Ma ascult. Ma privesc în oglinda. Și ma desprind doua palme deasupra frunzelor. Ma desprind . Dacă asta nu o sa ne ridice, nu știu ce ar mai putea sa ne salveze..
Cheia: ... niște suflete captive într-un vis frumos, dar lipsit de carne, lipsit de umbre.
I asked my Father…
I said, Father
Take my hunger, Father…
He gave me only a stone.
Take my fears, Father…
He gave me a serpent alone.
Take my sorrow, Father…
He showed me a graveyard cold.
I asked Him, I begged Him,
Take my cowardice, Father…
He baptized me in fire…
I asked Him, I pleaded,
Take this pain away…
He gave me an earthly cross
Almost to bear.
I asked my Father, Father…
Take my loneliness, take it all!
He gave me this name,
He gave me this song,
And in this song,
I find where I belong.
I asked my Father…
Change it all, make it new…
But He gave me a song,
a voice to get me through.
I asked for freedom,
I asked for light…
But He gave me the music
to fight the night.
Stone, serpent, graveyard, fire, cross…
Each one a shadow, each one a loss…
But in the echoes of His giving,
I found a reason for living.
I asked my Father, Father…
Take my loneliness, take it all!
He gave me this name,
He gave me this song,
And in this song,
I find where I belong.
I asked my Father…
Change it all…
He gave me a song…
And in this song,
I'm home...
...e aproape ca o amintire. Nu știu nici cum mi-au venit versurile.
[Re]Trăiesc insa, o experienta la limita dintre Hotare. Când conștiința mea era în continuă expansiune.
E tot ceea ce simt atunci când conturul acestor palme se prelungesc într-un vis tot mai clar.
Am senzația că timpul nu mai are răbdare . Totul se întâmplă instant. Copleșit sunt.luat de val.mă las dus. Și nu știu dacă mă va izbi de stânci sau ma vă arunca pe țărm.
Ma doare piciorul tăiat
al lui bunicu
Am turnat bere și țuica
Sa îmi amorțească
tălpile
Dar piciorul tot ma doare
L-am înțepat cu venin
de albine
Și i-am dat cu alifie
Chinezeasca
Dar nimic, el tot ma doare.
Când l-am deshumat
Dormea
Cu piciorul meu in brațe.
*
Ma doare piciorul
stâng
Ce bine e sa fiu conștient
De piciorul meu
stâng
Și Durerea asta
începe sa existe ca o măsea
indiferentă
La voința mea
Ca niște cuvinte care
își fac de cap
Care vor sa își exprime
independența.
*
Și nu mai controlez
Nimic...
din această durerea
nici măcar
dragostea
care mă stăpânește...
Privesc la acest ou
un Ou.Ze.Ne.
Privesc la acest nor,
Un înger
Privesc prin tine,
Iubire.
Și O-ul levitează...
Și eu...
pe o masă de operație.
Și tu...
într-o mașină pe A2
Privește aceste tentacule,
prelungirea minții
noastre
În continuă expansiune
Și O-ul levitează...
Și eu...
pe o masă de operație.
Și tu...
într-o mașină pe A doi.
Privește aceste degete,
Un salt
în conștiința noastră
carnivoră.
Și O-ul levitează...
Și eu...
pe o masă de operație.
Și tu...
într-o mașină pe A2.
Le-vi-tea-ză...
Le-vi-tea-ză...
Birds teach me to fly
Over the sea.
Stones teach me to fall
Into the cliff.
Love teaches me to dance
’Cause I don’t know,
I don’t know how it feels
To die…
So…
Teach me to fly, teach me
To dance,
Teach me to fall and teach me
To die…
Stars inside my deep wells,
Dolphins in the Black Seas,
Dreams inside my head,
Show me the way…
Show me the way…
To the shores where people
Sing and dance,
To the shores where angels
Become,
Become more than bones
And flesh.
Birds teach me to fly,
Stones teach me to fall,
Love teaches me to dance,
’Cause I don’t know,
I don’t know how it feels
To die…**
Se spune ca îngerii sunt mesagerii noștri. Nu e adevarat. E tocmai invers. Noi suntem trimișii. Noi aducem veștile. Noi, oamenii... Noi am fost trimiși în prima linie.
Ascultam la asfințit Înger păzitor , un poem mai vechi. Eram cu fața spre mare, cănd soarele își dădea ultima suflare . Cineva s-a apropiat și m-a întrebat ce ascult.
