duminică

De dragoste









Astăzi e ziua in care Îți voi purta perlele 

E ziua pe care o vor sabatorii toți bărbații 

Care te-au zidit de atâtea ori in temelia casei 

E ziua in care ne vom ierta bunicii care 

Te-au lovit din burta sperând ca vei fi băiat 

Astăzi e ziua in care, iubito, ma voi îmbraca

In eșarfele tale, îți voi purta rochițele scurte

După care te-au fluierat bădăranii și ai plans 

Când ai fost urmărită pana sus in scara blocului 

E ziua in care îmi voi epila picioarele pe care

Le vei saruta și le vei îmbrățișa cu parul 

In seara asta voi ieși cu tine pe tocuri sa nu

Îți mai scrintesti glezna pentru a fi apreciata

Îmi vei face unghiile cu oja rosie si buzele 

ochii cu creionul ca in fiecare dimineața 

Ma vei trage de par si imi vei șopti la ureche 

Cuvinte vulgare ca apoi sa ma iei in brațe 

In noaptea asta o sa simt ce simți si tu 

Taina de a fi vulnerabil, de a te lasa dominat 

De a te oferi ca un pământ roditor și fertil 

Pentru păcatele mele si pentru ale Omenirii. 






De dragoste statornică


La stânga de mine, trecutul

Seamănă cu tine 

In fata mea, prezentul 

Ca unui comis voiajor 

Mi-ai spus ca nu ai nevoie 

De un congelator

Nici de o mașina de spălat

Nici măcar de un aspirator 

Nu intra intr-o valiza 

Nici intr-o casa foarte mica

Cu fereste albastre 

Totuși, am insistat eu

Ca un adevărat om de vanzari 

Salvează-mi numărul

Pentru zilele lungi de vara

Pentru serile in care 

Poate o sa ti se facă dor

De un țărm pe care 

Sa îl numești in sfârșit 

Acasă. 



Dacă s-a dus weekendul

Nu trebuie sa iti salvezi lacrimile 

Pentru alta zi 

Pentru ca voi fi aici și mâine 

*

https://youtu.be/XXYlFuWEuKI?si=36xSdomBINc_0jaU

sâmbătă

La supermarket. 

Iau niște zahar la oferta. Ma vede un om mai in vârsta și greu de burta. Sefu', cât e zaharu? 3 lei 60. Pune-mi și mie un bax. Ha! De când a ajuns Sefu' sa ia ordine de la subalterni? Îmi zâmbește și se apleacă singur după zahar, surprins ca nu tine fenta. 

Sunt șef peste manipulări. Peste ispita de a fi om bun. Sunt șefu' la bani. Sunt șef peste zilele fără chef. Sunt șef peste munca mea. Sunt șefu propriului destin. Sunt șef peste trăiri. Și peste psihologie. Și mai ales sunt șefu greșelilor mele, pe care la Grațiez. 


vineri

De dragoste grandiosa

Și Caldura din seara asta ma îmbracă. Caldura degajată de zidurile Bisericii Domnești, de asfaltul încins, de pietrele care au ars in iubire toată ziua. As putea sa umblu gol prin grădina, sa alerg pe strada și nu m-as rușina. As fi îmbrăcat in duhul Tau cel sfânt. 

Poate ca azi e ziua. In acest delir as putea sa ma ridic doua palme de-asupra pamantului, sa sfidez legile Tale.  Ce bine e sa scap de greutatea acestui pamant. Pentru o zi sa ma consider Grandios. Ca Ronaldo când da gol. Ideea e sa nu imi folosesc niciodată supra-puterea. Sa trăiesc mereu ca un Om. Sa nu ma las ispitit de priviri. De zgomote. De a dovedi cine sunt.

După 60 de bazine pe sub apa ma simt atât de ușor. As putea totusi sa încerc sa ma ridic, nu mult, doar doua palme deasupra pamantului. Și nimeni nu m-ar vedea, Doamne, in wc-ul acestui pub. As putea sa fiu nemuritor. As putea sa fiu Mare. Da știu... va veni și acea zi, când totul va părea mai real decât acest sentiment care ma ridica. Pana atunci, pot sa fiu mare in suflet?


joi

Cezar



Nu sunt antisocial doar ca...Ma dezechilibrează orice zâmbet. De exemplu zâmbetul acestei fete Care are sclipici pe pleoape si in gene. 

Lumea se oprește sa facă poze cu mașina mea albastra. Ii privesc de la terasa și îmi imaginez Ca sunt un mare poet necunoscut și zambesc. O poezie ar fi la fel de albastra. 

Nu mai miroase a tei in curtea bisericii. Miroase a hamzii si a fructe de mare. Mănânc înghețată cu fistic la fel ca acu doua veri pe Lago di Como. 

In orașul asta ma simt ca un turist, un adolescent care se mulțumește ca are in buzunarul de la piept un pachet de țigări. Scuze, ai o bricheta? Ma întreabă Cezar și imi întinde o tigara. 




miercuri

De dragoste (contra-timp)

Am umblat pe urmele tale ca ucenicii lui Isus

M-am învârtit in jurul tau pana am dat de Mecca 

Aici, pe Via Santa Maria ai sezut tu și ai plans...

La restaurantul Fiorentini ai comandat o pizza 

Ti-ai băut cafeaua și ai lăsat brioșa neterminata 

Oare de ce te-ai grăbit? am întrebat ospătarul  

Ce neliniști aveai când te uitai in jos spre apa?

Pe Vechiul Pod unde ai cumpărat o înghețată 

O eșarfa verde, un magnet și o pereche de cercei.

