Se ia o camera, se inchide, si astfel se face un sanctuar, 
un loc in care sa intre si sa locuiasca zeii.

Unchiu Bebe avea o astfel de
camera in care nu intra nimeni
dar ne uitam fascinati
cu ai nostri veri
pe gaura cheii sa vedem
covorul persan si un fazan
multicolor, frumos ca o poveste.

Si noi aveam sufragerie
unde tata tinea televizorul
pentru ca era foarte frig
cred ca era pus strategic
ca atunci cand ne uitam la desene
trebuia sa ne imbracam
cu manusi si sosete de lana.

Vara insa era ca o oaza in desert
si pentru ca m-am nascut
in luna lui cuptor
am fost pus intr-un cos la racoare
unde venea o gainusa
si lasa mereu cate un ou
da, langa mine, in sufragerie.

Cand am crescut mai mare,
Cuibul plin de oua mi se parea
cel mai fascinant lucru de pe lume.
Atat de fascinant incat
toata ziua asteptam
sa mai apara un ou.

Le strangeam si le piteam
le ascundeam prin sertare,
in borcanul de zahar,
in lada cu malai pentru pui
in cuptor, mai ales in soba.
soba mi se parea un loc sigur
cine se gandea sa faca focu
pe caldura asta?

Nu,nu, de ce sa le manancam?
Ouale nu sunt de mancat
sunt niste minuni
mai ales pentru mama cand gasea
cand unul colo cand unul colo
in cel mai neasteptat moment.

Un ou. O minune. Nu stiu cum, dar
cand avea nevoie pentru o prajitura,
le gasea, ba chiar nu se lacomea
unde erau toate laolalta mai lasa si de prasila
atunci m-am gandit eu mai bine hmmm...
bucataria e cam mica pentru un ou
asa ca le-am urcat rand pe rand in pod.


pentru ca am crescut mare
sufrageria mi-a ramas mica
ca niste incaltari purtate doar o vara
asa ca m-am gandit
sa inchid si eu aceasta poezie
in Anticamera D.

si am sa o las aici o vreme
cat sa trag cu ochiul
la universul fascinant
la minunea care a ramas
o data pentru totdeauna
intr-un cuib, sub coaja de ou,
in sufragerie.