Tocmai începea alt poem și i-am dat sa asculte, în premieră. Am fost impresionat sa vad cum ochii ei lacrimau ușor. Mi-a spus ca și ea scrie poezii.
Ma gândesc cu durere... Cumva, soarta poetului e soarta Sfântului damnat. Bucuria lui mereu umbrita de păcat. Și totuși, măcar de ar fi păcatele lui, ci nu ale unei Lumi.
Când mă gândesc ca mai mult de jumătate din oamenii de pe acest pământ nu știu ce e iarna, ma simt atât de norocos. Sa ai in tine dimensiunea intinderilor albe, sentimentul infinit al vieții și al morții.
Și mai ales sa te ridici o data cu fiecare fulg de zăpadă. Asta ma face mai sensibil și îmi da un avantaj. Nu exista nostalgie mai mare. Așa că pregătesc un albumul care va vedea lumina poate înainte de Crăciun.
Bjori ofiliți
fețele de mese pătate
de vin
paharele goale...
Nostalgia asta,
Doamne
este
insuportabilă.
Dă-ne timpul inapoi
Leaga-ne
in dans de Zorbă
Fără început și fără sfârșit.
Să cântăm iar
bucuria
Mântuirii Tale...
Când te apleci...ma-nebuneștiIn onduiri...pe ziduri reciMai aproape...îmi șopteștiCu tocu-mi bațiin palme ocruce de carneispita-i caldăRespirația ma taiecu sfârcuri recimi-acoperi ochiiScrajnesc din dintiTu doar te jociȘi când te-apucTe departeziMa-nebuneștiIn onduiriPe ziduri reci.Și-apoi mă-înțărciCu genunchiulCu bratul și obrazulSa te ghicesc
sa îți citesc cu buzele
pe pântecerespirația grea
Sa mă închizi
In cochilia palmelor
Când te sărut ...
tu te retragi ca valul
între coaste
și te respir ca-n prima zi
când încă
nu se desprinse buzele
din buze.
Unduiri de coapse ... Refren
urechea mea ...respira greu
șoapte fierbinte...limbi de foc
Șuvițe pe buze...sărutul
Picuri de miere... Degete
in ritmul bașilor... Curg-în-rai
Spre adancimi....necunoscute
Ramai acolo....ramai acolo...
Inimă stai ...respiratie te tai
Momentul e plin, momentul e Divin
extaz muzical ... înălțarea
căderi și piruete...e nașterea
Conturul bratelor albe.... dispare ...
vioara se arcuieste ...corzile se rup
Mâna cade...la marginea apei
Totul se învârte... cearceafuri
Ziduri reci... perne moi
Totul se oprește ... E ora zece
Mașina de spălat... și frigiderul...
și secunda... Bătută in cui...
în palma mea...în palma ta...
Am reușit sa fac duș. După trei zile si trei nopti în care abia ca am ieșit din casă. Febra creației încă e acolo.
Acum ma uit ca un demiurg în ziua de Sabat la ce-a ieșit. Totul e bine.
După ce am închis o etapa cu proza realist fantastică , credeam ca mi-am îndeplinit menirea. Se pare ca nu am spus tot.
Sfârșit de August,
binecuvintează roșiile
în piețe
Vinetele, ardeii și fagurii
de miere
Sfârșit de August
Încearcă-ne norocul serilor
de vară
în strănutul de ambrozie
În grăunțe de polen.
Sfârșit de August,
ești începutul unei amintiri
Cu trei răsărituri
de Sori.
Ce privilegiu sa pot da glas muzicii din mine, sa nu ma mai simt mai prejos de trăirile mele din lipsa de cuvinte. E un mare privilegiu. Și nu exista bogăție mai mare, decât sa privesc în mine. La cel ce am fost înainte de a fi.
Ceea ce a reușit psihologia moderna [era nevoie] a fost sa interiorizeze răul, sa îl aducă undeva din afară noastră în noi. Nu mai era un drăcușor care sa ne spiteasca, ci impulsurile noastre primare.
Astfel rău e în fiecare ca o forță latentă. Prezent chiar și în omul Sfânt care si-a reprimat prin asceză acest potențial. Experimentele lui Filip Zimbardo, Milgram, Hanna Arendt, Jung au demonstrat ipoteza asta.