                               *

Am trecut pe-aici, pe unde ai trecut candva și tu 

Mereu in urma ta, mereu in contra-timp, in offside 

Și toate camerele de supraveghere ale orașului 

Ne-au suprapus pașii și contra-timpul pierdut 

Eram transparenți ca doua fantome într-un film

Atunci am ascultat Bach pe Via Santa Maria 

Înainte de a lua masa in restaurant Fiorentini 

Ne-am certat și ai lăsat brioșa neterminata 

te-am prins din urma pe Podul Vechi sa nu cazi 

ti-am luat o eșarfa și o pereche de cercei verzi

Am trecut pe aici, pe unde ai trecut candva și tu.  




Elohim



– trebuie sa trăiască cineva acest moment, îmi zici.

– cum așa? Soarele ar putea sa apună și fără mine. Licuricii sa lumineze și fără fruntea mea. Efemeridele sa se împerecheze sub lumina felinarului. 

– fără acest moment nu ar exista nici Soare, nici Pământ, nici licurici și nici efemeride.  Căci nu se poate ca Soarele sa răsară in Tokyo pentru fiecare om și sa nu apună dincolo de stadion in Curtea ta de Arges. Trebuie sa trăiască cineva acest moment ca el sa fie. 

– și săracii, și oamenii străzii, și nebunii, și toți bolnavii, nu fac altceva decât sa ridice in fiecare zi Soarele sus pe cer, ca apoi alții sa îl coboare in Pământ, in Mare, in Necunoscut? 

–... dar Elohim tăcea... si Soarele îmi zâmbea prin par, pe umeri, și in ochi. 

Arborele


Ma doare piciorul tăiat

 al lui bunicu 

Am turnat bere și țuica 

Sa îmi amorțească 

tălpile 

Dar piciorul tot ma doare 

L-am înțepat cu venin 

de albine 

Și i-am dat cu alifie 

Chinezeasca

Dar nimic, el tot ma doare. 

Când l-am deshumat

Dormea

Cu piciorul meu in brațe. 



luni

 si atât 

https://youtu.be/lwFhglSCjbg?si=xTffn7H3vcM3bEQk

De dragoste

Narcis a fost primul din clasa căruia
I s-a schimbat vocea și care își tăia 
Parul pubian cu mașina electrica de tuns 
Ti se schimba vocea, a observat profa 
de limba romană cu o satisfacție cinică 
ca un ginecolog care îți examinează prepuțul 
Și noi toți priveam la el ca la un vârcolac 
Narcis nu era nici om nici fiara ceva între 
Dumnezeu știe ce, ca nici ornitologii 
Nu ar fi putut încadra un adolescent 
căruia I se schimba vocea in vreo specie a
zburatoarelor bipede fara pene, fara coada 
Narcis inghiți in sec și își drese vocea apoi,
relua cu glasul lui de struțocămilă lectura 
"Autorul vrea... evoca... trairea lirica a..."
Dar profa nu îi curma deloc supliciul 
Iar noi eram martorii tăcuți ai unei crime: 
Narcis își pierdea copilaria printre cuvinte 
Așa cum o șopârla se leapădă de pielea ei. 

Ciudat moment, ciudata viața de adolescent
Sa vii in lume incomplet, sa îți crească sani 
Sa ti se mărească fundul, sa îți curgă sânge 
Nu știu când am obsearvat-o pe Andreea 
Cert este ca începuse sa se transforme și ea
Sa își dea cu deodorant, sa miroase altfel 
Avea blugii strânși pe fund si ne holbam 
când iesea la tabla, ne luau transpirațiile 
Ce integrale, ce ecuații de gradul doi și trei 
Nimic nu se compara cu hormonii care 
Ne ieșeau pe fata, pe care ii storceam cu unghia 
Care ne schimonoseau zâmbetele și care
Ne faceau sa ezitam mereu la primul gest
Sa fim nesiguri și retrași in sine și in fantezii 
Oho, și de câte ori nu ejaculam in visele noastre
Doar la gandul ca Andreea ne va lua de mâna. 

Cred ca Andreea a zburat cu fiecare coleg 
Cu mâinile intinse antingandu-ne doar degetul 
Cred ca toți au luat-o doua ture de cartier 
Pe trotineta, și pe bicicleta și apoi pe scuter 
Dar ea nu era interesată de băieți cu vocea 
nedefinita, cu vocea sugrumată de cocoșei
La poarta școlii o așteptau vocile de bariton 
Antrenate bine pe țigări, petreceri si manele 
Își arunca ghiozdanul pe bancheta din spate
Își prindea parul cu un elastic la spate 
Își scotea guma din gura și o lipea de clanța 
Pe care noi o luam sa o mestecam pana ce
Își pierdea orice gust și devenea un cauciuc.
Apoi prietena ei, Ramona, care le știa pe toate 
Și care ne lasă sa tragem cu ochii la dragonii ei
A fost o perioada grea, și nu chiar așa de frumoasa 
Cum se zice, și cum e cântată in versurile astea. 







