Peste faţa adâncului de ape era întuneric. Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
Genesa 1:2
Sunt unele dureri care vin din apele cele vechi si numai in lacrimi isi gasesc suvoiul spre vindecare. Numai asa poti cunoaste linistea pruncilor. Pentru ca in spaima nasterii, in caderile din somn, mama mi-a pus la cap un lighian cu apa sa-mi aline umbrele, sa imi joace sufletul ca dansul apei din caldare. El nu se arata nici in fulgere, nici in tunete, nici in focul care mistuie apa, ci dupa toate astea un susur bland ca un izvor de munte se arata. Ce liniste e aici...Cu ce trosnete se urneste corabia, ce strigat de pescarusi, ce catarge in soare se inalta. Ce lumina strabate zabrelele inchisorii. Ce minune se arata pe zidul meu in ceas de miaza-zi. Ce vrabii canta la fereastra. Ce ramura de maslin aduce in plisc, din necazul cel mare, cocorii. Trupul meu, inert, cade greu. Ochii plini de tarana, se scalda in lumina. M-am nascut in lumina. Ma doare fiecare nastere. Ma dor umbrele. Ma cheama nefiita, adancimile apelor, straveziul ochilor. Ma doare fiecare nastere, caci imi tulbura apele.