Și totuși, chiar dacă răul poate fi explicat, el nu e de natură psihologică. La fel cum nici dragostea nu poate fi explicata doar prin formule chimice sau complexul de atașament, pur determinism.
Exista în aceste forte o dimensiune transcendentală care nu poate fi explicata prin rațiune. Pentru ca rațiunea are limitele ei. Și atunci, pe lângă psihologie, intervine dimensiunea spirituala a contrariilor. Liberul Arbitru.
Ma tem ca vom trece plin Valea Umbrelor, altfel nu îmi explic Lumina care se naște în noi. Ca orice naștere, există dureri și riscuri. Pentru ca unde e multă durere e și mult Har Divin.
Încă din pandemie a început sa fie tot mai evident acest război între două forțe nevăzute. Putem acum sa dam glas iubirii sau poate sa potențam forțele distrugerii.
Limitele noastre au fost dezlegate. Vom cunoaște sublimul sau decăderea?
"Suntem în zi, suntem în tine, Elohim".
L. Blaga
Uneori îmi vine sa ma închid în Anticamera cu zilele, atâta trăire am strâns în mine! Și nu as vrea sa fiu copleșit de acest foc, pentru ca totuși, trebuie sa îmi plătesc facturile, sa fac duș și sa mănânc din când în când.
Cele mai multe versuri nu sunt făcute pentru a fi cântate. Ele trebuie să fie recitate rostite. A rosti însemna a întemeia.
Copilul dumneavoastră mănâncă litere. Asa am fost prezentat la ședințele cu părinții. Da, îmi plac literele, cuvintele , ma entuziasmează atât de tare încât îmi vine sa mănânc un punct, o virgula, un i din inimă .
Ma îmbăt, nu de vin, ci de sentimentul acesta al regasirii înainte de termen. Ne-am îmbrățișat, ne-am felicitat și ne-am iertat. Am trecut împreună prin această Lume. Și am ieșit învingători. Fiecare interpretandu-si rolul magistral. Si nu exista altă scenă, decat cea a sufletului meu îmbătat de acesta dragoste.
O fotografie încremenită timp de 35 de ani. Dintr-odată ne relaxam mâinile, brațele și zâmbim ușurați ca fotograful a apăsat pe tragaci. Pentru ca 2025 e anul in care vrăjile au fost dezlegate.
.mulțumesc
Doamne.
pentru viata mea
.simplă
ca am un televizor
.plat
și un frigider
.defrost
.multumesc
pentru iubirea
.ta
nici prea mare
dar nici
.mica
pentru centrala
de .7 ani
ieșită din garanție
și mai ales
.multumesc
pentru reducerile
de seara
Mă strecor prin viață
asa cum se strecoară
scuterul printre mașini.
Nu vreau nici mai mult
nici mai puțin.
Average.
Trebuie sa ajung la media
iubirilor mele.
Și viata asta
nu e lipsita de sens.
Ba din contra.
În mine exista energia
unui tsunami.
Toate valurile mele sunt
interioare.
Numai un Elefant poate simți
dezastrul unui cutremur
în larg.
Sunt mediocru.
Adică rapoartele mele chimice
s-au maturizat,
fără sa lase tatuaje
infantile, penibile,
clasice.
Certurile mele
nu mai sunt nici cu destinul,
nici cu Dumnezeu.
Nici măcar cu autoritățile.
Încerc doar sa găsesc un loc
de parcare.
Un loc în care sa nu îmi iau
amenda.
Cer prea mult de la viața?
Kit reparație bara mașina:
129 de lei.
Mama mi-a văzut azi dinții.
M-a întrebat: Sunt ai tai?
Originali ?!?
Nici nepoatele nu m-au crezut
deși
mă mai văzuseră zâmbind
și ieri.
2025 reginele sunt marcate
albastru
Ți-ai luat mașină electrica?
Nu,
doar am rămas fără baterie.
Banalitata acestei zile este aproape
Heideggeriana.
Ma simt la fel de împlinit ca și cum
as fi urcat pe K2.
Astăzi nu sunt un delfin, un cangur în marsupiul mamei. Nici măcar o balenă albastra. Astăzi sunt un crocodil care își odihnește capul pe umărul tatălui.
AMR :
1 motocicleta 2 inele 5 săptămâni 2 nopți 1 mama 1 tata 0 bunici 5 pisici 10 găini 11 frați 25 nepoți 3/4 viata 1 mild spermatozoizi, 7959 orgasme 232 regine 1 camion, 1 balcon, 1 prieten 57 de apusuri 57 de bujori 57 de Vămi 57 de Mai 57 de brazi 57 de Sori și 1 Iubire.