Publicitate

*

Dacă e canicula și muriti de cald, vizitați fabrica de globulețe a lui Moș Crăciun. 

duminică



Trebuie sa trăiască cineva acest 
moment îmi zici 


fără de care nu ar exista nici început
Nici sfârșit 



 cu un simplu zoom
As putea sa fiu mai aproape de tine

 

Psalm

uneori stau zile atârnat pe cruce 
biciuit de soare și uscat de vant
sa strig oare Tata, Tata, unde esti? 
Sunt prea obosit sa îți mai cant 
durerile 
Sa nu te miri ca te-au părăsit 
pana și îngerii 
ca nu-ti mai scriu poeții versuri 
ieșite din lagărele morții.

nici Mica Zeitate nu mai avea chef 
de textele tale Sfinte 
se uita la mâini si-mi zicea:
Uite mama ce am ajuns...
Sunt  numai piele si os... 
os de fluier daca as fi fost 
ti-as fi Cântat poate
Psalmi de Lauda la harpa
dar Doamne, nu sunt decât 
un femur gol de măduva 
prin care îți ascult neputințele 
revarsandu-se peste visele 
noastre de veacuri...

sa ma iau la trântă cu tine as vrea
ca un rocker supărat pe viața 
sa te prind de călcâi, sa mor
cu dinții înfipți in aripile tale
sa nu te las sa zbori din pumn
ca un licurici prins in noapte
sa îl lipim de fruntile noastre
sa luminam iarasi in Lumina ta
sa cântam in drum spre casa
ca Lipovencele ce aduc ploaia 
Sa ne arați calea ta cea buna.

***

Și cearta asta sa se numească 
Dorința mea de tine, Doamne.

joi


Trebuie sa trăiască cineva acest moment, imi zici. Unul va trai frica de moarte in transee. Altul se va bucura de succes pe un Yacht. Un adolescent se va îndrăgosti pentru prima data. Tu privești la aceste efemeride  cum sunt atrase in piruete de lumina. Așa si sufletul tau joaca in prezenta Mea. E un loc unic in Lume. Cine îl va locui ? 

marți

In aceasta noapte fantastica



*
Încă 
nu ai văzut cum mișuna 
Viața de sub frunze 
Vino 
in grădina 
Bisericii Domnești 



Noatalghia

Ascult fără sa vreau comentatorul unui meci de la terasa vecina și îmi dau seama ca iubirile se impart între campionatele mondiale și cele europene de fotbal.  Gol, gol, strigau toți și au ieșit cu tractoarele in strada in Torino. Ne-am iubit in ziua in care a câștigat Italia. 

Pun căștile pe urechi și ascult Fire, peste vocea comentatorului. Închid ochii si amintirile, trecutul si prezentul se suprapun perfect fără sa se atingă peste acest zgomot de fond. Este unul si același moment. Este una și aceeași iubire manifestata sub diferite forme. 

De dragoste

Scaunele sunt din lemn 
Lumina trace prin paharele goale 
ca intr-o biserica Romano-catolica 
Doar ca aici nimeni nu se roagă 
Aici toți se îmbata muci 
Ca apoi sa danseze valsuri dunărene 
Pe muzica hard Rock 
Sa cânte din trompete și chitare 
fetele desculțe isi ridica rochiile 
Deasupra genunchilor. 
Aici se joaca barbut pe viața 
Pana Dimineața 
când 
se vor sparge iar sticlele 
si capetele. 
Aici se arunca cu un topor 
la ținta 
Motoarele calde ii așteaptă 
Dincolo de autostrada 
pe derbedei 
Sa fuga cu câte o mândra
In Vama.
*
Eu vin aici cu Papusica 
Sa bem o bere cu ghimbir 
La ora in care toți dorm pe sub mese 
Suntem doar noi și Barmanul
care da cu mopul și matura, 
aseaza scaunele 
Lumina trece printre frunzele de tei 
trandafiri ofiliti 
prin paharele noastre epuizate 
se oprește pe cartea ei 
deschisă 
Pe buze, pe umăr 
La difuzoare, Calexico 
Si scriu acest poem despre...
Nu știu despre ce
Poate despre ora in care 
Nu se întâmpla nimic.

Dar ora asta e ora mea 
E ora in care se închid benzinăriile 
In Madrid, și nu umbla nimeni 
Pe strada, se trag storurile 
E ora in care eu respir aroma 
Orașului lipsit de viața 
E ora când tocul ei lasă urme 
Adânci in Asfaltul încins 
Barmanul a ajuns cu mopul 
Pe sub picioarele noastre 
Nu va deranjați, se scuza el 
Pregătit sa își primească iar 
Scandalagii nopții
Pletoși îmbrăcați in piei tăbăcite 
De miei, 
Cu tinte capsate la spate. 
Ritmul din chitare se schimba 
Ea își da parul după gat 
Suferă de cald 
Îmi place ora asta.

As vrea sa nu se întâmple 
nimic sa rămânem Așa, 
de-aia scriu. Aici. Acum. 
In acest moment
Sa fim 
Cu adevărat
Nemuritori. 

Puneti, va rog,  
melodiile pe repeat, 
sa nu mai plecam niciodată 
din aceasta cârciuma. 
Opriți și timpul 
dacă se poate. 

Nu se poate, îmi spune 
Și pleacă...
Eu ma duc și comand 
Alte doua pahare 
Și aștept. 


luni

De dragoste alergică


Ea poarta o brățara la mâna dreapta 
O brățara care ar putea 
sa ii salveze viața 
Nu se teme de încălzirea 
Globală 
Nici măcar de un posibil război 
Nuclear 
Nu urmărește in timp real
Căderea piețelor de pe Wall Street 
Ea poarta o brățara la mâna dreapta 
O brățara care ii aduce aminte
ca Moartea 
e mereu in umbra și pândește 
Sa ii aduca aminte de fragilitatea 
Vieții 
de pinguinii de la Polul Sud
Care își pasează unul altuia, oul 
Înainte sa înghețe.

