-mi manance
din palme
Era voința mea cea puternica
care ma domina
Care privea încă o data de pe înălțimi
satul din vale
Căci numai eu cunosteam,
de aici, de sus
Iubirile omului și linistea lui
de veacuri
Numai eu recunoasteam in sat
Paradisul pierdut.
Numai eu îl vedeam, pentru ultima data
In linistea iubirii Sale
Căci ceva se schimbase iremediabil
in mine, ca o cădere
Ceva ma atrăgea spre adâncuri,
dincolo de Vama
Dincolo de poarta ce mi se deschidea
ca o vraja a Marii...
In Paradis, nu e vrăjeala,
e pe bune
chiar așa cum se zice
si se spune
de mai bine de sapte mii
de cicluri complete de valuri
In mijlocul satului
Crescuse un Baobab pe care urcau
și coborau ca intr-un vis
tot felul de jivine jucăușe
pufosenii colorate
ghemotoace
Faceau tumbe si cădeau
Unele peste altele
Ca apoi sa se cațere pana in vârf
Și sa se piardă in necunoscut
Și din ramurile lui
Bătrânii își faceau pipe lungi
de aproximativ douăzeci si patru
de șchioape
Și fumul lor se ridica la cer
Ca o rugaciune
Asta ii plăcea mult, se pare,
lui Dumnezeu
Care a decis in dreptatea Lui
Sa nu ne mai Ispiteasca
Cu femei dezbrăcate si alte fructe
Interzise de Lege
De aici și vorba aia, din Paradis,
nimeni nu scapă...
*
Se întâmpla ca o fata
frumoasa
Cu parul ca mătasea broaștei
pulpele transparente
Alchimie
dintre Lumina și grăsimea
pamantului
cu tălpile sărutate de țărână
Sa se taie intr-o scoica
ce tocmai își deschisese pântecele
sa-i ofere ofranda frumuseții
o perla roz
Atunci, bătrânii satului
Culegeau frunzele Baobabului
Le uscau la cel de-al doilea
Răsărit de Soare
Și dacă te înțepa un scorpion
din întâmplare
sau un spin de trandafir
ce te-ar fi golit
de albastrul cerului
Daca ai fi călcat peste pui
de năpârcă
frunzele peste care bătrânii suflau
ceva pulbere de stele
te-ar fi vindecat cât ai fi zis:
Sine-sinu-a-du-N-ai, Sinu-a-Te!
*
in fiecare dimineața copiii
Cerului
Aveau obiceiul sa manance
o lingura de argila unturosa
albastra
polen din flori-de-nu-ma-uita
și o raza din primul Soare
de Mai
sigilată cu ceara de albine
in faguri, zaharisiți
păstrati la răcoare in cămara
cu ferestrele orientate
spre noapte
Bătrânii luminau cu ceara
barurile de pe plaja
fumau cu pipele lor lungi
de aproximativ douăzeci și patru
de șchioape
frunzele uscate de Baobab
pana se ridicau
doua palme deasupra pamantului.
*
doar atunci, in acea înălțare
am văzut pe fiii Cerului,
Plangand...
E prea mult! Prea mult...
Coboara-ne din Cer,
Luceafăr blând...
Ochii ne ard!
spuneau ei, plangand...
imbratisarea ta ne sufoca
Coboară-ne iarasi cu picioarele
pe Pământ.
Și hainele lor se aprindeau ca un fitil
de artificii
de focul Duhului Sfânt.
*
Și plângeam și eu cu ei.
Târziu, foarte târziu
am invatat sa ma folosesc
de cuvinte
pana la vârsta de 136 de ani
nu am avut nevoie
sa ma exprim altfel decat
prin Sfere
mi-e greu sa va explic
chiar și azi
in cuvintele cele mai simple
sentimentele
cele mai complicate
Pe care le simteam si trăiam
Ce pot sa va spun
cu certitudine, e faptul ca,
multă vreme nu m-am folosit
decât de mișcările
dansului
La fiecare sărbătoare
purtam toți in mâna dreapta
O sfera de Lumină
La unii era verde, la alții albastra
Roșie sau violet, roz
isi schimba culoarea in funcție
de stare și moment
In diferite culori nemaivazute
Și toate iubirile, visele
dorințele noastre
Se descărcau ca un fulger
In aceasta sfera
ca intr-un cocktail exotic
Iar la finalul petrecerii
făceam schimb
cu cel de care ne îndrăgosteam
Si acel moment intim,
singular, unic
Putea fi conectat instant
La trăirile, dorințele, plăcerile
noaste pana la orgasm.