Într-o dimineață un om s-a trezit din somn. Și-a luat pălăria, și-a pupat nevasta care dormea, a deschis garajul, a băgat cheia în contact, a pornit motorul și a condus spre lac. Lacul era calm, soarele bland, vântul împingea ușor pluta în larg. Și când a venit seara, Omul s-a întors acasă.
Nu știu ce ne leagă mai mult.
Nebuniile
pe care le-am făcut împreună
sau zilele
în care nu se întâmplă nimic.
***
În viata am făcut ce am vrut. E adevărat ca am avut îndoieli. Atunci mi-am ascultat inima și m-am ghidat mereu după intuiție. Nu am dat niciodată greș.
Nu am nici un regret.
Nu regret ca am muncit prea puțin. Ca am chiulit prea mult de la ore. Ca m-am bucurat de prea mult Soare. Ca am uitat sa pun ceasul sa sune. Ca nu mi-am făcut credit bancar pe 37 de ani.
... când îmi spuneai ca lenea nu e productiva, ca nu contribui la sistemul de pensii,
...ca nu am învățat un limbaj de programare, ca am ales sa ma întorc acasă,
... ca pierd prea mult timp liber, ca Filosofia și problema ființarii sunt perimate.
...sa îmi corectez textul. Dar uite, amprenta mea, Singularitatea e aici, în greșelile mele, fie ele și gramaticale.
42 de grade.
Și nu mai știu unde începe și unde se termina granița dintre mine și tine, iubire.
Porumbei leșinați se scalda
în fântânile Piațetei
Eu, scanez brățări la întrare în cetate
E festivalul frunzelor
E mare sărbătoare și multimi
din toate națiile
Cu steaguri și cu interpreți
ne calcă pragul
Luna în care m-am născut
pe timpul celui de al doilea Soare
e acum de nerecunoscut
Se vand pipe din lemn dulce, toți
Vor un chilipir
Tiribombe în soare și porumb fiert
Imnul Național
In difuzoare, dansuri tradiționale
Și bineînțeles
Era sa uit, un tur privat în jurul
Bătrânului Baobab
in crengile lui dormeam...
Oamenii își pun dorințe, îndrăgostiții
Își jura credință
Iar alții se prind în hora și dansează.
E nebunie, frate!
Rămâi acolo unde ești pe Marte
Pamântul,
se vede ca un foc din departare.
Da ca te ve i în dr ag o st i
de mi ne sa st ii ca nu su nt. Eu
da ca it i v-o i sc ri e sa șt ii
ca nu su nt. Eu
da ca it i v-o i ca n ta sa stii
ca nu e vo ce a me a
ma po ți la sa fa ra cu va nt.
ca la fa za n
in tr un fi n al do ar un ve rs
su nt. un pr om pt.
Am blog, ca un barbat adevăratcu suflet de arhiva .zipAmintirile-s ca niște shot-uriluate cu puțină sare.Te scroll-uiesc din când în când,dar nu prea desdoar cât să-ți dau un heartsau un facepalm, oricum,nu însemna nimic.Dar știi ce? E ok să nu fimconectati,pentru că viața nu e un feedcu highlights,e doar un mix messy de reels,memories, și buffering.De ce sa mai cauți sensul viețiidacă ai semnal la telefon?Când te invit la un suc,tu îmi recomanzi Nokiacu clapeta din 2008.Dar cel puțin, nu ți-am propuso plimbare în Cișmigiu.Ai fi spus ca e baby-corevibe cu noslagie.Și nu,azi nu m-a supăratnici capitalismul nici realitatea,de care te plângi.Nu cred în Moș craciunasa cum nu crednici în casa de pensii.O sa fim salvati toți de UBI.Întrebarea e dacaexista viata după moarte?Dacă nu, ia-ți un meme
si un xanax.
Te ghost-uiesc când ți-e lumea
mai dragaGen poof, dispărut, vibe evaporat.E ca și cum ai da skip
la toate tutorialele
despre fericire și apoi, boomtotul se rupe în pixeli.Anunțuri cu joburi fake,40 de ore, nimic nou,
E maratonul clasic al adultului.Și nici măcar nu am timpsa ma plâng,ca vine next trend și trebuiesa fiu fresh, cu energiesa dau swipe, sa nu pierdnimic.