Ea poarta o brățara ca sa-i amintească 
Ca dragostea e atât de rară 
o întâmplare intr-un Univers rece, 
atât de indiferent la durerile 
de dinti și de masele 
Si nimic nu o sperie pe ea
mai rău ca o mica, foarte mica gâză
O Făptura dulce ca mierea,
înaripată zeitate 
care ar putea sa o ucidă 
cu o singura înțepătura 
care ar putea sa-i scurga viața
din trupul ei firav și palid
De-aia poarta ea o brățara la mâna. 
De-aia nu primește rapoarte zilnice despre 
Un posibil virus scăpat din laborator 
In Wuhan 
despre efectul altor înțepături 
la fel de fatale .

*
Stai, nu te apropia 
Căci in jurul meu roiesc albine 
Și orice atingere 
Ar putea sa iti fie fatală..
Stai, 
nu te apropia prea mult, 
Sunt plin de veninul florilor 
Sunt plin de nectarul piersicilor 
Pe care nu ai voie sa le atingi 
Sa le guști, sa le mirosi
Sunt ca o ambrozie intr-o grădina 
părăsită din cartierul evreiesc  
O simt de departe in strănutul tau 
de printesa ferecata in casa 
cu sapte zavoare
Vino,
înfășurată numai in dantele albe 
Vino sa te ating 
numai prin cearceafuri, 
căci fiecare atingere a florilor 
Și a gazelor 
Pe tine te poate ucide
ca Sărutul meu...



Mi se întâmpla, ca după o anestezie, sa am un blank total după un poem care ma exprima, in care cuvintele sunt făcute sa ma cuprindă. Urmează apoi linistea. E o senzatie de împlinire, ci nu o lipsa de inspirație. Am spus totul. 

Acum astept ca digestia sa își trimită sucurile gastrice, acizii care sa imi devoreze carnea din interior și sa nu mai simt frigul, foamea, setea, dorurile, neajunsul de a fi. Pana dispar toate Senzațiile și toate gândurile. Pana rămân eu si sufletul meu. 

sâmbătă

Înainte sa te fi născut




*
Te-ai trezit in Lumina Ființei 
înaintea generației tale 
Sa îți contempli 
singuratatea 
Ca un explorator intergalactic 
Sucrcircuitat
 in carapacea timpului
Te-ai trezit 
o mie de ani înaintea istoriei. 
Te-ai trezit 
când încă era galben la semafor 
Înainte 
de a se aprinde lumina 
Intr-un salon de frizerie in Tokyo, 
înainte
sa cânte cocoșii din mahalale
Inainte 
ca vătaful sa deschidă Usile
Inainte 
Ca primul metrou sa pornească
din Depou. 
Înainte 
Ca mașina cu pâine sa intre  
Pe poarta
Si cea de gunoi Sa dea cu spatele
Pe strada ta
Înainte de girofarul tacut 
Al unei salvări 
Te-ai trezit si acum te gândești 
La Tot ce va lua ființa 
La truda ce ne așteaptă peste zi
La arșița verii 
La sudoarea de pe frunțile bronzate
ale Salahorilor 
Ai deschis ochii înainte de ora șase
 ca un patron 
Ce își așteaptă angajații in poarta 
Cu gândul la salarii 
Te-ai trezit înaintea muritorilor 
Care n-au griji
Care nu se întreabă ce vor mânca
Azi la amiaza 
Te-ai trezit ca un soldat Înainte 
de primul foc
Sa îți aprinzi ultima tigara 
Și sa privești 
încă o data Spre Stelele.
Te-ai trezit 
ca Don Quijote ce veghează somnul 
nevinovatului Sancho
Te-ai trezit 
Ca ca sa îți plângi iubirile
Încă nenăscute
înainte
Sa te rupi pe tine din coaste
Te-ai trezit, 
tu și Dumnezeu 
Intoarce-te 
in negura Marelui Necunoscut 
Lumea 
încă nu a fost făcută din visele tale
Lumea 
încă nu a fost creată din Cuvânt 
Da-ti singur un Nume!
Zeitatea 
încă nu a fost înaripată 
Cioplește-ti singur 
Chipul 
La care sa se închine
urmașii 
Lumea încă nu a fost 
Semnificata. 
Scrie !
Pana viața și moartea capătă sens, 
Legile 
încă nu te strâng și constrâng
La supunere oarba 
Striga-ti 
ca un profet in desert 
Durerile
Numește dobitoacele, semnele
Împarte-le 
in bune și rele, mici sau frumoase 
Desparte 
zilele, lunile, anii dupa umbra ta 
după stari si după culori 
Clasifica norii
sa faci din ei o știința exactă 
Și liniile de forța divine dintre lucruri, 
tu zi-le Fenomene 
Intoarce-te 
Mereu cu fata spre Pământ 
caci e nevoie de puncte cardinale 
De sus și de jos, 
de stânga și de dreapta 
Intinde-ti brațele 
Peste mari și peste oceane
ca sa le dai măsura 
Pana nu se trezește o mama in Manila 
Înaintea ta 
căci a sosit ora sa faca pachețelul
Pentru la școala 
Pana nu vin diminețile ploioase 
și pana nu începe moara 
sa cearnă  
vântul prin pânze
Pana nu se apleacă găleata
In fantana 
Sa-ti potolească setea de cunoastere 
priveste-ti 
sufletul in oglinda cerului 
Aici 
ești numai tu si Neinceputul 
Aici ești acasă 
o corabie 
in deriva pe un ocean fără valuri 
Ridica-ti 
țărmuri și doruri din ape
vei cânta un imn 
nomazilor 
Te-ai trezit înaintea caravanei tale
Ce masoara desertul
In pași tăcuți și saci de sare 
Înainte sa îngenuncheze In fata ta,
 Cămilele
Înainte sa ridici Imperii peste 
Delte fierbinți 
și fertile 
Căci încă nu s-au încrețit Munții
Priveste 
Cum doarme orașul sub ochii tai
Numai tu
Ii Cunosti rătăcirile și iubirile 
Omului... 




