E atat de statornic Domo din Firenze incat am impresia ca el ma locuieste pe mine, pana acolo ca nu mai are importanta de ce parte a zidului ma aflu, exterior sau interior, el inchide sub cupola sa cerul ca in ultima scena tarkovskiana. Aerul acela familiar, ca e acolo, in spate, ca ma urmareste sau ca apare cand nu ma astept dintr-o straduta ingusta si intunecata cu miros de renastere. Noi cu totii traim intr-un Mare Templu fara sa stim.
ampierdutavionul,ajungmiercuri
RăspundețiȘtergere