Tocmai de-aia îmi e atât de greu
Sa ma folosesc de cuvinte
Sunt prea sărace
Spun prea puțin din dorul
Ce îl simt in mine
Așa ca singurul și cel mai fidel
mod de a va descrie
Nostalgia ce ma cuprinde
Îmi rămân totuși, aceste versuri
desperecheate și sărace.
Trei Sori se învârteau din zori
pe cerul nostru
Un soare portocaliu de Mai,
blând
ca o sărutare pe umărul tau
stâng
care trăgea după sine
înlănțuit in cutii de conserve
și doze decolorate
de bere
Un soare canicular
de vara
și-un somn de amiaza
Mai însetat ca oricare Soare
de apa și de sare
Care însă și el trăgea
după sine norii
ca trena alba a unei rochii
de mireasa
și un Soare de Octombrie
Verde crud
Cu miros de iod, de frunze de nuci
frământate
între degetele tale
așa ne petreceam noi veșnicia
zilele erau egale
cu trei răsărituri și trei apusuri
fiindca bătrânii
ridicau mainile deasupra
capului
și dădeau Soarelui sa bea
Apa de mare
din palmele lor albastre
Soarelui ii este dor si sete
de Mare
Noi îl ridicam in fiecare
dimineața
cu mâinile noastre
din locuința Întunericului
spuneau ei
Bolborosind niște șoapte
și cuvinte aiurea
Și nu înțelegeam cum poate
exista undeva
Aceasta Locuința Misterioasa
căci peste noi cădea
mereu
Lumina Soarelui Răsare
Si nici o umba
nici o urma de indoiala
nu ne putea scoate
din linistea noastră seculara.
A venit Ioan cu trenul
sa tăiem porcul cel graszise tataE mai bine, spune Scriptura,
sa renunțați
La porc
Are grăsime multă pe burta
și sincer nu e
prea sănătos
Ce bine ca atunci Dumnezeu
a despicat copita
Bovinelor
Și le-a împărțit stomacul in
patru camere ca sa
rumege
Ca sa le putem mesteca mai ușor
prin mașina
de tocat carne
Eram toți la masa si ultimul
a intrat fiul cel mare
Ioan risipitorul
Când mama a înfipt furculița
in ochiul boului
Și i-a zis
Ia și mănâncă,
dar el
s-a așezat cuminte langa
castronul cu creiere
Cu mujdei de usturoi, piper,
cimbrisor și boia
de ardei.
Maine, al' mic, David, va mânca
limba cu măsline
in foi de dafin.
De atunci și de apoi fiul risipitor
a devenit profet,
iar eu limbut
mare poet.
La porțile raiului bine ferecate
de atâta Slava
și Glorie
Arhanghelii s-au imbatat
cu Har
și au lasat sa intre grămada
păcătoșii
doar un câine vagabond
mai latră
la sânii și la buzele noastre
ca la amintirea
unui paradis demult pierdut.
*
Pe ulițe umblam despletite
Și desculțe
Prin viile Domnului Iisus
ne sărutam
Și in livada cu piersici
infloriti
Ne arătam fără rusine nude
goliciunea
Când ne strigau Sfinții Părinți
Lorelai, Adelaida!
Haideti acasă ca se răcește iar
supa de brusture.
ChiștoacelepastileleȘi gunoaieleStrigau
vrem la Mare!
ToxiinfecțiiAlimentare
Hamzii
Știuleți
cartofi prajitiShaormaCu de toate
Vrem la Mare
Numai pescărușiiVomitauIn dispreț Mareași visau
la Dâmbovița.