 

 

vineri

The sound of silence





lasă mâna sa cada 
ca Socrate 
in Letargia leagănata 
a perdelei
Cupa voluptății de-acum
e goală 
Abandonat 
Te lași 
Luminii din Tine.


 

Cireșule, batranule!




Pe hotarul dintre vecini

Uneori ai adus râca alte ori 

I-ai împăcat cu gingiile tale moi

sa le mestece ca niște babe

Fără dinti, zâmbind la drum

Cu gurile pătate de sânge 

Ca un pugilist salvat de clopoțel 

Sa îți plimbe nucleul tau dur 

Cu limba sa faca acrobații

pe cerul palatin al gurii așa 

ca focile cu mingea sus pe nas

(sau și mai fain, ca un sex oral

cu un Pierce plimbat pe vârf)

Sa iti scuipe apoi sâmburii afara 

Ca țigăncile care bleastama 

Cum a făcut și pestele cu Iona

dezbrăcat de glorie și slavă căci 

tu si iarna ispitești femei gravide 

sa încalce poruncile Domnului

sa-și trimită la produs bărbații

sa cumpere din supermarket 

Sau dacă nu măcar sa fure 

aduse de peste mari din Chile

Roade din sfârcul iubirii tale.


joi

de dragoste

Un băiețel, un adolescent 
nu știu dacă ii plac fetele
pentru ca el zâmbește altfel 
cand se lovește cu spatele
de barman, când încearcă 
sa nimerească cu tacul
bilele de pe masa de biliard. 
dar cu siguranța fetele îl plac pe el. 
Ii sar in brațe, îl iau de gat
ii desenează mustăți cu creionul 
Ii prinde fata de baietel in palme 
Cu unghii de vrăjitoare, apoi 
îi sterg cu șervețele demachiante
mustatile și barba și gura 
pentru ca ele vad dincolo de 
chipul lui nevinovat, Viitorul.
*
Pe oglinda de la wc unde el
își aranjează parul, și barmanul 
de trei ori pe ora, e scris cu ruj: 
Nu te mai preocupa, ești frumos, 
ești mai frumos ca zeul Apollo!
*
Eu îmi beau apa tonică 
Și privesc ca un antropolog 
care studiază comportamentul 
triburilor din Amazon
de la distanta,  
fara judecați de valoare 
Consemnez. 
Am luat cunoștința 
de aceasta întâmplare simpla
de aceasta relație 
complicata
Care va naște bârfe, 
Și certuri, și invidii, și drame
Și poate versuri 
din cele mai simple gesturi.

Hotarul

Viața e lipsită de sens, orice am zice. Nu are nici un sens. Doar dacă... acel sens este transcedental, iar noi nu îl putem vedea. Împlinirea vieții e moartea, dar nu in întelesul biologic, ci in întelesul in care vieții i s-ar putea deschide sensul.


Nu am credințe (sunt false idealuri și au o doza mare de indoiala). Am certitudini (apriori, nedovedite, intuitive) ca viata de om are un sfârșit, dar nu și sufletul care e etern. Și doar in aceasta dimensiune eterna (pe care nu o cunoaștem) omul are sens (dar nu știu care).


Dacă am sti sensul omului, oare experiența de Om (de a trai între sens și nonsens, între cer și pământ, între viața și moarte) nu ar fi incompleta? Am putea spune astfel ca sensul omului e sa trăiască nonsensul, mereu pe Hotar, la marginea Abisului. 


miercuri

De dragoste


Patruzeci de zile și patruzeci de nopți 
am umblat desculț prin Sofia și București  
                                             ca sa ma ierți.



Patruzeci de zile te-am căutat 
am întrebat de tine portarii de la Spitalul 
                                    de Urgente.



Patruzeci de copaci sunt pe strada ta 
si tot de atâtea ori te-am văzut 
plângând.



Patruzeci de nopți te-am înjurat 
îmbătat de tărie
ca ti-ai anulat iar zborurile .



Patruzeci de nopți ne-am iubit 
 prin hoteluri, in paturi străine, prin corturi,  
Pe sub poduri și canale.



De patruzeci de ori ai strigat la mine 
ca Iona in pustie 
când îmi reproșai ca nu's destul.. .



De patruzeci de ori ne-am certat. 
habar n-aveam 
când am plecat ca avea sa fie, 
                             pentru ultima data...





marți

Cei mai Fericiți oameni

Cei mai Fericiți oameni sunt cei care 

au fost diagnosticați 

Ei își flutura cioturile cu o precizie 

Chirurgicală 

Cu stigmatele din palme deschid usi 

digitale

si-au tatuat pe buci parolele Bitcoin 

când isi scanează codul din branule 

Sunt admiși in cluburi selecte 

spre deosebire de noi care nu știm

de ce boala, de ce nostalgie suferim.

Cei mai Fericiți oameni sunt cei care 

știu precis in ce parte se afla ficatul

Îți recomanda sa descarci aplicații 

prin care îți număra caloriile si pașii.

