povestea unui faun

Nu stiu cum sa va zic, dar de curand m-am imprietenit cu un faun. Si nu e animalul meu preferat, daca la asta va gandeati, nici macar nu-i animal, sau cum vreti voi sa-l numiti, e putin domesticit si se hraneste din timpul meu liber. Ii pun in fiecare dimineata lapte la fereastra intr-un taler, iar cu ciocul lui nici prea scurt, dar nici prea lung, atat cat sa-si bage narile unde nu-i fierbe oala, soarbe zilnic laptele cu zgomot asurzitor. Stie ca asta ma scoate din sarite, de aceaa se retrage singur in colt si plange, cu aripile peste genunghi, se face ghem, doar asa ca sa ma impreisoneze. Ma las de fiecare data induplecat, si ca sa il impac, ii promit solemn ca data viitoare o sa ii dau o portie dubla cu cereale.

Are picioare lungi, solzuroase, pentru ca tocmai ce se trage dintr-un dinozaur. Poate merge la fel de bine pe toate cele 6 suprafete ale camerei, fara sa faca discriminare intre jos si sus. Cand vine acasa, il recunosc de la departare, dupa mersul lui greoi si leganat care nu lasa urme in zapda. Burta lui e plina cu apa si ia diferite forme cand se balanseaza, uneori o cara cu roaba pentru ca nu o poate duce. E un faun simpatic care traieste in simbioza cu un ghertoi. De fiecare data cand vrea sa urineze, ghertoiul se urca in varful nucului, isi face de trei ori semnul crucii iar mai apoi, cu ochii inchisi se arunca exact pe centrul de greutate unde cade buricul faunului. Asa se intampla de fiecare data si din orificiile celor trei urechi mediane ale faunului, tasneste un rau mititel tocmai de la el. Drept rasplata, ghertoiul primeste o maslina preparata cu cimbrisor.

Cand vrea sa scoata capul pe fereastra, pentru ca are fereastra lui decupata in tavan cu deschidere spre cer, isi suceste gatul in forma de spirala pana ajunge cu capul in nori. O data ajuns acolo, pastrandu-si locul si suprematia, comunica cu ghertoiul printr-un telefon fara fir. Faunul se hraneste mereu cu sucul din pepene gras. Are un cioc foarte subtire care lasa pepenii seci, din cauza asta taranii incearca sa il sperie cu urzici pe la picioare, singurul punct sensibil unde se gadila si rade pana moare...Faunu iese pe camp doar noaptea si nimeni nu stie exact cum arata. Unii spun ca ar avea coada si coarne, altii ca ar fi o pasare migratoare cu ciocul cat o seringa, cum e pasarea colibri. In fine, pepenii ramasi fara continut se ridica usor la cer ca niste baloane, se umfla la soare ca niste mate lehuze, iar apoi se sparg in mii de bucatele. Cei ramasi intacti sunt aruncati pe Apa Sambetei, plutind si abia supravietuind din ghiarele apelor involburate.

Doar unul singur va scapa de stancile colturoase, de gura pesterilor ascunse sau de pescarii mancatori de simburi. Din acel pepene va iesi un nou faune mai mare, mai frumos si mai plin de sine.