Din paradis nimeni nu scapă

Era un singur om neintegrat 

In paradis 

Care refuza prescripția 

Bătrânilor 

Și nu trăgea după obicei 

la fiecare apus de Soare 

din pipă 

Aroma frunzelor 

arse  

Era un singur om nemulțumit 

In Paradis 

care răspândise o molima 

Pe piața neagră 

a sentimentelor nemaitraite. 

Bătrânii,

au întrebat atunci oracolul

de sub Ocean

Ce e de făcut cu acest virus? 

Caci ideile acelui Om

Circulau 

cu viteza luminii  

treceau din mana în mana 

ca niște versuri  

ciudate 

Ce clocotau sângele 

flacailor 

ce raspandeau o stare 

de necesitate 

printre tinerele fecioare 

o melancolie 

o neliniște fără nume. 

Atunci au așteptat 

apusul celui de al treilea Soare 

Au strâns grămadă 

Frunzele căzute 

de atâtea 

și atâtea tristeți nemaitraite 

Le-au dat foc la toate 

Și fumul lor s-a împrăștiat 

Peste tot Intinsul 

A întrat pe sub crăpăturile 

usilor

Pe ferestre, pe hornuri

Și toată lumea era 

asa cum a fost la început 

libera și fricită... 

*

De aici și Sărbătoarea 

Frunzelor aprinse

Pe care o celebram 

în fiecare an

pe vremea asta 

Cu cântece, foc și fum

ne facem cadouri și 

ne întâmpinăm cu de-acum

celebra, clasica urare:

"Din Paradis nimeni nu scapă!"