Cei mai Fericiți oameni sunt cei care

Îți prescriu Biblia, Tofu, Herba-Life 

sunt cei care și-au pus sufletul pe tester 

e bipolar, in depresie, are adhd, anxietate 

Nu se întreabă niciodată unde merg

Așteaptă cuminți o vocea calda, 

suava, infantilizata dar autoritara:

La urmatoarea intersecție virați strâns 

Virați strâns la dreapta, apoi...

Încadrați-va 

pe autostrada celor mai Fericiți oameni. 


luni

Toți alergau in sensul 

acelor de ceas

Numai unul singur 

alerga împotriva timpului
 
Gazonul de pe Stadion era încă verde

paznicii nopții cu sepci de la BGS

pornisera aspensoarele. 

Noi priveam apusul din tribune 

ca soldații din insulele Bikini. 

Ne-am făcut ochelari 

din radiografia plămânilor noștri

I-am pus pe ochi 

ca la o eclipsa totala de soare 

Eu m-am oprit atunci din poemul meu 

neterminat

O mama din alăptat

Un copil a lăsat brioșa muscata 

pe masa 

O frunza devorata de omizi 

doar pe jumătate 

a căzut la pamant: 

BUM!

Eu m-am oprit atunci din poemul meu 

Nu mai aveam decât 3% baterie 

și nimic nu anunța sfârșitul

oamenii alergau 

in sensul acelor de ceas.

Numai unu singur, 

de nebun, 

alerga împotriva timpului

BUM!




Salvează-ma tu!

Tu mi-ai salvat poemele,

Cu gandul la Sfârșitul Lumii

Le-ai printat pe foi A patru 

De frica Încălzirii Globale 

le-ai pus intr-un seif 

rezistent la o bomba nucleară 

le-ai îngropat in pământ, 

Crezand ca acolo vor fi safe

De o posibila pana de curent 

De la un atac iminent, cibernetic 

De la căderea piețelor, burselor.

*

De când vrei sa ma salvezi, 

nivelul Marii a mai crescut 

parca un pic... e la barbie

E la urechi, mi-a astupat gura

Doar ochii sunt încă deasupra 

sa impart secunda ce-a mai rămas 

cu genele așa cum impart valurile 

in patru parti perfect egale: 

Un pescăruș. 

Cerul. 

Un pescăruș. 

Soarele. 



Danei 

O data m-am trezit cu un șoarece mort sub perna. Imi pusese mama nu știu ce plante. (Atentie, asta nu e o imagine artistica). Ciudat. Nu m-am speriat. Doar m-am mirat. De când ma știu, ma mir ca sunt. Ma uit la mâna si ma mir. Ma uit in oglinda și ma mir. 

Astăzi am fost atât de absent din Lume. Dar simțurile mele erau încă aici. Toate lucrurile imi pareau transparente. In târg, opream oamenii sa le citesc poemele mele. Mecanicul s-a oprit și el din înșurubat bujii. Ei toți priveau prin mine, dincolo de mine.





Era o vreme când se faceau 

poze cu mortul

Așa l-am văzut pe tata plângând 

Apoi a urmat Soledad, 

Era o vreme cand mortului 

i se tăiau unghiile

spălat și îmbrăcat cum îmbraci 

o păpușa Barby

era o vreme cand îl încercam 

cu lumânarea pe la nări 

poate mai simte miros de carne

de friptane 

i se punea oglinda pe la buze

sa i se citească zâmbetul 

uite, poate ca nu a murit de tot

uite cum ne rade! 

dar oglinda nu se aburea...

duminică

Protest

Scrie, i-am dictat măcelarului 
In timp ce spinteca măruntaiele cu satârul 
Pipăind pe întuneric ficatul 
Sa mi-l pună pe tava și inima pulsând 
Lasă satârul și scrie!
I-am zis ca unui orb pe care îl iei de mâna 
Ca sa îl treci strada 
Scrie despre sacrificiu, despre sângele 
Care ne leagă pe toți 
Despre Arhanghelii ale căror aripi 
Le frăgezezi la foc 
Și care ne vor încănta papilele in serile 
In care vom dansa.  

Scrie, i-am zis gospodinei așa cum ai scris 
Procesul verbal la poliție 
Când barbatu-tau a venit beat si te-a bătut 
Ca s-a răcit mâncarea
Scrie tot ce te doare, toată nedreptatea ta 
Cu ora și data in stânga 
Și dacă nu iti asculta nimeni durerea du-te
Du-te mai departe in instanța 
Acolo măcar vor fi obligați sa ia seama 
De viața ta, de sentimente 
Nu uita, semneza-te jos sa rămână mărturie
Pentru posteritate. 

Scrie i-am zis corporatistei din Buliding Center
Despre Întâlnirile in lift
Despre invidie și despre treptele progresului
Pe scara alambicată a succesului 
Scrie așa cum îți scri Cv-ul, numai anii de bine
Căci ești frumoasa, tânăra si deșteaptă 
Incepe cu ziua in care te-ai născut 
Căci viața este scurta, dar și frumoasa 
in briza aerului condiționat
Și când nu mai poți, când nu mai înduri taskuri
Scrie-ti demisia in versuri.

Scrieți voi, pentru ca poeții noștri 
s-au ridicat la cer
S-au pierdut in sferele înalte ale cunoașterii 
Ca un lampion înălțat seara la malul marii 
dimineața îl vor strânge gunoierii 
daca nu își va prinde in el pescărușii aripa 
Scrieți voi, 
ca noi am uitat sensul cuvintelor 
Le tragem din căciula sperând ca vom gasi 
formula câștigătoare,  
Premiul de consolare, aplauze la scena deschisă 
Scrieți voi, 
necuvântătoarelor ! 