Femeile, toate complet goale
Se întindeau
Ca niște balene eșuate
pe nisipul fierbinte
cu fundul spre soare
soldurile,
untul pamantului
pântecele,
depozitar al tainelor
sânii
parguiti ca niște smochine
gata sa crape
Așteptau sezonul de împerechere
și valurile cu ape
minerale
Prin care se înfiripa
asemeni unui bec in soclu
Lumina Duhului Sfant
Dar marea era calma
ca un lac înghețat
Nici un val,
nici o boare de vant
Bătrânii satului
Au scos iar oalele de alama
la streasinile colibelor
Au suflat aer in cenușa amorțită
Și au dansat pana la răsărit
Căci in Paradis nu se mai auzise
râsete dolofane de copil
Nu se mai se auzise plânsete
răsfățate cu lapte din țâțe de mâțe
de mai bine de 100 de ani
au săpat cu mâinile goale
pan' ce-au dat de Stele'n ape
Și pentru ca arșița amiezii
risca sa topească toată grăsimea
si corpul gras acumulat
timp de sapte cicluri complete
dupa cărțile sfinte
Femeile au fost învăluite
Cu nămol din ghiol
Pământul respira iar prin porii
acestor ființe plăpânde
In așteptarea următorului sezon
de împerechere.
Strategia mea
e mult mai simpla
Strategia mea e
Ca tu sa revii
Mereu aici
Sa ma urmaresti
sa îmi dai Like
Și sa te abonezi
La visele, la fricile
și la iubirile mele.
Abia apoi
te vei lega de taina
acestor versuri
însingurate.
(dupa Mario Benedetti)
Intr-o dimineațaValurile au adus la malO creatura cu sangeleAlbastruPe semne, au spus atunciCititorii in steleNu suntem singuri pe LumePe semne, au spus atunciBătrânii satuluiDumnezeu nu ne-a uitatCei mai curajoșiȘi-au făcut plute din catargeplutind zile si nopțiCurenții i-au adus înapoiNimeni nu scapă din PradisAu spus ei dezamăgițiAtunci bătrânii satului au pusoale la streașiniSi au dansat in jurul foculuiPana dimineațaIn departare bubuia cerulSe aprindea marease imbatasera toți de speranțeDeșartecăci încă nu stiau ce înseamnăMoartea.
Marea respira
cu fiecare val
pantecul tau
Se retrage
între coaste
cu fiecare
atingere
Pe cer un avion
survolează plaja
cu un banner in coada :
"ești atât de frumoasa !"
Cu unghiile tale
Impracticabile
Cu privirea ta
rece ca gheata
Cu degetele-ti
Fumegând
Și cu buzele
bine conturate
ca nu cumva
sa uitam
de limita
ce ne desparte.
Când toți pleacă și obloanele
Sunt bătute in cuie
Rămânem noi, sa strângem
Paharele goale
Rămânem noi si marea
după furtuna
ca niște pirati naufragiați
pe o insula pustie
Pe mal un cort de circ
abandonat
un generator vechi de curent
se porneste
tușind, înecându-se cu motorina
la sfârșit de săptămâna
păpușarii și saltimbancii revin
iarasi la viata
cutiuțele muzicale invart papusi
cu parul de zahar
cu zâmbetele încremenite
Torțele agățate sub umbrare
pâlpâie timid
plaja se animează iarasi
de cei fără chip, fără de vârsta
ne aventurăm
pe calea deschisă de Luna
despartindu-ne apele in doua,
și noaptea
delfinii migrează in salturi
alături de noi, visătorii,
condamnați sa vaslim spre Soare
Nu mai avem ochi in orbite
ci doar o durere
când deschidem pleoapele
învârtim mandale, caleidoscoape
hiptnotizam păsări călătoare
se ne pice din cer
veștile
citim viitorul in maruntaiele
balenelor naufragiate
din Paradis, nimeni nu scapă
goi și plini de sare
cautam promoții
in doape de peturi aruncate
însă mereu fără noroc
din ele facem salbe
și covoare
ne întindem pe nisipul fierbinte
ca șopârlele
așteptăm valurile
sa ne fecundeze femeile.
Amintirea zâmbetelor tale
tot mai vagă
Nu mai sunt atât de sigur
ca te-as recunoste
De aici, de acolo, sau poate ca
din alta viața.
Poate dacă as inchide ochii
Mâinile mele
Și-ar aduce atunci aminte
de sânii tai
Poate dacă as inchide ochii
nasul meu
ti-ar adulmeca urma pașilor
in briza marii
și poate ca te-as lătra furios
ca un turbat
Te-as trezi inapoi din adâncul
mea somn
cu scârțâit de catarge si strigate
înăbușite
de copii împinși de valuri
La țărm
cu pescăruși zburând razant
peste tristeți.
