Lumea lui Alexandros

Lumea lui Alexandros a dispărut ca Atantida, undeva sub nivelul inconștientului. Ca visele pe care le uiți imediat ce te trezești. Novice cum eram nu ne feream de cuvinte mari. Acum suntem atât de zgarciti cu sentimentele.

Am plecat împreuna in Uk. Urmând ca destinul nostru sa se împartă in doua. Alexandros și-a luat cetățenia britanică, eu m-am întors după un an in țara. Și așa am trăit doua vieți paralele. Alexandros rămâne astfel o forma de ucronie pentru mine. Întrebarea care rămâne suspendată: Ce ar fi fost dacă?Așa cum spune și cântecul domnul Edward, every body use just another part of me. 

Suntem imagini ale unui destin ce ar putea sa ia forme infinite. Oare nu asta face viața? Epuizează infinitele forme? Probează ca pe o haina destine? Procust ne măsoară pe fiecare după propria măsura. Nu ni se potrivește același pat tuturora. Pentru unii e prea mare, pentru alții se dovedește prea mic. Când m-am întors la albine am știut ca mi-am găsit patul. Anticipasem prin “jurnalul unui om ratat” lipsa mea de ambiție. Mereu m-am așteptat sa decontez alegerea drumului ușor și fără prea multe sacrificii. Si totuși nu s-a întâmplat nimic. Am rămas acel boem, am scris, am iubit și am avut o grămada de timp liber. Când voi deconta toată aceasta neseriozitate? La Bătrânețe? 

Ei bine, de ce am fost învățați sa trăim mereu pentru o vârsta anume? In școala am fost pregătiți pentru absolvire, când am absolvit am foat pregătiți mental pentru a obține un job, când am obținut acel job am fost sfătuiți sa lucram cât mai multe ore pentru o cariera. Iar când se presupune ca ajungem in vârful carierei, la 30 de ani, am fost sfătuiți sa ne gândim la Bătrânețe la pensie privată și la pilonul doi. Trăim anticipat. Trăim pe datorie. Ca atunci când vrem o apreciere, când tânjim după o validare, ne împrumutam la Banka de Likeuri și ne punem gaj prieteniile noastre. 

Prin “jurnalul unui om ratat” am denunțat Așteptările la care am fost supuși pentru a fi răsplătiți cu un amărât de like. Un vot de la părinți, un vot de la profesori, un vot de la sefu, un vot de la prieteni, un vot de la cei care vor sa îți trăiască viața. Denunț aceasta ipocrizie. Am intrat pe blogul lui Alexandros pentru a face elogiul unei prietenii. Au trecut zece ani. Ne-am depărtat destul ca sa vedem imaginea de ansamblu. Nu ne-am înșelat. Suntem ceea ce am visat. Hai sa facem naibii reuniunea aia de zece ani pe grupul ala "blogspot". Macar un blog post.