Poezii (doar pentru poeți)


Mai bine imi dai cu urzici jap-jap

peste bot 

Mai bine îmi pui non-stop in megafon

radio kiss my ass

pana îmi da sângele pe nas, promit

n-am sa ridic mâna

Pana n-or sa mi se scurga de tot 

logica si rațiunea. 

Mai bine îmi pui un film de Buñuel 

și îmi tai pleoapa cu lama, 

Numai sa nu îți citesc aberațiile 

ca îmi sângerează ochii 

Mai bine îmi scârțâi un sunet metalic 

pana ma ia durerea de dinți 

numai sa nu ma intrebi Semnificația 

cuvintelor 

va trebui sa citesc in constelatia 

vomei

bucati din întâmplări, nedigerate 

chiar dacă știu, 

îmi vei spune alambicat, 

ca de fapt

pe noi ne desparte iremediabil 

o generație de amibe

Dar mai bine il citesc pe Imamul Kant 

in limba islandeza 

Numai sa nu iti studiez patologia 

scrisă, cică, in versuri

Ca n-as putea rezista mai mult de 

trei secunde 

fără sa-mi bag picioarele in ea de emoție 

și in ligheanul 

cu vodka, cu lămâi și cuburi de gheata

sa ma țină treaz 

sa mi se îmbete tălpile de așa extaz. 


***

Știu, sunt demodat, 

prea târziu am ajuns la Paris...

îmi cer iertare, 

instinctul nobil de a scrie 

e și in mine e și in tine, 

E și in tanti TanȚa

Administratora de pe scara când scrie

fericita chitanța

e aproape ca o prescriptie medicamentoasă 

nu trebuie sa o înțelegi.



sâmbătă

De ziua ta

De câte ori ai mancat cireșe-n Mai?

Poate ca..

pana acum de treizeci și cinci de ori 

Dar fragi?

Tot de atâtea ori cat sa fii fost iubita

In toată ființa.

De cate ori ai ras și-ai plans

Numai eu stiu...

Și tot de-atâtea ierni te duci și vii.

Intr-o zi...

vei intra in valuri si te vei pierde 

pentru totdeauna 

in numărul ce-ti este scris pe frunte 

cu-un cifru invizibil

Cu gheare de sânge, in praf de stele 

Îmi pare...

ca viața, e doar o scurta împlinire

a numerelor

Niciodata o împlinire a Omului

A noastră...

joi

Scrisori



Fratele meu,  

Penelopa de mult a lăsat

Acul și pânza pe masa

Dansează 

lasciv in fata obiectivelor 

Cu un Kalașnikov 

între picioare 

Și e beata, 

beata de sânge.

Prea bunul meu! 

rătăcind pe câmpuri minate 

tu și florile de mac

Penelopa 

Nu mai știe sa aștepte 

seara in prag

cu lumânări aprinse 

argații care 

Sa aducă veștile de pace. 

*

Bătrâne...

Rămâi acolo, oriunde ai fi

Aici nu mai e trai de noi

de visători cu plete 

de zorbe jucate 

pe viața și pe moarte 

cu jurăminte 

de zar, pe foc și băutură tare 

până dimineata-n zori.

Itacha ta...

e doar o vraja a Mării.



 



Dacă te intrebi de unde îmi vin cuvintele. Ele vin de la sine. Aproape ca nu mai au stavila. As scrie in fiecare zi. In fiecare ora. Minut. Secunda.  Ca un orgasm precoce. Ma rușineaza si ma încânta propria excitație, fluxul asta nesfarsit de cuvinte care vine in mine așa cum le vine păsărilor sa cânte. 
 

miercuri

De ziua ta




înainte sa fi fost m-a strigat 

ființa a tot ceea ce este și exista 

ramele, cârtițele, frunzele

strigau toate de sub pământ

toate voiau un loc in mine

sa iasă din ascundere. 

*

Davide, Davide! Davide! 

aici suntem! Ridica-te și umbla!

și am umblat ca un orb o vreme 

printre pietre, printre lucruri

prin ape plate si negre.

*

Davide, Davide, Davide,

mi-au căzut de pe ochi solzii

din timpane sigilii de sânge 

eu... credeam ca sunt un orb

singur, pe pământul gol...

*

Davide, Davide, Davide

 aici suntem, ridica-te și umbla! 

Și-am început sa plâng.

era prima dimineața cu ceață

când mi s-au deschis ochii

 sa văd viața de sub frunze. 

*

nu ma întrebați cum de încă 

umblu printre voi râzând

nu sunt decât Numele ce-l port

din ziua in care m-ai strigat

Davide! David, aici Sunt...

Intoarce-te la Mine, vino acasă! 


 

Ma suna o fata. Cu cine votați? Ce e pentru Dvs. democrația? Și la întrebarea asta are variante cu răspunsuri închise. Pai, democrația e A. B. C. sau D. 

Democrația e mântuirea noastră. Numai și numai dacă se bazează pe variante închise.  Ea ne sperie de moarte, ea ne salvează de frici și frica. 

Unde e Mesiah sa ne dea o porunca noua? Sa adauge la cele zece, încă una: sa nu-ti fie frica!

de dragoste dictatorială.

