Se făcea ca eram un lup singuratic. Cunoșteam adevarul absolut. Pentru ca adevarul era unul singur. Nu as putea sa îl descriu altfel decât printr-o minge de foc. Eram neîmblânzit și nu cunoscusem încă haita. Dar apoi m-am îndrăgostit.
Clanul a crescut și alături de haita tot mai mulți lupi. Care uneori se desprindeau in grupuri in căutarea vânatului. Când se întorceau aduceau cu ei un altfel de Adevar. Spuneau ca nu ar trebui sa vânam doar iepuri și animale mici. Ca nu este atât de periculos sa ne aruncam la ciute. Ce știam eu, eram prea bătrân ca sa îmi amintesc rânduiala.
Și pentru moment mi-a apărut in fata ochilor o minge de foc. Era singurul mod de a ne înțelege cu privire la pericol. Doar ca pentru haita care se aventurase la marginea teritoriului, și care erau frații noștri, imaginea mingei de foc nu mai spunea mare lucru.
Au venit și frății de la miaza-noapte care mi-au confirmat temerile. Mingea de foc exista, și au început sa mârâie și sa își arate colții, ca ar fi bine sa rămânem la iepuri și animale mici. Am înțeles atunci ca o haita va ramane unita numai prin renunțarea la Adevar.
Am chemat la mine căpetenia de la miaza-noapte și căpetenia de la miază-zi. Le-am pus pe rând întrebări care sa-i facă sa se îndoaie de mirosul lor, și de auzul lor, și in final de Judecățile lor. Căci haita devenise atât de mare încât nu mai putea fi ținuta laolalta de o singura Imagine.
Am decis ca sunt prea bătrân sa îmi aduc aminte adevarul, și am renunțat la tron. Căci așa se naște o Civilizație, mi-am spus, prin renunțări succesive. Așa se naște teza și antiteza. Dintr-o sinteza care ar trebui sa exprime cât mai bine imaginea cercului de foc. Pericolul era din ce in ce mai mic, adevarul din ce in ce mai departe. Aproape ca nu mai eram lup când m-am trezit. Ci om...
Omul actual trăiește nevrotic. Pentru ca nu se poate desprinde nici un moment de la imediat, de la inedit, de la eveniment. Pentru omul concret nu exista sărbători, ci revoluții. Am scris așadar ca sa va scot din statistici.
Lumea nu este ceea ce ai citit
Unele lucruri
Nu trebuie intelese
Oamenii nu se împart așa
In Buni sau rai
Dragostea nu este un procent
Nici o formula chimica.
*
Omul înseamnă carne
Nu exista alt Adevar
Carnea doare Și Plânge
Sacrificiul
Ceea ce poate fi răstignit
Din propria voința
O maimuța nu poate fi răstignită
Frumosul este o fata.
*
Iată Prima porunca:
Prioritatea ta este Adevarul.
S-a tot scris de ce iubim femeile. Dar de ce iubim bărbații? Ii iubim pentru ca sunt gata de orice sacrificiu. Își sacrifica viața interioară pentru a gândi și acționa. Își sacrifica linistea căminului pentru a merge la război. Pentru ca ei vor construi o casa. Apoi un zid de apărare in acest Univers in care ne-am putea pierde atât de ușor. Iubim bărbații pentru ca muncesc ca niște boi fără sa se plângă.
Dincolo de nepasarea lor pentru lucruri mici și dantele, mereu li se va cere părerea cu privire la o culoare sau alta. Iubim bărbații pentru ca pe umerii unui luptător se afla mereu un copil. Pentru ca dincolo de mâinile lui puternice in brațele ei e cel mai dezarmat om. Pentru ca mereu au nevoie de clementa și iertare. Pentru optimismul lor naiv.
Bărbații trebuie iubiți pentru ceea ce sunt. Pentru ca respira forța și determinare, pentru ca ar putea sa care muntele in spate. Pentru sangele rece și calmul lor. Iubim bărbații pentru voce, pentru instrumentele cu corzi, pentru miros de after. Pentru barba uneori aspra, alte ori jună, blonda, roșie, bogata, căruntă, plesuva și pentru parul lung. Pentru lejeritatea cu care accepta viața.
*
Lumina vine de la frigider.
Supraomul,
Fenomenologic
Tot ceea ce visam Și gândim.
Oracol sau Zeu
Tot ceea ce nu înțelegem.
**
Singularitatea.
Individualități numărate și anulate.
Stiinta
un alt mode de a spune, cred!
***
am mai trecut pe aici in viitor
nu suntem singuri
fetele noastre vor avea vise
batranii vor citi in stele
copiii vor imblanzi balauri cu 12 capete
vom trece cu bine prin Noapte.