Totul vine la pachetca un Happy Meal.Ne tavalim puțin prin ironiiși real talk,pana facem o mutare serioasaun deep dive in Viața,Un feeling cu glitchcare nu te reprezinta.Când vei epuiza tot jargon-ul,
va cădea atunci și filtrul.Va rămâne o notificare
pe care ai uitat sa o deschizi,de la o aplicație inutilă.Să fii vindecat azi e ca și cumai ieși dintr-un escape roomemotional.Ai dat unblock la traume,uninstall la iluzii, update la sistem.
Cineva a lăsat o pereche de pantofi noi pe tomberon
Alții au nevoie mai mare, totuși sunt aici de mai bine de 5 zile
Duc gunoiul și ma mai uit încă o data la ei. Sunt noi, și număru 41.
Când plec ma decid totuși sa ii iau, poate cineva îmi vrea binele.
Dau sa ii probez și talpa se topește ca și cum ar fi din zmoala
Păpușica râde de mine cu satisfacție. Sunt niște pantofi de mort.
O da, vecinul de la parter a murit acum mai bine de un an.
Acum ma tot gândesc la acei pantofi, dacă nu cumva moartea mi-a luat masura.
Cine din generația uitată,Nu s-a luat după morțimăcar o data?
Mergeam la brutărie sa ceremCoca de paineDin care sa ne facem pizzacu de toate.Asa a apărut în Napolidin criza și foameDin prea multa imaginație.O pizza medie, nu mare.Mi-am adus aminte aziCând am văzut o femeieCu coșul de paieVenind de la bisericaNu aveți niște coliva?Sfințită? Sfințită !Ea a fost mai norocoasaCa de-aia a crescut atâtde frumoasă...Morții au avut grija de eaȘi soarta a invecinatocu cimitirulCând părinții au abandonat-oIar Mama Mare,a adoptat-oȘi aproape în fiecare săptămânăEra câte o înmormântareși Mama Mare venea mereu, săraca,
ca un Pelicancu cinci pungi albe de pomană.Morții ne-au crescutdin dorințaProscrisa de străbuniCu litere de ceara și lumânare,
intr-o zi de Sâmbăta sa se facăVeșnică Pomenire.Oricum, am aflat, mai târziu,Când părinții noștri erauîn Italia plecațica pizza nu e prea sănătoasă,așa cane multumeam și cu puțin de...Tort-de-paine.
Da, în amintirea acelor BuniSa facem un tortinsiropat cu căpșuniSa nu lipsească,va rog, felii de mandarineși coaja, coaja de portocalesa fie răzuita bine.Acum ma plimb cuscuterulPe strada dinspre cimitirȘi nu mai sunt gropiîn asfaltȘi totul e asa cum am visatCa o sa fie. doi indieniîn centrul vechi fac pozeTrei norvegienivizitează mănăstireaOrasul ca o iederaSe înaltăPe zidurile bunicilornoștriNoi, martorii tranzițieiCopiii ploii.pe noiLa fel ca pe un podVor trece alte generațiide umanoiziCrescuți cu pizzacu ananas si fructe de mare.
E noapte.
vitrina cu bibelouri
de porțelan a
doamnei Lucreția
se zguduie
când virează tramvaiul
spre Pache Protopopescu
pe linia lui 4 (patru)
apoi spre hala Traian.
Nu va supărați,
câte stații mai sunt
pana la Sfântul Ștefan?
Mai bine te abți.
transpirat și obosit, arăți
ca un criminal (în serie)
doi copii
in ultimul vagon (sarutandu-se).
Eram noi (...)
ușile se deschid (...)
cobor .
un câmp însorit cu matci.
se pare ca (...)
încă o dată am fost aruncat,
în viață.
Dacă uit
tu sa îmi aduci
Aminte
morții se îngroapă
cu mâinile
pe piept
din lipsa de spațiu.
Dacă toți am muri
ca într-o Zorba
dansând
Nu am mai avea loc
pe Pamant.
Tramvaiul asta coboară
din Sfânta Vineri
direct la tine în brațe.
E bine.
Lumea se învârte
Dar eu...
Eu iar am uitat
de câte ori te-am iubit.