*
Nu știu ce dictator e, ca ma priveste 
in alb-negru, ca orice dictator 
cu zâmbetul lui mai enigmatic 
decât Monlissa lui Michelangelo . 
Nu știu dacă îl strânge cravata 
Dacă ochelarii ii lasă urme pe nas
Dacă a chelit de grijile lumii 
Cert este ca l-am găsit părăsit in târg 
Iar el ma privea nestingherit, mișelu 
cu zâmbet enigmatic de vulpe bătrâna 
hahaha, hai ca l-am găsit pe prost!
O sa îmi întind regatul iar peste om 
peste naivitatea lui ca a nimănui
dar eu nu eram interesat decât 
de rama argintata din tabloul lui. 
*
Ce ti-am făcut chip de lut, sa ma înjuri? 
nu mai bine îți pui scrumiera
 și ceașca de cafea pe chipul meu ?
Nu mai bine îmi faci buzele cu ruj
Și sa îmi pui cercei in urechi 
ca poate așa ai sa ma iubești 
Nu mai bine îmi desenezi mustăți
așa cum făceai la ora de matematica  
istorie, română , chimie celor care 
ti-au torturat ani de zile copilaria? 
Cu ce am fost eu mai rău ca ei?
Numai sa nu-mi scoți ochii, te rog!
ia-ma cu tine, încă vreau sa văd lumea 
atarna-ma in sala de așteptare sau in hol 
sa nu fiu aruncat in ghenă și pubelă 
sunt totuși încă tânăr, pot sa zâmbesc
mai enigmatic decât Monalisa. 

*
Nu știu ce dictator este, pare unul
Cu față umană și cu cravata 
cert este ca a fost și el candva Copil
Unul pe care l-am recuperat
și acum îmi mulțumește zâmbind 
mai enigmatic si mai Zen ca Buddha 
dintr-un  WC u din lemn la țara. 

 




Poate ca nu avem nevoie 
de un briceag, 
dar avem nevoie de 
o pisica.


Poate ca nu avem nevoie 
de un tablou, 
dar avem nevoie 
de dulce. 



Și am dat cinci lei 
pe o pisica
Și un borcan de miere
Pe un tablou. 

  

Intr-o zi de joi. Alta.

De data asta m-am plimbat prin târg cu un ochi nemuritor și rece; câte lucruri de care nu am nevoie! Câte nimicuri! De briceagul asta n-am nevoie. De unghera asta nu am nevoie, de farfurii, de cești, de candele și lumânări, de papuci, și tot plimbându-ma așa printre oameni și lucruri, aud o conversație: 

– cât costa căruciorul? 

– 150! 

Întorc capul si văd o țigăncușa frumoasa ca in basme cu un prunc in brațe. 

– scump...

– cât dai? mai las la preț. Negustorul ii face o reducere buna, iar eu mai pun jumătate. 

Doamne, nu am nevoie de unghere, numai la morți le mai creste parul si unghiile. Nici de briceag cu care sa îți crestez poruncile in scoarța mea. Nu am nevoie nici de cărucior sa îmi plimb viitorul. Doamne, eu nu am nevoie decat de aripi! Sa simt bucuria Ta in ochii unui copil.  

marți

Iubirea mea de asta-vara

Nu știam a ce miroase 

Bucureștiul 

zilele și nopțile acestea. 

*

Doar noi și porumbeii ne mai scăldam picioarele in miez de zi la fântânile Unirii. Nici paznicii nu mai ieșeau din gherete ca sa ne amenințe cu bastoane tânăra fericire. Grădini de trandafiri ne agățau cu spinii lor sa mai rămânem încă o vreme. Iedere se cățărau pe ziduri sa ne urmărească pașii dincolo de garduri. Ea... in toropeala din tramvai își făcuse evantai din poemele mele. Își depărtase picioarele și își ridicase rochia ca si cum ar fi strâns in poală o grămada de cireșe. Și ma privea vulgar. Cu subînțeles. Peinde-ma dacă poți! 

La metrou Aviatorilor spre parc, imediat cum ieși, se pornea din nimic un fenomen ciudat. Aproape ca te lua pe sus dacă erai nepregătit sa ieși la lumina. Intinde-ti mâinile și închide-ti ochii! am strigat la ea. Ca și cum ar fi fost pe aripi de vânt. O așteptam sus la scările rulante sa urce in brațele mele, dar ea se prefăcea ca nu ma cunoaște. Ca o debutantă ce joacă intr-un film mut, fără sa știe ca filmul avea sa se numeasca iubirea mea de asta-vara.

Astazi in parc mi-am recunoscut versurile partenocarpice și cele stenospermocarpice atârnte prin crengi, sfâșiate, scrijelite cu briceagul, pline de reproș: 
                     lângă teiul asta nu m-ai sărutat tu...
                      pe banca asta n-am mai șezut noi...
                  după metroul asta n-am mai alergat...
                    fantana Unirii nu ne-a mai cântat...

*


Nu știam a ce miroase 

Bucureștiul 

zilele si nopțile acestea...

miroase 

a început de vara, 

A te,

 a zodia gemenilor...lor. 

duminică


Privesc oamenii. Nu înțeleg nimic. Nu pot înțelege dincolo de chipuri. Ma izbesc de imaginea lor ca de un zid. Sunt oare reali? De ce trebuie sa trăiesc in afara...In afara chipurilor? Văd, dar nu pricep, ca atunci cand ma scotea profa de mate la tabla. Ma pierd in negura tablei, bâjbâind rezolvări. Oare prin sex as putea sa vad lucrurile din interiorul lor? Sunt toți acesti oamenii in afara mea? Cel mai rău ma bulversează Frumusețea unei fete. Cad la picioarele ei ca o pasare izbită intr-un parapet de sticla. Frumusețea ei e transparentă. O văd! Dar e implacabila. Nu o pătrund.