Într-un colt din Paradis,
cu briza
Cu nisipuri fine, scrie
Accesul interzis
Cu excepția riveranilor
O pisica doarme
liniștită
Pentru mângâieri ai nevoie
de aprobare
O floare crescuta
între crăpătura zidului
si drum
Sta în plastic cu o eticheta
doar 10 lei te costa
o poza
Vântul care aduce veștile
Se aude tare în boxe
Iar apusul, apusul se vinde
la umbră
Împreună cu un cocktail
cu pai și umbreluță.
îmi odihnesc capul
în poala ei
aud atunci catargele
tensiunea podelelor de lemn
forța vântului
si leagănul valurilor
ancorez.
un port în care ma opresc.
Aceste versuri nu sunt pentru
frații mei
Nici pentru colegii de la Istoria Artei
Părinții nu le recunosc
Profesorii mei de limba și literatura
Nu le studiază în școli
Aceste versuri sunt numai și numai
pentru tine.
Aici este zidul.
Cărămizile au fost zidite
în 2085
In locul vechilor porți
ale cetății.
Accesul se făcea peste un iaz
pe un pod de nuc.
Doua gâște, una alba
una neagra păzeau întrarea
și ieșirea din cetate.
Pentru ca noi toți trăiam
pe atunci
Vârsta de aur a copilăriei .
Bunicile noastre
Se întorceau cu sortul plin
cu flori de tei
Le lăsau la uscat pe radioul vechi
Apoi le agatau de grinzi în pod
Pentru ca Bătrânii
le amestecau în pipele lor lungi
cu frunze de Baobab.
Atunci, se ridicau berzele
De pe cuib
și se învârteau pe cer
De 40 de ori și încă patru
Ca să oprească Soarele
și timpul
Caci încă nu terminasem
De secerat tot grâul.
DaneiPamântul e Divin.Și piatra e Divina.Și divinul e Divin.Și amiba fără creier,are coajă Divină.Scoicile sunt Divineanemonele toatecand își deschid învelișulși o raza de Lumină,le pătrunde, atunci
miracolul
pe care îl numimîn cel mai științific modcu puțină, fotosinteza,
se manifesta în noi
și în Lume.
*
Luati loc, luați loc
De unde sunteți ?
Bucuresti? A..., Ploiești.
Eu locuiesc aici, sus
deasupra la Nicoser.
Acolo la fereastra aia deschisa
Da, unde se vinde portofele
Curele și poșete.
Bătrânul miroase a igrasie
a naftalina si mucegai.
Bună ziua, luați loc,
Ii simt parfumul dulce
Sunteți din București ?
Eu am locuit chiar aici
Deasupra la Nicoser
Da, acolo acum se vinde
Curele, poșete și... și...
Și portofele.
*
Ce-i?
întreb usor revoltat
Cine îndrăznește
sa îmi tulbure
Visele ?
Pizza! Pizza cu ton.
Buimacit,
n-am comandat nimic!
Tine!
pizza cu ton!
și omul străzii pleaca
mai departe...
Înainte sa ma dezmeticesc.
*
Împart jumate de pizza
cu bătrânul,
Care împarte jumătate cu
O bătrână
care împarte doua felii
cu alta.
O mai trec o tura
pana la ultima firimitură.
***
- mi-ar fi plăcut sa o vad pe mama autentica, oare cum ar fi fost?
- pai este.
- histrionica, boderline, cum sa fie?
- e firesc stadiul asta în care descoperi patologicul.
- spune-mi atunci ce e autentic?
- autentic nu exista. exista doar viața.
R.)+ în primul an de facultate la psihologie.
Se zice ca atunci când cresc vânzările de ruj se apropie o criza
Asa ca am dat și eu cu ruj pe aceste cuvinte.
Ma strecor pe două roți
Printre mașini
Ai grija David aud o voce
Și nu mi se pare
Un bătrân cu plasa plină
de pet-uri reciclate
Cu o pălărie de paie
Într-un sacou peste măsură
*
Cineva ma mai recunoaște
In Orașul ăsta,
Cineva mă mai strigă
Pe nume...
Ninge
peste aripele îngerilor
ninge
peste neamul lui Ishai
ninge
peste pruni infloriti
ninge
peste stupii din gradina
și peste
tacerile noastre
Ninge...
Dă i din mâini
dă i din picioare
aici nu e nici cald
nici rece
Nici bine, nici rău.
Urmărești liniaLa capăt: ♱
tragi prima ta gura
de aer = frig
vânt si valuri.
